„Magiun” Barbu prefațează duelul Forestei cu liderul Juventus. „Să ne înțelegem, nici noi nu suntem o echipă extraordinară”

Marius ANGHEL 16 Nov. 2016, 15:22 Liga 2

După patru înfrângeri consecutive, Foresta va primi duminică, pe Areni, vizita liderului Juventus București, formație care are o linie de clasament de invidiat. Bucureștenii au câștigat 11 din cele 15 meciuri disputate până acum, suferind o singură înfrângere, care datează tocmai din etapa a doua. Golaverajul grupării antrenate de Daniel Oprița este, de asemenea, unul impresionant, 32 de goluri marcate și doar trei primite!

Partida de duminică, din etapa a 17-a, va constitui pentru fanii suceveni și un prilej de reîntâlnire cu Marin Barbu, care ocupă funcția de director tehnic la gruparea din Colentina. „Magiun” a fost, de altfel, și în tribunele stadionului din Sfântu Gheorghe la sfârșitul săptămânii trecute, acolo unde a asistat pe viu la eșecul răsunător al Forestei în confruntarea cu Sepsi.

„Nu e ușor de digerat un astfel de rezultat, dar la fotbal se mai întâmplă și astfel de accidente. La începutul meciului, când am văzut cum se prezintă terenul, am pronosticat un 0-0, dar până la urmă am asistat la un joc la discreția gazdelor. Mă așteptam la o altă prestație din partea sucevenilor, mai ales că își jucau poate ultima lor șansă de a rămâne în cărțile promovării. Sepsi mi s-a părut mult mai adaptată la particularitățile unui meci disputat în condiții de iarnă, iar veteranul Hadnagy, să recunoaștem, a prins o zi deosebită”, a declarat, citat de Monitorul de Suceava, fostul antrenor al Forestei.

Barbu este însă conștient că lucrurile vor sta cu totul altfel în confruntarea de duminică, de pe stadionul Areni. „În mod cert partida de la Suceava va avea alte conotații, duelul cu liderul reprezentând o bună oportunitate pentru jucătorii Forestei de a se reabilita în fața suporterilor. Să ne înțelegem, nici noi nu suntem o echipă extraordinară, însă avem o apărare foarte bună, luăm foarte puține goluri, de aceea suntem așa de greu de bătut. Un atu important pentru noi îl reprezintă antrenorul Daniel Oprița, un băiat tânăr, muncitor, care acumulează experiență și își face temele conștiincios. Este meritul lui că această echipă a promovat în Liga a 2-a și acum se bate pentru accederea în primul eșalon. Nu trebuie să uităm nici de președintele Gheorghe Chivorchian, un adevărat om de fotbal priceput, care știe să dea un sfat pertinent. Peste toți este patronul Ilie Ciuclea, omul care ține de unul singur această echipă și îi asigură toate condițiile necesare performanței”, a precizat tehnicianul în vârstă de 58 de ani.

Marin Barbu nu este la prima sa experiență cu Juventus București. „Magiun” a activat ca antrenor principal la formația din Colentina timp de două sezoane, între 2003 și 2005, tot în eșalonul secund, iar printre jucătorii de bază ai echipei erau sucevenii Ovidiu Ciobanu și Florin Apetri. „Am trăit momente frumoase și atunci, am reușit să ne clasăm pe locul 4 la finalul unui sezon în care a promovat Sportul Studențesc. Acum, în urma acestor rezultate, așteptările au crescut foarte mult. Lumea a început să vină în număr mare la stadion, nu există meci în care să jucăm fără 1.500-2.000 de spectatori în tribună”, a mărturisit Marin Barbu.

Cei mai în formă fotbaliști ai bucureștenilor în actuala ediție de campionat sunt atacantul Bogdan Remus Chipirliu, în vârstă de 23 de ani, autor a 15 goluri, și fundașul central Ovidiu Morariu, de 27 de ani, care a evoluat în urmă cu trei sezoane pe Areni, pentru Rapid CFR Suceava.

Meciul de duminică, dintre Foresta și Juventus București, contând pentru etapa a 17-a a ligii secunde, va începe la ora 13:00.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Marius ANGHEL 16 Nov. 2016, 15:22 Liga 2
Pe aceeași temă