Marius Chindriș a revenit la Petrolul! Nae Constantin a avut și alte noutăți în lot la primul antrenament din această săptămână

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 Aug. 2021, 14:09 Liga 2

Petrolul a început de luni pregătirea următorului meci din campionat, cu Dacia Unirea Brăila, programat sâmbătă, de la ora 15:30, pe stadionul ”Ilie Oană”, în cadrul etapei a 5-a a Ligii 2, iar la primul antrenament al săptămânii a avut în lot și câteva noutăți.

Principala ar fi revenirea la echipa ploieșteană a mijlocașului defensiv Marius Chindriș, ultima dată la CS Mioveni și care în cariera sa a mai evoluat pentru Petrolul, proiectul actual, în sezonul în care s-a jucat în Liga 3 și mai apoi în prima ediție după promovarea în Liga 2.

La pregătiri a revenit și fundașul dreapta Andrei Rus, jucător aflat sub contract cu clubul, însă care nu a jucat niciodată într-un meci oficial pentru Petrolul, mereu fiind împrumutat în altă parte.

Mai mult, Petrolul l-a rechemat în lot, pentru antrenamente, pe portarul Petru Marinache, asta pentru că Nicolai Cebotari și Alexandru Radu sunt accidentați.

Marius Chindriș revine la Petrolul, de unde era îndepărtat în 2019

Petrolul este pe cale să facă o nouă achiziție. După ce ultimul semnat a fost Cosmin Tucaliuc, împrumutat de la Farul, însă care fusese cedat inițial de constănțeni către CS Mioveni, echipa ploieșteană îl are acum în lot și pe Marius Chindriș, ultima dată fost tot la echipa argeșeană nou-promovată în Liga 1.

Arădeanul Chindriș (30 de ani) a revenit, astfel, la Petrolul, unde a mai fost legitimat în perioada iulie 2017 – august 2019, când echipa a evoluat în Liga 3 și mai apoi în Liga 2. În primul sezon în care ”găzarii” reveneau în eșalonul secund, 2018-2019, Chindriș, care a purtat și banderola de căpitan, a evoluat în 27 de meciuri (2084 minute) și a marcat un gol.

Mijlocașul care în cariera sa a evoluat pentru UTA (fostul și actualul club, când încă purta numele de UTA Bătrâna Doamnă) și Național Sebiș înainte să ajungă la Petrolul, a mers după despărțirea de echipa ploieșteană la CSM Târgu Mureș, noua echipă a orașului mureșean, care tocmai promovase în Liga 3 și care s-a desființat imediat după aceea, fiindcă primăria și-a retras sprijinul financiar. În aceeași vară ajungea la Viitorul Șelimbăr, tot în Liga 3, cu care prindea locul 3 în Seria 5 în sezonul ”înghețat” din cauza pandemiei. Apoi, sezonul trecut, a ajuns la Farul Constanța, în Liga 2, unde nu a fost utilizat în primele două etape și a preferat să plece la CS Mioveni, cu care a promovat în Liga 1, de unde, iată, acum pleacă. Pentru argeșeni a prins 11 meciuri (594 minute) în sezonul trecut, de Liga 2, iar în Liga 1, în campionatul actual, a fost rezervă într-un singur joc, fără să fie utilizat.

Veșnicul împrumutat Andrei Rus a refuzată să joace la Alba Iulia și a fost reprimit la antrenamente la Petrolul

Pe lângă Chindriș, în lot a fost readus și Andrei Rus, jucător căruia i s-a transmis inițial, la începutul pregătirii de vară, să-și caute altă echipă, fiindcă nu va putea prinde primul ”11” și nici rezervă nu va fi.

Rus, un fundaș de 20 de ani, impresariat de Bogdan Apostu, a ajuns la Petrolul în vara lui 2018, însă de atunci nu reușește deloc să convingă antrenorii care s-au tot plimbat pe banca ploieștenilor că merită să rămână în lot. În fiecare pauză de iarnă sau vară, jucătorul a revenit pe ”Ilie Oană” la reunire, însă niciodată nu a fost păstrat. Nici pe Nae Constantin nu l-a impresionat, însă clubul a trebuit să-l reprimească la antrenament după ce nu s-a reușit cedarea sa către altă echipă.

Gazeta de Prahova scrie că Rus ar fi refuzat să fie împrumutat la echipe de Liga 3 Unirea Alba Iulia, preluată în această vară de către ploieșteanul Valentin Sinescu, la solicitarea unui alt fost astrist, Mihai Dăscălescu, președintele executiv al clubului ardelean. Astfel, jucător a fost reprimit la antrenamente și, cel mai probabil, i se va căuta o nouă echipă unde să meargă.

În sezonul trecut, Petrolul l-a împrumutat pe Andrei Rus la Dunărea Călărași, unde a prins 711 minute în 12 meciuri. Cel mai mult a jucat la UTA, în ediția 2019/2020 a Ligii 2, 939 de minute în 13 jocuri, sub comanda lui Laszlo Balint, antrenor impresariat de același Apostu. Anterior experienței avute la Arad a mai fost împrumutat de ”găzari” la CS Afumați, SCM Gloria Buzău (ambele în Liga 3) și CSM Reșița (Liga 2).

