Omul de afaceri Victor Mihalachi, patronul echipei FCM Dorohoi, este dispus să cedeze o parte din acțiunile pe care le deține la clubul de Liga 2. El a precizat că își dorește o colaborare cu oamenii de afaceri din Dorohoi și din județul Botoșani.
La ora actuală, orașul Dorohoi are două echipe: FCM și Inter. Prima joacă în Liga 2, iar cealaltă în Liga 4 Botoșani, cu șanse mari de a promova în Liga 3. Mihalachi vrea realizarea unui proiect comun astfel încât municipiul să aibă o echipă foarte bună și care să reziste mulți ani în Liga 2.
„Nu cred că Dorohoiului i-ar mai trebui încă o echipă. Eu sunt deschis, putem să dăm acțiuni. Sunt dispus să dau acțiuni la oricine, putem face un proiect împreună, putem colabora. Suntem foarte deschiși. De multe ori se înțelege greșit. Oricine vrea să vină alături de echipă, este binevenit”, a spus Victor Mihalachi.
În acest sezon, FCM Dorohoi a încheiat returului pe locul 8 în Seria I și va participa la turneul play-off pentru a evita poziția care duce la barajul ce trimite o echipă în Liga 3. De cealaltă parte, Inter Dorohoi e pe primul loc în Liga 4 Botoșani, însă are disputat un meci mai puțin față de ocupanta locului 2, TransDor Tudora.
VEZI programul pe care Gloria Buzău în are în play-out-ul Seriei I
Articol scris de Răzvan SAUCIUC
Foto: Andrei BIRTA