La o săptămână de la prima testare împotriva noului coronavirus și de la intrarea în cantonamentul pe care îl efectuează înainte de play-off-ul Ligii 2 care va stabili echipele promovate, Petrolul a efectuat a doua serie de analize. Tot astăzi, portarul Cristian Apostolachi (foto text) a fost supusă acestei testări, separat de lot, iar după ce va primi rezultatul va putea să se alăture colegilor săi.
Dacă UTA, care tocmai ce a efectuat al treilea test împotriva SARS-CoV-2 și a încheiat două săptămâni de cantonament, începe de luni antrenamentele în grup, în schimb, Petrolul mai trebuie să se pregătească o săptămână în grupuri formate din maximum patru sportivi, abia după 8 iunie urmând ca și Costel Enache să poată susține ședințe cu toți elevii săi.
”După exact o săptămână de la startul cantonamentului de la Ploiești, „lupii” au efectuat, astăzi, cel de-al doilea test COVID-19, procedura fiind supravegheată de către stafful medical al „galben-albaștrilor”.
Astfel, antrenamentele vor continua conform protocolului, jucătorii fiind împărțiti în grupuri separate, urmând ca doar după cel de-al treilea test, programat pentru ziua de 8 iunie, la final de cantonament, să se treacă la pregătirea cu întreg efectivul.
Tot astăzi, dar separat de coechipierii săi, a efectuat testul COVID-19 și portarul Cristian Apostolachi, cel care și-a încheiat perioada de autoizolare pe care a trebuit să o parcurgă după revenirea de acasă, din Republica Moldova. Apostolachi așteaptă, acum, rezultatul testului, urmând ca, după aceea, să înceapă antrenamentele”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-demers-important-pentru-obtinerea-licentei-de-liga-1-costel-lazar-cred-ca-va-trebui-sa-facem-o-academie-solida-pentru-ca-exista-toate-conditiile-19134234