Pană semnează pe un an și atacă promovare

09 Jul. 2011, 17:18 Liga 2
Pană semnează pe un an** și atacă promovare

Farul și-a prezentat, ieri, noul staff tehnic și prima
achiziție, portarul Cornel Cernea. Antrenor principal este Marian
Pană, care va semna un contract pe un an, cu obiectiv accederea
imediată în Liga 1. Ca secund va activa Ion Barbu, iar de
pregătirea portarilor se va ocupa Valentin Covaciu.

Marian Pană a declarat că obiectivul clubului în sezonul 2011 /
2012 al Ligii a II-a este unul îndrăzneț, dar o formație precum
Farul nu-și poate propune altceva decât promovarea. „Va
fi o luptă foarte grea, dar eu sunt încrezător. Vom încerca să
aducem suporterii la stadion, prin rezultate și printr-un joc
frumos. În privința achizițiilor, avem o listă bine conturată, pe
posturi, cu 6-7 jucători consacrați, pe care sperăm să-i
transferăm, pentru a ne bate la promovare cu șanse sporite. Trebuie
să vorbim mai puțin și să facem mai multe pe teren”
,
a spus Pană.

Întrebat cum crede că va fi primit de publicul constănțean,
având în vedere trecutul său de jucător dinamovist, Marian Pană a
spus: „Bine că am fost la Dinamo, și nu la Mătăsari. Nu
îmi reneg trecutul, dar acum sunt la Farul și voi da totul pentru
această formație”
. Președintele Marcel Lică a
completat: „Marian este un profesionist. Își face
datoria indiferent de echipă”
.

Pană a anunțat că veteranul Ion Barbu (34 de ani) va fi în
primul rând antrenor secund, urmând a fi folosit în teren dacă va
fi nevoie de el. „Eu sunt pregătit oricând să ajut
formația. Sper să mă retrag definitiv la anul, în Liga 1”
,
a spus și Barbu.

Stagiul montan pe care îl va efectua FC Farul în această vară se
va desfășura la Predeal, între 18 și 29 iulie. În această perioadă,
„marinarii” vor disputa și trei jocuri de verificare, care nu au
fost încă stabilite. Până pe 18 iulie, jucătorii se va pregăti la
Constanța.

Astăzi, arena centrală va găzdui un joc-școală, ocazie cu care
Pană vrea să-și facă o idee asupra jucătorilor pe care îi are
actualmente la dispoziție, lotul fiind unul stufos, de peste 30 de
fotbaliști. „Cu siguranță, după acest trial voi renunța
la mulți dintre fotbaliști”
, a declarat Marian
Pană.

După această partidă, Farul va demara discuțiile cu fundașul
central Cătălin Vlaicu. „Indiferent de ce jucători am
găsit aici, iar unii sunt buni, încercăm să aducem fotbaliști pe
fiecare post”
, a spus Pană. „Am discutat
cu Astra și Pandurii în ideea unor achiziții. Avem și alte
variante, dar cel care decide este Marian Pană”
, a
declarat Marcel Lică.

Sursa: Cuget
Liber

09 Jul. 2011, 17:18 Liga 2
Pe aceeași temă