Nu-i sperie Snagovul! „Niciuna dintre echipele de pe primele trei locuri nu ne-a fost superioară”

09 Nov. 2011, 12:49 Liga 2
Nu-i sperie Snagovul!**

Fotbaliștii de la FC Farul se pregătesc pentru partida de vineri, de pe teren propriu, cu FC Snagov. În cazul unui succes, „marinarii” vor urca mai sus de locul șase în clasament, apropiindu-se de podium.

Pentru FC Farul, care vine după două rezultate pozitive consecutive, va fi foarte important modul de abordare al meciului cu FC Snagov. Cum adversara are o situație mai bună decât formația constănțeană în clasamentul Seriei I a Ligii a II-a, trebuie gândită o tactică eficientă, care să dea roade pe teren.

Atacantul Farului, Adrian Pătulea, a declarat, ieri, că are mare încredere în potențialul echipei. „Suntem într-o evidentă ascensiune. Am demonstrat că avem valoare, iar victoriile ne-au conferit o stare de spirit foarte bună, care va persista în sânul lotului dacă, desigur, și rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor”, a spus Pătulea.

„Urmează meciul cu FC Snagov, echipă care este deasupra noastră în clasament, însă nu ne mai temem de nimeni. Trebuie să dăm dovadă de inteligență și să-i surprindem pe adversari. Dacă ne-au lipsit mai mulți titulari la Buzău și totuși am câștigat, ce să mai spun? Apoi, niciuna dintre echipele de pe primele trei locuri nu ne-a fost superioară în confruntările directe. Tot ce ne dorim este să urcăm cât mai sus. Consider că și șase puncte ar fi foarte bune în ultimele trei meciuri, dar, desigur, noi vrem să câștigăm toate jocurile până la finalul turului”, a adăugat atacantul Farului.

Atenție sporită în apărare!

Ieri, elevii lui Marian Pană au avut programată o nouă ședință de pregătire, la baza proprie, din strada Primăverii. S-a pus accent pe latura fizică, pe consolidarea liniei defensive, dar s-a urmărit totodată și eficientizarea relațiilor de joc pe faza ofensivă.

„Trebuie să fim foarte atenți în apărare, iar în atac să ne facem jocul. Va fi foarte important să nu primim gol. Dacă vom reuși acest lucru, sunt convins că vom câștiga”, a spus Pană.

Astăzi și mâine, „marinarii” vor efectua, de la ora 17, câte un antrenament. Partida cu FC Snagov este programată vineri, de la ora 17.00, în cadrul etapei a XIII-a a Ligii a II-a, Seria I.

Sursa: Cuget Liber

09 Nov. 2011, 12:49 Liga 2
Pe aceeași temă