Portarul Petru Marinache, rechemat și el de la CS Blejoi, pentru antrenamente

Alte noutăți de la echipa ploieșteană sunt că la antrenamente a revenit și Alexandru Saim Tudor, spre deosebire de Bart Meijers, Mihai Nițescu și Nicolai Cebotari, care încă acuză probleme musculare.

Însă sub comanda antrenorului de portari Cătălin Grigore a apărut și Petru Marinache (19 ani), împrumutat la echipa de Liga 3 CS Blejoi.

Petrolul are probleme cu portarii în această perioadă, Nicolai Cebotari și Alexandru Radu fiind accidentați, motiv pentru care Marinache a fost chemat pentru a se pregăti alături de Raul Avram și Andrei Jercălău, acesta din urmă promovat de la juniori în lotul echipei mari chiar la meciul trecut, în deplasarea de la Viitorul Pandurii.

”Petroliștii au început, de luni după-amiază, pregătirile meciului cu Dacia Unirea Brăila, pe care îl vor susține sâmbătă, de la ora 15.30, pe „Ilie Oană”, în cadrul etapei a V-a a eșalonului secund. Astăzi, „lupii” s-au antrenat la Strejnic, iar sub comanda lui Nicolae Constantin, Valentin Bădoi și Bebe Bărbulescu s-a aflat și Marius Chindriș, mijlocașul fiind la un pas de o revenire în tricoul Petrolului.

Chindriș (30 ani) a mai jucat pentru formația noastră între 2017 și 2019, ulterior evoluând pentru CSM Tg. Mureș, CSC Șelimbăr, Farul Constanța și, ultima dată, CS Mioveni, formație cu care, în vară, a promovat în primul eșalon. Jucătorul se antrenează, astfel, din nou alături de „lupi” și, dacă totul va decurge normal, urmează să semneze un angajament cu gruparea noastră. De asemnea, la pregătiri a revenit și fundașul dreapta Andrei Rus, jucător aflat sub contract cu „galben-albaștrii”, dar care, în ultimele stagiuni, a fost împrumutat la alte formații din Liga 2.

Altfel, dacă Saim Tudor și-a reluat pregătirile la nivel normal, în schimb Bart Meijers, Mihai Nițescu și Nicolai Cebotari, cu toții acuzând leziuni musculare, mai au nevoie de câteva zile de pauză până vor putea reintra în antrenamente”, sună comunicatul clubului Petrolul despre ultimele noutăți din lot.

  • Petrolul a luat, săptămâna trecută, decizia de a-i împrumuta în Liga 3 și pe jucătorii Ștefan Fabian Niță (2003) și Rafael Popovici (2004), la CSO Plopeni, respectiv Luceafărul Oradea.

Micii fotbaliști ai echipelor din Prahova, invitați la meciurile Petrolului de pe ”llie Oană”

Altfel, începând de la următorul meci de acasă, cu Dacia Unirea Brăila, programat sâmbătă, de la ora 15:30, Petrolul a pornit o inițiativă prin care vrea să crească numărul susținătorilor echipei.

Clubul a invitat, printr-un anunț public, micii fotbaliști de la echipele din Prahova să asiste la meciuri pe care Petrolul le va susține pe ”Ilie Oană”, acestora urmând să li se rezerve un sector special pe stadion.

”Accesul minorilor se va face în cadru organizat, într-un sector special rezervat al stadionului. În acest sens, reprezentanții structurilor sportive care doresc să participe, cu grupele de juniori, la întâlnirea de sâmbătă, 28 august, dintre Petrolul Ploiești și Dacia Unirea Brăila, sunt rugați să trimită, până joi, 26 august, o solicitare pe adresa de email [email protected], care să conțină un tabel nominal avizat de către clubul la care sunt legitimați juniorii. Vă așteptăm!”, a anunțat Petrolul.

Petrolul joacă următorul meci sâmbătă, de la ora 15:30, pe ”Ilie Oană”, în etapa a 5-a a Ligii 2, cu Dacia Unirea Brăila (locul 16, 2 puncte). Echipa ploieșteană ar fi trebuit să joace la mijlocul acestei săptămâni în Faza a III-a a Cupei României, în deplasare la CSO Plopeni, însă meciul a fost amânat cu o săptămână, pentru data de 1 septembrie, de la ora 17:30, pe motiv că echipa e Liga 3 debutează în campionat vineri, la Rășinari (Sibiu)!

Petrolul ocupă locul 5, cu o poziție în urcare, în clasamentul Ligii 2 după primele patru etape, cu 9 puncte, fiind la trei puncte în spatele liderului Concordia Chiajna.

Foto: Petrolul Ploiești

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 25 Aug. 2021, 14:09 Liga 2
Pe aceeași temă