Pandurii, la prima victorie pe noul stadion Municipal din Târgu Jiu. Echipa fanion a Gorjului nu mai câștigase în calitate de gazdă de 18 luni! “A venit, în sfârșit, momentul să ne bucurăm și noi”

Mircea OGLINDOIU 21 Nov. 2020, 18:26 Liga 2

De 13 meciuri, dacă luăm în calcul și cele două jocuri cu Viitorul Pandurii, disputate în calitate de echipă-oaspete, a avut nevoie Pandurii să obțină prima victorie pe noul stadionul Municipal din Târgu Jiu. Premiera a avut loc sâmbătă, în etapa a 13-a din actualul sezon de Liga 2, ediția 2020-2021, în partida cu CSM Slatina, câștigată de gorjeni cu scorul de 2-1.

Precedenta victorie în calitate de gazdă a echipei fanion a Gorjului data din 25.05.2019, din etapa a 37-a, penultima a sezonului 2018-2019 al Ligii 2, când învingea ASU Politehnica Timișoara, cu scorul de 1-0, pe terenul sintetic amenajat lângă noul stadion Municipal din Târgu Jiu, încă nefinalizat la vremea respectivă.

Noua arena de la malul Jiului, de 12.500 locuri, urma să fie inaugurată 5 luni mai târziu, mai exact la 25.10.2019, cu prilejul meciului Pandurii – Universitatea Cluj, încheiat cu victoria la limită a ardelenilor, care s-au impus cu 1-0, în etapa a 14-a din sezonul 2019-2020 de Liga 2.

Pandurii, succes după 16 jocuri de secetă pe teren propriu

De la precedentul succes de pe teren propriu, cu ASU Politehnica (scor 1-0 în etapa 37 din sezonul 2018-2019), Pandurii a înregistrat, în calitate de echipă-gazdă, în ordine, următoarele rezultate: 0-3 cu ASU Politehnica Timișoara, în etapa a 2-a din sezonul 2019-2020, disputată tot pe sinteticul de la Târgu Jiu, 0-0 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, 0-0 cu SCM Gloria Buzău, 2-5 cu UTA Arad, 0-1 cu Petrolul Ploiești, 0-0 cu Ripensia Timișoara, 0-1 cu Universitatea Cluj (la debutul pe noul stadion din Târgu Jiu), 0-0 cu Concordia Chiajna, 0-1 cu Turris Oltul Turnu Măgurele, 1-4 cu CSM Reșița, 0-4 cu Campionii FC Argeș (după care sezonul a fost inghetat din cauza izbucnirii pandemiei COVID-19), 0-5 cu Turris Oltul Turnu Măgurele (în primul joc de acasă din actualul sezon), 1-2 cu CS Mioveni, 1-2 cu Ripensia Timișoara, 0-1 cu Farul Constanța, 1-2 cu Dunărea Călărași și 2-1 cu CSM Slatina.

Deși a avut calitate de echipă-oaspete, Pandurii a mai jucat pe Municipalul din Târgu Jiu, în două rânduri, cu Viitorul Pandurii, ambele meciuri fiind pierdute, cu scorul de 4-0 în data de 29.02.2020 și cu 4-3, în urmă cu o săptămână, după ce gazdele au marcat golul victoriei în minutul 90+4, din penalty.

Pandurii a trecut cu 2-1 de CSM Slatina, cu golurile marcate de Cătălin Vaida și Gabriel Dodoi

Gheața a fost spartă în partida cu CSM Slatina, din etapa a 13-a din actualul sezon, când Pandurii s-a impus cu scorul de 2-1.

Gazdele au deschis scorul după doar 75 de secunde de la primul fluier al arbitrului, prin Cătălin Vaida, care a reluat în plasă, din 8 metri, balonul respins în față de Nicolae Grecu, la șutul lui Martin Remacle. Gabriel Dodoi, scăpat singur spre poarta adversă, a majorat scorul în minutul 87, cu un șut din 14 metri, atins și de Grecu, înainte să intre în plasă. La ambele goluri, fundașul Vlad Motroc poate fi considerat vinovat, după ce a pierdut balonul de fiecare dată în propria jumătate de teren.

În cel de-al treilea minut al prelungirilor, Radu Necșulescu a redus din diferență, cu un șut de la 18 metri, la firul ierbii, în dreapta portarului Aldescu.

