Parcursul solid al Petrolului îl face pe Nae Constantin să viseze la propriu cu ochii deschiși: ”Când plec cu maşina şi sunt singur, mă gândesc cum ar fi meciul de promovare”. Argumentele care i-au propulsat pe ploieșteni în rândul favoriților la primele locuri

Autor: Andrei PASCU Publicat: 05 Nov. 2021, 12:03 Actualizat: 05 Nov. 2021, 12:24 Liga 2
Parcursul solid al Petrolului îl face pe Nae Constantin să viseze la propriu cu ochii deschiși: ”Când plec cu maşina şi sunt singur, mă gândesc cum ar fi meciul de promovare”. Argumentele care i-au propulsat pe ploieșteni în rândul favoriților la primele locuri

Petrolul este văzută și de adversarele din Liga 2 drept una dintre favoritele la primele două locuri la finalul play-off-ului și, automat, la promovarea directă în Liga 1. Nicolae Constantin a reușit să transforme entuziasmul posibilei reveniri în prima divizie, în rândul fanilor, într-o performanță realizabilă.

Nu mai târziu de sezonul trecut Petrolul nici măcar nu juca în play-off, era nevoită să se mulțumească doar cu play-out-ul, dar de această dată lucrurile vor sta, la cum arată cel puțin, total diferit. Nicolae Constantin simte parcursul bun al Petrolului și deja se gândește la accederea în Liga 1.

Nicolae Constantin: ”Pentru mine, promovarea ar însemna foarte mult în acest moment” 

Două aspecte importante pentru care nu își asumă chiar toate meritele pentru performanțele echipei sunt legate de situația financiară din club, dar și de încrederea primită de la suporteri. Constantin a fost cerut, practic, de suporterii ploieștenilor înainte de startul campionatului.

”Sunt sigur că dacă situaţia financiară ar fi fost cea dinainte nu aş fi fost antrenorul Petrolului. Ţin să le mulţumesc suporterilor care au insistat, fiindcă un mare merit ei îl au fiindcă sunt antrenorul Petrolului.

(N.r. – Ce ar însemna promovarea în Liga 1?)Un vis împlinit, v-am zis. Visez, visez. Mă gândesc tot timpul, când plec cu maşina şi sunt singur, cam cum ar fi meciul ăla decisiv în care să câştigăm şi să promovăm, cum ne-am bucura, ce am face. Pentru mine, ca prahovean, jucător la Petrolul, să reuşesc şi ca antrenor, ştiu ce înseamnă şi pentru suporteri, ar fi maxim din ce mi-aş dori la momentul acesta”, a declarat Nicolae Constantin pentru Digi Sport.

Petrolul, ca și calificată în play-off: avans de 14 puncte peste locul 7  

Petrolul nu numai că e pe primul loc în Liga 2, dar are și un avans de 14 puncte peste locul 7, Unirea Slobozia, astfel că în practică se poate gândi deja la play-off când mai sunt șapte runde din sezonul regular.

Față de locul 2, FC Hermannstadt, Petrolul are un avans de cinci puncte. În runda a 13-a, ploieștenii vor juca pe teren propriu cu Dunărea Călărași, sâmbătă de la ora 12:30.

Petrolul, perfectă în meciurile de acasă 

Petrolul are cel mai bun parcurs din toate echipele din campionat pe teren propriu. În șase partide a înregistrat șase victorii, adunând 18 puncte. Are un golaveraj de 15 goluri marcate și zero primite. ”U” Cluj are și ea tot 18 puncte din șase meciuri pe teren propriu, dar are un golaveraj mai slab.

Cu Dunărea Călărași, ploieștenii pornesc cu prima șansă. Călărășenii sunt pe locul 18 cu numai 3 puncte și au șase eșecuri la rând în Liga 2.

Foto: Alexandru Nicodim (Mediafax Foto)

Autor: Andrei PASCU Publicat: 05 Nov. 2021, 12:03 Actualizat: 05 Nov. 2021, 12:24 Liga 2
Pe aceeași temă