„Petrolul a fost în pericol de a fi neînscrisă în campionat”

17 Dec. 2009, 18:02 Liga 2

Ceva mai liber după ce și-a trimis
elevii în vacanță, managerul Petrolului Ploiești, Valeriu Răchită,
a acceptat să vorbească despre viața în „galben-albastru”. A
rezultat un interviu „cu cărțile pe față”, în care tehnicianul a
răspuns la întrebări legate de cele șase luni ale noului mandat de
la Petrolul, dar și despre viața personală, ținută până acum
departe de ochii presei.

Azi vă oferim prima parte a
interviului, cea în care managerul Petrolului vorbește despre
parcursul echipei sale în acest sezon, dar și despre bugetul pe
care îl are la dispoziție și situația jucătorilor împrumutați.

Vivi, locul șase la
finalul turului. E bine, e rău?

Dacă privim partea plină a paharului, putem spune că e bine. Dacă
ne uităm în urmă, pe 25 iunie, când am început antrenamentele, nu
știam nici dacă ne putem înscrie în campionat. Nu știam ce jucători
putem aduce, am avut probleme cu cei care au rămas, au fost
probleme cu fotbaliștii care veneau, pentru că nu știam pe ce
structura pot să semneze. Dar eu, sincer vă spun, sunt nemulțumit
cu locul șase. Din acest motiv am și anulat banchetul de sfârșit de
tur. Nu fac banchet pentru locul șase și am preferat să beau o bere
cu băieții după ultimul antrenament și să ne luăm la revedere. În
cadru restrâns, nu la restaurant, pentru că nu vreau să se creadă
că locul șase e mulțumitor. Cred că nici suporterii nu sunt
mulțumiți, chiar dacă ei înțeleg cel mai bine situația și știu prin
ce dificultăți am trecut. Știu că astă-vară au venit în
cantonamentul de la munte și ne-au adus apă plată și bani pentru
fructe și ce mai aveam nevoie. Le mulțumim pentru înțelegere și
știu că își doreau o clasare mai bună, cât mai aproape de podium.
N-am reușit-o! De ce? Vom vorbi zilele următoare, atunci când vom
trage concluziile.

Echipa s-a descurcat,
parcă, mai greu în meciurile de pe teren
propriu.

E de înțeles, pentru că adversarii care au venit pe „Ilie Oană”
s-au mulțumit cu egalul. Au încercat să joace cât mai aglomerat și
pe contraatac. N-a venit nicio echipă să joace deschis. Toate au
vizat un meci egal, unele au și reușit. Totuși, suntem singurii
care nu am pierdut niciun meci acasă, iar asta arată forța noastră
pe teren propriu, mai ales că am avut și sprijinul galeriei.
Revenind, poate că a rămas senzația că afară ne-am descurcat mai
bine, pentru că atunci când joci în deplasare sunt spații mult mai
mari. Echipa a suferit pe faza de atac, nu doar din cauza că n-am
avut vârful de atac de care aveam nevoie, ci și din cauza
celorlalți jucători care participau la faza de atac. Am avut foarte
multe ocazii de gol și poate că, dacă aveam și mai multă șansă,
reușeam să câștigăm mai multe meciuri.

Privind in urma, care
au fost cele mai grele momente prin care ai
trecut?

Păi îmi aduc aminte că mai erau zece zile până să înceapă
campionatul și noi nu eram înscriși! Nu aveam grupe de copii și
juniori, care sunt obligatorii, plus că a trebuit să legitimăm
circa 20 de jucători și nu aveam bani, iar aceasta procedură este
foarte scumpă la FRF. Atunci chiar am simțit că îmi fuge pământul
de sub picioare. Din fericire, am găsit câțiva oameni de bine care
ne-au ajutat în acele momente. De la buget am primit primii bani în
septembrie, după trei luni în care am funcționat doar pe
sponsorizări sau din ce am adus de acasă.

Și din punct de vedere
sportiv?

Cred ca la meciul cu Steaua II s-a rupt ceva. Veneam după o
perioadă bună, ca joc și ca rezultat, și s-a întamplat ca tocmai
atunci, când eram pe val, să facem acel meci egal acasă. Au apărut
și acele probleme cu ratările lui Elek, care au creat o stare de
animozitate între tribună și el, și echipa până la urmă. Mă bucur,
însă, ca am reușit să trecem peste acel moment dificil și, apoi, am
mers destul de bine până la final. Practic, de la înfrângerea
suferită la Tulcea, noi n-am mai pierdut niciun meci, iar atunci am
cedat dintr-un penalty și după ce, mai înainte, ratasem câteva
ocazii uriașe.

