Ultimul meci al etapei a 14-a a Ligii 2 are loc în această seară, la Iași, pe stadionul ”Emil Alexandrescu”, de la ora 17:00, între două echipe reprezentative pentru județene din care fac parte. Politehnica Iași și Chindia Târgoviște au pornit sezonul cu gândul la accederea în play-off și la promovare, însă, momentan, nu o duc prea bine și sunt la mijlocul clasamentului, chiar la egalitate de puncte.
Chindia are golaverajul mai bun, motiv pentru care se află pe locul 10, iar Poli Iași este pe locul 12, între ele aflându-se CS Afumați, și ea tot cu 21 de puncte acumulate până acum, dar care are un meci în plus disputat.
Poli Iași se va afla la primul joc cu Tibor Selymeș antrenor. După eșecul drastic suferit în deplasare la Târgu Mureș, 0-4 cu AFC ASA, clubul s-a despărțit de Tony da Silva, ”principalul” numit în vară, după retrogradarea din prima ligă. La ultimul meci disputat acasă, trupa moldoveană a câștigat în prelungiri contra FC Bihor, scor 2-1, o altă contracandidată la play-off.
În jocurile disputate pe teren propriu în acest sezon de Liga 2, Poli Iași are patru victorii, două remize și un eșec, cu cele 14 puncte acumulate în șapte partide fiind pe locul 8 în clasamentul special, la egalitate cu… Corvinul, liderul la general, dar care are un meci mai puțin disputat acasă. Ieșenii au golaveraj 11-5 acasă.
Ce au spus Tibor Selymeș și Darius Ghindovean înainte de meciul cu Chindia poți citi AICI.
De partea cealaltă, Chindia se află într-un moment de criză, cu doar un punct acumulat în ultimele patru meciuri disputate, iar Ilie Poenaru își simte tot mai amenințat postul, deși obiectivul său declarat era doar formarea unei echipe competitive, cu care să se atace promovarea în sezonul următor. Tensiunea sub care se află acum denotă, însă, faptul că obiectivul său real este accederea în play-off și promovarea încă din acest sezon.
În ultimul joc disputat, formația din Târgoviște a pierdut acasă într-o manieră spectaculoasă, 2-3 contra CS Afumați, după ce a avut 2-0! În schimb, în ultima deplasare a reușit să scoată un punct la Slatina, scor 1-1, rămas singurul său punct din ultimele patru partide.
Chindia stă rău la capitolul meciuri disputate în deplasare. Are șase partide până acum și a scos doar șase puncte, foarte puțin pentru o formație care speră la play-off și la promovare. Are o singură victorie, trei egaluri, două eșecuri și un golaveraj negativ: 7-8.
Pornit cu mult entuziasm în vară, deși sub ochi suspicioși, proiectul noii conduceri a Chindiei, atât administrativă, cât și tactică, pare că se află într-un moment de cumpănă în acest moment. Cel puțin la nivel declarativ, la Târgoviște s-a băgat capul în nisip după ultimele rezultate și în special după rezultatele în care nu s-a obținut victoria. Astfel, Ilie Poenaru și compania au evitat să dea explicații după meciuri și nu obișnuiesc să o facă nici înainte. Într-un contrast total cu Poli Iași, club care trece prin mari probleme financiare, dar își respectă blazonul și suporterii!
Cu o victorie în acest meci, Chindia sau Poli Iași pot urca cel mult pe locul 8, la egalitate cu FC Voluntari, pe care doar dâmbovițenii o și pot depăși la golaveraj. Pentru a face asta Iașiul, are nevoie de o victorie astăzi la cinci goluri diferență!
Ultimele meciuri directe dintre Poli Iași și Chindia au avut loc în prima ligă, din 2019 până în 2021. Șapte partide mai exact, în care s-au înregistrat două remize (2-2 la Iași și 1-1 la Chindia), trei victorii în dreptul moldovenilor (2-0 la Chindia și două de 1-0 la Iași) și două pentru munteni (2-1 și 2-0 pe terenul Chindiei).
Arbitrii întâlnirii, observatorul și delegatul de joc îi puteți vedea mai jos, în caseta meciului.
Poli Iași: Fernandez – Opriș, Inglada, Șeroni, Al. Dumitru – Vidakovic, Ric. Farcaș – Ofori, Ghindovean, Ștefanovici (cpt.) – Tiehi
Rezerve: Niga – Lăcătușu, Rz. Gligor, Elo Ayeto, Hrib, Alceus, Jipa, Istratie, S. Camara
Antrenor: Tibr Selymeș
Chindia: M. Contra – Martac, Bilali, Celea, Munoz – Rz. Tache, Honciu (cpt.), Iul. Roșu, Bg. Petre – Popadiuc, Pesic
Rezerve: Isvoranu – Hofman, Mboumbouni, Rob. Enache, D. Florea, Ed. Pena, Al. Stan, Ad. Ioniță, Dogănoiu
Antrenor: Ilie Poenaru
Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iaşi). Arbitru: Răzvan Negară (Vaslui). Asistenți: Florin Iftode (Târgu Bujor – Galaţi) și Marian Istrate (Buftea – Ilfov). Rezervă: Dragoș Ionuț Țurcanu (Piatra Neamţ – Neamţ). Observator arbitri: Cristian Sava (Bacău). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
♦
♦Min 25 ||| Ricardo Farcaș îl faultează dur pe Popadiuc și primește cartonașul galben
♦Față de jocul trecut, 0-4 cu AFC ASA, ultimul cu Tony da Silva pe bancă, de la Poli Iași au ieșit din primul 11 George Gligor, Mike Cestor, Răzvan Olaru, inclusiv din lot, și Răzvan Gligor, acum pe bancă. Au fost titularizați, în schimb, Opriș, Șeroni, Dumitru, Ghindovean, absenți din lot runda trecută. Alin Șeroni era chiar exclus din lot de după meciul cu CS Dinamo, în care a ratat un penalty în prelungiri și echipa a obținut doar remiza. Față de partida trecută, din lot lipsesc și Ruben Silva și Dinescu, iar altă noutate acum este Lăcătușu.
♦Min 19 Ghindovean bate execrabil lobitura liberă de la 30 de metri, mult în sus, departe de poartă, ca la rugby. Inexplicabilă finalizare pentru un fotbalist profesionis
♦Min 18 ||| Daniel Celea îl blochează pe Ghindovean oprește un contraatac și primește primul cartonaș galben al meciului
♦Min 5 Centrare din corner din dreapta, Vidakovic se înalță între doi adversari la 6-7 metri central, trimite cu capul spre dreapta, iar Cotra respinge în față cu dificultate, iar un coechipier degajează
♦Min 3 Șut al lui Ghindovean la poartă, Contra reține fără probleme
♦Min 1 A început partida de la Iași