FRF a anunţat oficial că FC Brașov n-a obţinut certificarea pentru Liga 2. A transmis că Administraţia de Licenţiere a definitivat lista cluburilor care au obţinut certificările de participare în sezonul 2023-2024 din Liga 2. FC Braşov nu a îndeplinit condiţiile, iar cazul va fi judecat la TAS.
10 iulie 2023 a fost ultima zi de funcţionare a Comisiei de Apel pentru acordarea certificărilor cluburilor, iar FC Braşov nu a reuşit să se înscrie printre echipele care vor evolua în sezonul următor al Ligii 2.
”Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte a contestat la TAS hotărârile Comisiilor de licenţiere, iar soluţionarea acestui recurs va avea loc până cel târziu la data de 30 iulie 2023.
În cazul în care Asociaţia Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte primeşte un răspuns favorabil din partea TAS, vom reveni cu o actualizare a informaţiilor prezentate mai sus”, se arată în comunicatul de presă al FRF.
Înaintea deciziei FRF, cei de la FC Brașov erau optimiști că pot obține licența la apel.
”În urma informaţiilor apărute în mass-media, FC Braşov comunică următoarele: Este adevărat că deocamdată Administrația de Licențiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal nu a acordat echipei certificatul pentru participarea în ediţia 2023/2024 din Liga 2. Motivul de refuz este criteriul financiar, însă nu din cauza datoriilor ci din modul de prezentare a situaţiei financiare.
Au fost câteva neclarităţi la care comisia de licenţierea a avut mai multe semne de întrebare. Acesta fiind motivul pentru care s-a dat propunere de refuz. Ținem să menționam faptul că FC Braşov nu are datorii către angajați, nici către jucători, nici către staff-ul tehnic şi nici către cel administrativ în perioada de referință pentru licențiere, la finalul anului 2022, astfel că, din punctul nostru de vedere nu există motive întemeiate ca licenţa să fie refuzată pentru sezonul 2023/2024.
FC Braşov a formulat deja apel la această decizie şi deja se lucrează la documentele care erau neclare pentru comisie”, preciza clubul brașovean.
Dan Alexa, antrenorul lui FC Brașov, rămâne încrezător ca echipa va obține licența pentru Liga 2.
”Eu am speranțe că vom obține licența, mai ales că am înțeles ca sunt probleme tehnice”, a spus Alexa.
La finalul lunii mai, Federația Română de Fotbal a transmis numele formațiilor care pot evolua în SuperLiga României în sezonul următor, 2023/2024. În rândul cluburilor care au evoluat în play-off-ul Ligii 2, în anul fotbalistic trecut, nu s-au regăsit două echipe.
Era de așteptat ca Steaua să nu primească licența, dar a mai fost o formație care nu ar fi avut dreptul de a promova, chiar dacă era îndeplinit criteriul sportiv. Unirea Dej nu s-a numărat pe lista formațiilor din Liga 2 care au primit aviz favorabil pentru a primi licența.
În rest, toate celelalte echipe care au luat startul în play-off-ul Ligii 2, Poli Iași, SC Oțelul, Dinamo și Gloria Buzău, au primit răspuns favorabil în privința dosarului de licențiere.
Poli Iași, SC Oțelul și Dinamo chiar vor evolua în SuperLiga României, ele promovând sportiv. Primele două au terminat pe locuri direct promovabile, în timp ce Dinamo a câștigat barajul cu Campionii FC Argeș.
Foto: FC Brașov
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-patru-noi-jucatori-in-lot-19277087
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-a-plecat-in-cantonamentul-din-bulgaria-19277079
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-succes-in-amicalul-cu-acs-muscelul-campulung-elite-19277074
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ion-cararus-deturnat-de-cs-mioveni-din-drumul-spre-fc-brasov-19277066
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-esec-in-amicalul-cu-u-craiova-1948-sa-19277049
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-ese-la-scor-cu-fc-hermannstadt-19277041