Care a fost cel mai bun
meci al echipei în acest tur?

Paradoxal, deși am învins cu 5-0 pe Dunărea Galați, din punctul meu
de vedere cel mai bun joc a fost ultimul, acela cu Victoria
Brănești. Am întâlnit echipa de pe primul loc, iar jucătorii s-au
comportat excelent. Și-au dorit să câștige, am avut multe ocazii,
dar ne-a lipsit un singur lucru, golul. Însă am făcut un meci
foarte bun și doar ghinionul ne-a împiedicat să câștigăm.

Buget de transferuri:
100.000 de euro

E modest nivelul Ligii
a II-a?

Da, eu spun că e modest, pentru că noi, dacă aveam liniște în vară,
aveam și niște bani pentru transferuri și aduceam doi-trei jucători
pe care i-am dorit, eram mult mai sus. Timpul nu e pierdut, însă.
În această iarnă ni s-a aprobat un buget de transferuri, în jur de
100.000 de euro, de către Consiliul Local, și sper că, împreună cu
Consiliul de Administrație, să chibzuim cât mai bine acești bani.
Eu am o listă de jucători pe care îi vreau la echipă și, în funcție
de negocieri, de pretențiile lor, vor veni sau nu la noi. În opinia
mea, cu trei-patru întăriri echipa se poate bate la promovare.

E 100.000 de euro o
sumă suficientă pentru transferuri?

Eu am o listă de șase jucători: doi portari, trei atacanți și un
mijlocaș, dintre care un portar și un atacant sunt străini. Cred că
vor ajunge acești bani, mai ales că încerc ca, din cei șase, măcar
pe doi să-i fac să vină la parametri zero. În sensul că au litigii
cu cluburile lor și poate vin gratis. Dacă nu, trebuie să dam bani
pe ei. Sunt jucători pe care eu îi monitorizez și despre care am
tot cules informații. Sper că, din șase, măcar patru să vină.

Să ne așteptăm să mai
apară jucători împrumutați?

Planul meu este să nu mai aducem jucători împrumutați. În vara a
trebuit să încropesc această echipă și am fost nevoit să iau
jucători împrumutați de la alte cluburi. Aș vrea ca ei să fie cât
mai puțini, poate chiar deloc, și să am la dispoziție fotbaliști de
care să mă pot folosi nu numai în acest an, ci și pe viitor. Eu
vreau să construiesc aici pe termen mediu și lung, nu vreau doar
până în vară. Și, ca să fac lucrul ăsta, trebuie ca jucătorul să se
știe legat de club pentru doi-trei ani. Nu să spună că „mai am șase
luni și plec si, oricum, nu poate să-mi facă nimic antrenorul sau
conducerea clubului, pot să stau pe bară”. Din păcate, însă, sunt
probleme și cu acel protocol, acea promisiune de vânzare între
acționar și Consiliul de Administrație, Consiliul Local, pentru că
trebuie să fim atenți la jucătorii care vor veni, să vedem cu cine
semnează. Cu noi, ca și Consiliu de Administrație, sau cu
acționariatul? Sunt lucruri de detaliu, pe care juriștii Primăriei,
împreună cu avocații, le pot explica mai bine. Trebuie să mergem și
pe la Federația Română de Fotbal ca să fim în regulă și din punctul
de vedere al FRF, dar e bine că în Consiliul de Administrație avem
mulți consilieri locali care vor participa la aceste negocieri și
la aceste decizii ce se vor lua în privința jucătorilor nou-veniți
și a banilor care se vor plăti.

Totuși, sunt în lot
câțiva jucători împrumutați…

Da, probabil că Neagoie și Benga vor juca aici și în retur, iar
ambii jucători și-au manifestat dorința de a rămâne cât mai mult la
echipă. Deci nu numai până în vară. În plus, dacă găsim înțelegere
la cluburile de care aparțin, poate facem și o opțiune de cumpărare
definitivă a lor.

Sursă: Republicanul

17 Dec. 2009, 18:02 Liga 2
Pe aceeași temă