Punctele puse în jocul cu Petrolul, restant din prima etapă a play-off-ului, au devenit și mai importante pentru UTA, după ce echipa arădeană a încasat pe teren propriu înfrângerea cu Turris Oltul. Trupa din Turnu Măgurele a plecat cu toate punctele de pe Motorul după succesul cu 4-3, dând mult de gândit antrenorului Laszlo Balint și colegilor săi de pe banca tehnică a liderului Ligii 2 care era considerat ca și promovat în Liga 1.
În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Petrolul, Laszlo Balint a explicat pe larg care au fost cauzele eșecului cu Turris Oltul și cum le-a gestionat în interiorul vestiarului. ”Probabil, problemele întâmpinate la meciul cu Turris sunt un mix între factorul mental și cel legat de forma sportivă. În urma analizei făcute, a fost evident că am început meciul foarte bine. Practic, în secunda 20 am avut corner, în minutul 2 și un pic am făcut 1-0 și în minutul 5 puteam să înscriem pentru 2-0, dar, vedeți și dumneavoastră, că fotbalul este făcut din detalii. În momentul în care reușești să îndrepți detaliile respective în favoarea ta, atunci vine și rezultatul. Din păcate, după acel început meci, poate cel mai bun start al echipei de când sunt eu antrenor, a intervenit și o relaxare mentală. Din teren, poate că băieții au crezut că lucrurile vin de la sine și nu a fost așa, iar adversarul ne-a demonstrat cu vârf și îndesat, dar e bine.. Eu le-am spus și băieților în vestiar că și, la box, un campion nu poate ridica centura deasupra capului până când nu ia câțiva pumni tari. Noi am luat un pumn serios. După meci, pot spune că am fost cu toții la podea, dar am demonstrat că suntem capabili să ne privim ochi în ochi și să ne acceptăm greșelile. Pentru că eșecurile trebuie să ne învețe și să ne arate calea pentru a deveni mai buni”, consideră antrenorul principal al „roș-albilor”, citat de Sport Arad.
Laszlo Balint e încrezător că echipa sa își va reveni începând cu meciul cu Petrolul, fiindcă a mai demonstrat asta în momentele grele prin care a mai trecut.
”De-a lungul acestui sezon, am demonstrat în multe momente că știm să suferim și că știm să trecem peste momentele grele. Iar înfrângerea dureroasă cu Turris se încadrează la capitolul momente dificile, poate cel mai dificil dintre toate chiar. Pentru noi, pentru întreg grupul, pentru toți oamenii care iubesc această echipă. Acum e important să fim puternici și să reacționăm și am văzut că băieții sunt foarte deciși din acest punct din acest punct de vedere. Ne-am lins rănile, am făcut analiza de rigoare și este clar că nu ne-am ridicat la nivelul nostru și la nivelul pe care multă lume îl aștepta de la noi în ceea ce privește exprimarea echipei. Toată lumea a văzut un meci spectaculos, dar pentru noi, antrenorii, după câteva meciuri de genul ăsta poți ieși la pensie indiferent de vârsta pe care o avem. Acest carusel al emoțiilor ne consumă enorm și pe noi și pe oamenii dragi nouă, pentru că toată lumea a suferit. Ne-am dorit foarte mult, atât eu cât și băieții, dar fotbalul ne oferă astfel de momente”, a adăugat Balint.
Pe de altă parte, antrenorul echipei UTA susține că a fost surprins și plăcut de elevii săi cu Turris Oltul. ”Am avut momente bune am avut și momente mai puțin bune. Dacă pot să evidențiez un aspect bun, acesta e legat de capacitatea de a forța chiar și în momentele în care, nici eu, de pe bancă, nu mă gândeam că am fi putut-o face. Am avut o reacție foarte bună după ce am fost conduși 3-2 în repriza a doua. Am reușit să egalăm repede după care am avut momente foarte bune, am împins jocul și am reușit să avem chiar și o suită de cornere și acea ocazie mare a lui Romario (n.r. – Moise). E clar că ne-am dorit să câștigăm, din păcate nu am mai înscris și în final s-a întâmplat să vină acea greșeală. Important este să tragem învățămintele de rigoare din meciul respectiv, să subliniem aspectele pozitive și eu cred că echipa, cel puțin pe momentul de posesie, pe atacul pozițional, a arătat destul de bine. Vrem ca la ora jocului de mâine să arătăm, în primul rând, siguranță defensivă, pentru că asta ne-a lipsit și contra celor de la Petrolul trebuie să fim la un nivel bun”, a concluzionat pe marginea disputei cu echipa lui Erik Lincar.
UTA e tot prima și după disputarea primelor două runde ale play-off-ului, cu mențiunea că distanța față de Turris Oltul s-a redus la un punct, iar Campionii FC Argeș – CS Mioveni, din această seară a fost amânat pentru că masorul piteștenilor a fost diagnosticat cu coronavirus. Totodată, arădenii au și ei un meci mai puțin jucat, cel de mâine, de la ora 18:30, cu Petrolul, de pe arena „Motorul”.
Sursa: Sport Arad
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/uta-are-inca-un-sponsor-nou-unul-cu-o-cifra-de-afaceri-de-100-de-milioane-de-euro-in-anul-2019-meszar-sustine-campania-noastra-de-promovare-in-liga-1-19139293