Etapa a 13-a din Liga 3 a oferit alt moment de amatori în care s-a regăsit echipa Dacia Unirea Brăila, după ce în runda trecută jucată pe teren propriu, a 11-a, abia a fost posibilă disputarea confruntării cu CSM Râmnicu Sărat (scor 1-4), în ciuda condițiilor meteo și a modului în care s-a prezentat gazonul.
De data aceasta, partida cu Voinţa Limpeziş, programată de FRF sâmbătă, 18 noiembrie, a fost amânată cu o zi, pentru duminică, 19 noiembrie, pentru că suprafața de joc a fost din nou impracticabilă, la fel ca în duelul cu CSM Râmnicu Sărat.
Autoritățile locale din Brăila nu sunt deloc interesate de modernizarea stadionului. Nu fac nimic pentru ca suprafața de joc să nu se mai prezinte în astfel de condiții, mai jos chiar de Liga 5, iar cele întâmplate în ultimele săptămâni nu par că vor avea rezolvare în viitorul apropiat și că vor continua să fie disputate meciuri în condiții sub nivelul amatorilor.
”Centralul” confruntării Dacia Unirea Brăila – CSM Râmnicu Sărat, Mădălin Marinescu (Bucureşti), și delegatul Daniel Lazăr (Ploieşti) au fost, înaintea partidei, să inspecteze suprafața de joc și și-au dat seama că startul nu poate fi dat. Astfel, s-a ajuns ca meciul să fie decalat cu o zi, pentru duminică.
”La ședința tehnică, arbitrul și ceilalți oficiali au spus ferm că nu vor da drumul jocului deoarece terenul este impracticabil. Conform regulamentului, partida se va disputa duminică de la ora 14.00, iar dacă nici atunci nu se va putea juca, meciul va fi reprogramat la o dată care va fi stabilită de comun acord de cele două cluburi.
Noi am făcut eforturi pentru a înlătura apa dar ele au fost în zadar. Vom continua această acțiune. Se pare că duminică nu va mai ploua și poate această partidă va avea loc”, a declarat Vasile Popa, președintele clubului Dacia Unirea Brăila, după cele întâmplate sâmbătă, conform Obiectiv Vocea Brăilei.
Așadar, partida a avut loc duminică, de la ora 14:00, iar Dacia Unirea Brăila s-a impus la scor, 6-0. Au marcat pentru gazde Eloh Atche (minutul 6), Valentin Robu (21 – penalty, 63 și 74), Israel Adobunu (58) și Stefăniță Sava (88 – penalty).
Dacia Unirea Brăila a început perfect sezonul de Liga 3, în Seria 2. Avea cinci victorii în primele cinci etape, iar cu 15 puncte era pe locul 1, la egalitate cu locul 2, CSM Focşani. În prezent, au trecut 13 etape din sezonul de Liga 3, iar clubul din Brăila a înregistrat, după începutul de vis, șase eșecuri la rând, un egal și un succes.
https://www.youtube.com/watch?v=R8xh6AVqMOA
https://www.youtube.com/watch?v=Vc7tDStU6bc
https://www.youtube.com/watch?v=tNFmC3v2sEU
Dacia Unirea Brăila ocupă locul 6 în Seria 2 de Liga 3, cu 19 puncte, la 15 puncte de liderul Metalul Buzău, dar are un avans de patru puncte față de echipa de pe locul 7, ACS Hamangia Baia.
În runda a 14-a de Liga 3, brăilenii vor întâlni, pe teren advers, Viitorul Ianca, locul 8, 11 puncte.
Foto: Obiectiv Vocea Brăilei și Pro Brăila
Video: Religia Sportului
https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u19-victorie-intr-un-amical-din-spania-2-1-cu-mexic-u19-19293455
https://liga2.prosport.ro/liga-3/afc-campulung-muscel-va-trimite-doi-jucatori-la-dinamo-in-probe-19293442
https://liga2.prosport.ro/liga-3/rezultate-si-marcatori-meciuri-etapa-13-liga-3-19293268
https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u20-a-pierdut-dramatic-meciul-cu-germania-u20-19293307