Ocazii de gol au mai fost pe parcursul jocului, cele mai mari fiind trecute în dreptul oaspeților, care au avut și o bară, transversală, în minutul 55, la șutul lui Vasile Gheorghe, de la 22 de metri. În minutul 32, oaspeții rataseră, în trei rânduri, la aceași fază: Stoica, pătruns în careu pe partea stângă, a șutat din unghi, balonul a fost respins de Aldescu până la Doman, al cărui șut, din 9 metri, a fost respins la rândul său de Moisie, de pe linia porții, până la Oprescu, de data aceasta, care a tras peste transversală, din 10 metri.

De partea cealaltă, Martin Remacle, din interiorul careului, a trimis, în două rânduri, balonul, la o palmă de bara laterală, în minutele 16, respectiv 41.

S-a încheiat 2-1 pentru Pandurii, care a obținut, astfel, prima victiorie pe stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Cristian Popescu: ”Prima victorie trebuia să vină mai demult”

Finalul jocului i-a găsit pe gorjeni în culmea fericirii. Aceștia sunt convinși că echipa se va descătușa o dată cu prima victorie pe teren propriu.

”Mă bucur enorm că am reușit, în sfârșit, să spargem gheața. Trebuia să se întâmple mai demult acest lucru, fiindcă echipa a început să joace fotbal de 6-7 etape, dar anumiți factori au făcut să nu câștigăm (n.r. – Pandurii a acuzat la fiecare meci arbitrajul). Astăzi a venit momentul să ne bucurăm și noi. Felicit băieții și sperăm acum la cât mai multe victorii. Mă bucur că munca depusă și-a arătat roadele. E o muncă de echipă: jucători, staff tehnic, conducere. Toți suntem angrenați și, ușor-ușor, se văd rezultatele. Jucătorii erau și ei frustrați, că nu reușeau să câștige acasă, deși își creeau ocazii la fiecare meci. E foarte importantă pentru ei această victorie, din punct de vedere mental. Jocul cu Slatina a fost unul disputat. Miza a fost destul de mare. Mergem și la Recea să câștigăm”, a spus antrenorul secund al echipei Pandurii, Cristian Popescu.

Antrenorul principal Călin Cojocaru a urmărit meciul din tribuna oficială, după ce a fost eliminat etapa trecută, la partida cu Viitorul Pandurii, pentru proteste repetate la adresa arbitrului.

PANDURII TÂRGU JIU – CSM SLATINA 2-1

Cătălin Vaida 2′, Gabriel Dodoi 78′ / Radu Necșulescu 90+3′

Pandurii: Aldescu – Diau, Bauben (Jaiteh 46′), Remacle, Dodoi (cpt.)(Goma 87′), Ct. Vaida (Velcotă 46′), Bunga (Zaborowski 67′), Felipe Acosta, Moisie, Al. Vasilescu, Cuțitoiu (Pleșa 46′)
Rezerve neutilizate: Iovicin – Erhard, R. Cojocaru, Habet
Antrenor secund: Cristian Popescu

CSM Slatina: Nic. Grecu – Bodri (Vlada 53′), Motroc, M. Manea, Demici, Vas. Gheorghe (cpt.)(Deta 76′), D. Toma, Dav. Oprescu (Necșulescu 67′), Doman, Rogoveanu (M. Grigore 76′), I. Stoica (Iana 53′)
Rezerve neutilizate: Preduț – C-tin. Radu, Ben. Enache, Cr. Preda
Antrenor: Mihai Ianovschi

Stadion: Municipal (Târgu Jiu – Gorj); Fără spectatori; Arbitru: Andrei Baciu (Botoşani); Asistenți: Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe) și Damian Antal (Bacău); Rezervă: Andrei Lucian Ţiţii (Şura Mică – Sibiu); Observatori: Ioan Mureșan și Romeo Malac (ambii din Timişoara).

În pofida succesului, echipa gorjeană a rămas pe ultimul loc al Ligii 2, 21, dar a egalat la puncte, 7, Aerostar Bacău. Moldovenii au, însă, două meciuri în minus.

CSM Slatina e pe locul 17, cu 13 puncte, asta după ce ieri a primit trei puncte la ”masa verde” din restanța cu Unirea Slobozia, la care nu s-a prezentat la mijlocul săptămânii, atunci când a acuzat că are probleme din cauza COVID-19.

În etapa următoare a Ligii 2, a 14-a, intermediară, CSM Slatina joacă miercuri, 25 noiembrie, de la ora 14:00, pe teren propriu, cu Turris Oltul, în timp ce Pandurii are meci, tot atunci, la Fotbal Comuna Recea.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

Mircea OGLINDOIU 21 Nov. 2020, 18:26 Liga 2
Pe aceeași temă