Meciul desfășurat în Ghencea între Steaua și Dacia Unirea Brăila a oferit un moment incredibil încă din primele minute ale partidei, când portarul oaspeților a marcat de la circa 70 de metri. Golul a fost însă anulat, fiind neregulamentar.
Pe tabelă era deja 1-1 în acel moment, după două goluri marcate în minutele 4, respectiv 5. Partida a oferit și alte goluri, rezultatul final fiind 5-2 pentru trupa lui Daniel Oprița.
Steaua și Dacia Unirea s-au întâlnit în etapa a 3-a a Ligii 2, iar ”militarii” s-au impus cu scorul de 5-2.
Scorul a fost deschis încă din minutul 4, de către Steaua, prin reușita lui Remus Chipirliu, însă brăilenii au restabilit egalitatea rapid, după doar un minut, prin Gabriel Răducan.
În minutul 8, pe stadionul Steaua, a avut loc un moment care a lăsat pe toată lumea cu gura căscată.
Cristian Andrei, portarul echipei din Brăila, a executat o lovitură liberă de la aproximativ 70 de metri de buturile Stelei, a bătut lung în față și l-a păcălit pe Raul Bălbărău, goalkeeperul gazdelor, ieșit în față, marcând pentru 2-1.
Golul a fost anulat însă de către arbitrul Sorin Vădana, pentru că Andrei a executat o lovitură liberă indirectă, acordată în urma unui offside în atacul Stelei, mingea trebuia să fie atinsă de către un alt jucător pentru ca reușita să fie valabilă.
Numai că jucătorii celor două echipe și cei de pe marginea terenului, inclusiv antrenorii, nu au știut acest lucru, cei care au remarcat neregula fiind arbitri. Stă dovadă faptul că jucătorii Brăilei se bucurau pentru gol, în timp ce cei ai Stelei erau cu capul în pământ pentru rușinea de a primit un astfel de gol. După câteva secunde însă, centralul Vădana a anulat golul, spre dezamăgirea celor de la Dacia Unirea.
Ulterior, steliștii au preluat din nou conducerea pe tabelă chiar înainte de pauză, în minutul 44, când Bogdan Chipirliu a marcat și și-a trecut în cont o nouă reușită pentru echipa din Ghencea.
Echipa lui Florentin Petre a restabilit egalitatea în minutul 54, când Adrian Ilie a înscris în propria poartă, dar steliștii s-au dezlănțuit ulterior. Vasile Buhăescu, în minutul 57, și Dragoș Huiban, în minutele 67, respectiv 90, au stabilit scorul acestei partide, 5-2 pentru Steaua.
Steaua are maximum de puncte după trei etape, 9, și e pe locul 2 în Liga 2, departajarea fiind făcută de golaveraj, alte patru echipe având în acest moment tot 9 punct. Etapa viitoare joacă în deplasare la Unirea Slobozia, liderul, la 22 august, de la ora 16:00.
Dacia Unirea Brăila, cu 1 punct strâns până acum în trei meciuri, e pe locul 15. În runda a 4-a va evolua pe teren propriu, la 21 august, de la ora 11:00, cu Astra.
Foto: George Filip și Eduard Vînătoru / Mediafax Foto
Video: TelekomSport
https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-lui-florentin-petre-dupa-ce-steaua-a-facut-instructie-cu-dacia-unirea-braila-plusurile-si-minusurile-gasite-de-antrenorul-nou-promovatei-si-remarca-sincera-la-adresa-militarilor-19195967
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-3-de-la-ora-1100-se-joaca-la-brasov-dej-chiajna-si-avrig-steaua-dacia-unirea-incepe-de-la-ora-1130-19195905