Nedelcu mărește primele marinarilor

20 Oct. 2009, 12:36 Liga 2
Nedelcu mărește primele marinarilor

Fotbaliștii Farului vor lua mai mulți bani dacă vor încheia cu
nouă puncte tripla Dinamo II – FCM Bacău – Cetate Suceava. Pentru
succesul din disputa contra „câinilor” mici, constănțenii își
încasează mâine prima de joc.

După o perioadă neagră, care îi aruncase chiar pe loc
retrogradabil, „marinarii” aveau în față trei meciuri (cu Dinamo
II, FCM Bacău și Cetate Suceava), care trebuia neapărat câștigate,
pentru a ieși din zona minată și a ajunge cât mai aproape de
pozițiile promovabile.

„Vrem să încheiem aceste partide cu punctaj
maxim”
, anunța Giani Nedelcu, patronul Farului.
Conștient de importanța celor trei confruntări, Nedelcu le-a promis
„marinarilor” un nou sistem de premiere în cazul a trei victorii,
mărindu-le primele. Jucătorii au făcut primul pas (2-0 cu Dinamo
II), iar, dacă vor câștiga și următoarele două meciuri, vor încasa
în total, în mână, 3.600 lei (cu 600 lei mai mult față de sumele
acordate până acum la victorie), alți 1.500 lei urmând a fi
plătiți, conform înțelegerii, la finele campionatului, dacă echipa
promovează.

„Pentru succesul cu Dinamo II, prima va fi cea de
până acum, 1.000 lei pe loc, sumă pe care o vor primi miercuri și
500 lei la finele campionatului, în cazul atingerii Ligii 1. La
încă o victorie, cu FCM Bacău, prima crește la 1.200 lei (cu 500
lei achitați la final), iar, dacă batem și Suceava, jucătorii vor
încasa 1.400 lei cu 500 lei. Și nu ne vom opri aici. Suntem dispuși
să creștem în continuare primele. Numai băieții să aibă
rezultate”
, a declarat, pentru „Cuget Liber”, Giani
Nedelcu.

Finanțatorul „marinarilor” dorește să permanentizeze și obiceiul
ca, în fiecare săptămână, marți sau miercuri, să participe la un
prânz alături de echipă și antrenori, cum s-a întâmplat la „Cocoșul
Roșu”, în urmă cu 13 zile.

Patronul Farului a asistat la meciul cu Dinamo II, iar la final
s-a dus în vestiar la jucători, felicitându-i pentru succes și
bătând palma cu fiecare. „Am jucat bine, iar scorul
putea fi și mai mare, la ce ocazii am mai avut. M-a cam nemulțumit
în schimb arbitrajul craioveanului Eduard Constantinescu. Din albi
cum eram, ne-a îngălbenit cu cartonașele”
, ne-a spus
Nedelcu. Cinci jucători de la Farul au fost avertizați (Papp,
Gaston, Cristocea, Matei și Chico), însă niciunul nu va fi
suspendat la meciul cu FCM Bacău, de duminică, de la Constanța (ora
11).

În București, jucătorii Farului au fost urmăriți din tribună și
de fostul lor coleg Willian Gerlem, care, cu două zile înainte,
marcase un gol pentru FC Vaslui în victoria cu 2-1 de la Urziceni.
„Marinarii” au considerat că brazilianul le-a purtat noroc și l-au
invitat și la alte meciuri.

Fatai nu a avut
parte de un debut fericit la Farul

În meciul cu Dinamo II, atacantul nigerian Kehinde Fatai a
debutat pentru Farul în acest campionat. Debutul a fost însă unul
trist. Antrenorul Marius Șumudică l-a aruncat pe Kenny în luptă în
minutul 56, în locul lui Ene (ieșit în continuare din formă), însă,
peste numai 12 minute, l-a scos de pe teren pe african,
reproșându-i că nu aleargă suficient și că nu ține de minge.
Înlo-cuitorul lui Fatai a fost Păcuraru, folosit mai avansat, în
spatele vârfului Chico, Șumi schimbând cu această ocazie și
sistemul de joc, din 4-4-2 în 4-2-3-1.

Duminică, a debutat la Farul, în campionat, și portarul
Sardescu, Radu având intervenții foarte bune la două faze grele,
una la 0-0 (min. 9) și una la 2-0 (min. 90+3). Totodată, juniorul
Liviu Leu a bifat primul meci oficial pentru Farul, schimbându-l pe
Matei în minutul 74. Leu are numărul 23 pe tricou.

De asemenea, după o perioadă lungă, în care nu a prins nici
măcar lotul de 18, Barbu a fost folosit din nou de Șumudică, fundaș
central (titular integralist) în locul suspendatului Diogo da
Silva.

Al patrulea debut, pe banca tehnică, de data aceasta, a fost cel
al antrenorului secund Gică Butoiu, ovaționat de suporterii care au
însoțit Farul la București.

Sursa: cugetliber.ro

20 Oct. 2009, 12:36 Liga 2
Pe aceeași temă