Câteva zile de pregătire cu noii săi elevi au fost suficiente pentru Erik Lincar să-și facă o impresie despre lotul Deltei Tulcea. „E cel mai bun lot care l-am antrenat vreodată”, a declarat joi după ședința de pregătire noul antrenor al Deltei Tulcea.
Tehnicianul adus la Tulcea la începutul acestei săptămâni este optimist și în ceea ce privește atingerea obiectivului, și anume promovarea. „Mai avem de jucat șase meciuri și vrem să câștigăm cât mai multe puncte începând cu meciul de sâmbătă. Nu ne interesează ce jucători suspendați sau accidentați are Slobozia, sunt sigur că au în lot și alți jucători la fel de buni și trebuie să avem în vedere faptul că Unirea Slobozia are mai multe puncte câștigate în deplasare decât pe teren propriu” a mai declarat Erik Lincar.
Semnalul de alarmă tras de antrenorul Deltei este real din moment ce Unirea Slobozia are în meciurile din deplasare patru victorii, trei egaluri și decât o înfrângere și aceea la limită în deplasarea de la Botoșani (0-1).
În meciul tur, Unirea Slobozia a câștigat cu scorul de 2-1 fiind de altfel și prima victorie din campionat după un meci cu cântec în care Coconașu a fost eliminat, iar lui Neagu i s-a refuzat un gol valabil pe motiv de ofsaid văzut doar de arbitra asistentă Iugulescu.
Sursa: Tulcea Sport