„Ne-am săturat de remize!”

26 Mar. 2010, 10:32 Liga 2

Al doilea meci din seria de foc. După egalul din etapa trecută
cu Sportul Studențesc, Petrolul joacă duminică, de la ora 13.00,
împotriva Farului, la Ploiești.

„Ne-am săturat de remize”, spun
ploieștenii înaintea unui meci pe care niciuna dintre cele două
părți nu-l consideră decisiv, dar al cărui rezultat va cântări greu
în lupta pentru promovare.

Despărțite de doar două puncte în clasament, pe locurile 5,
respectiv 3, Petrolul și Farul Constanța merg la victorie,
duminică, pe stadionul „Ilie Oană”. „Întâlnim una
dintre cele mai bune echipe din serie, ce are ca obiectiv
promovarea, iar meciul va avea implicații majore în lupta pentru
primele două locuri. Totuși, nu sunt de acord cu ideea că va fi
unul decisiv. Mai sunt multe puncte puse în joc și, după cum s-a
văzut, aproape în fiecare etapă, se încurcă una dintre echipele
clasate pe primele locuri. Noi sperăm să câștigăm, pentru că ne-am
săturat de atâtea remize”
, a declarat antrenorul
Petrolului, Vivi Răchită, pentru fcpetrolul.ro.

Fără Budescu

De la meciul cu Farul va lipsi Constantin Budescu, decarul
Petrolului fiind suspendat o etapă din cauza cumului de cartonașe
galbene, urmând să revină în jocul cu FC Botoșani. AlțI doi
jucători sunt indisponibili din cauza unor accidentări mai vechi,
Marian Pop și Adrian Crăciun. Lupii intră astăzi în
cantonament.

Partida cu Farul va fi arbitrată de o brigada formată din Robert
Dumitru (Brașov) – Cătălin Savu (Galați) și Dragoș Vlad
(Târgoviște). Primul face parte din Lotul A, arbitrând, în această
primavară, patru meciuri în Liga I și s-a mai aflat la centru la un
meci al Petrolului din acest sezon, in turul campionatului, la
Tulcea.

Observatori au fost delegați Constantin Ștefan (București) și
Vasile Filimon (București).

Programul etapei (sâmbătă, ora 11.00)
Tricolorul Breaza – Delta Tulcea
FC Snagov – Sportul Studențesc
CSM Rm Sărat – Săgeata Stejaru
Steaua II – Dunărea Galați
Dunărea Giurgiu – Dinamo II
Gloria Buzău – FCM Bacău
Victoria Brănești – FC Botoșani
Petrolul Ploiești – Farul Constanța (duminică, ora 13.00)

Articol scris de Ciprian
Radu

26 Mar. 2010, 10:32 Liga 2
Pe aceeași temă