Kehinde Fatai, noua achiziție a SC Oțelul. Nigerianul a revenit în România după o experiență nefastă în Kazakhstan

Marius ANGHEL 23 Feb. 2023, 13:45 Liga 2
Kehinde Fatai, noua achiziție a SC Oțelul. Nigerianul a revenit în România după o experiență nefastă în Kazakhstan

Cu doar două zile rămase până la primul meci oficial pe care îl va disputa în 2023, SC Oțelul Galați a perfectat o nouă achiziție în această iarnă, pentru partea a doua a sezonului Ligii 2.

Kehinde Fatai, atacant nigerian de 33 de ani, care ultima dată a fost legitimat la FK Turan Turkistan, echipă din prima ligă din Kazakhstan, a semnat cu trupa antrenată de Dorinel Munteanu până la finalul acestui sezon, cu opțiunea de prelungire pe încă un an.

Kehinde Fatai a semnat cu SC Oțelul Galați

Kehinde Abdul Feyi Fatai are și cetățenie română, după ce în mare parte din cariera sa a evoluat în România, pentru Farul Constanța (cea falimentară), Astra și Campionii FC Argeș. Cu Astra a câștigat Supercupa României, în 2015.

Ultima sa experiență a avut-o în Kazakhstan, la FK Turan Turkistan, pentru care a evoluat în 5 meciuri, doar 185 de minute, pe finalul anului 2022. Anterior, în sezonul trecut (2021-2022), a prins 21 de partide de prima ligă din România la Campionii FC Argeș, pentru care a înscris și 2 goluri.

În cariera sa a mai evoluat pentru Club Brugge (Belgia), Sparta Praga (Cehia), Ufa (Rusia) și Dinamo Minsk (Balarus). În 2015 se transfera de la Asta la Sparta Praga pentru circa 500 de mii de euro, iar în 2016 trecea de la cehi la rușii de la Ufa pentru 1,3 milioane de euro.

Clubul nostru anunță că și-a asigurat serviciile atacantului Kehinde Fatai. Atacantul născut în Nigeria, dar care are și cetățenie română, vine la Oțelul după ce în prima parte a acestui sezon a evoluat pentru FK Turan, în Kazahstan, acesta semnând un angajament până la finalul sezonului, cu opțiune de a prelungi pentru încă o stagiune. În vârstă de 33 de ani, împliniți în urmă cu doar câteva zile, Fatai are o mare experiență în fotbalul românesc, el jucând în cariera sa pentru formații precum FC Argeș, Farul Constanța sau Astra Giurgiu. De altfel, în perioada când a activat pentru echipa din Giurgiu, Fatai și-a trecut în cont și o Supercupă a României. Noul atacant al Oțelului a disputat 163 de meciuri în prima ligă, marcând de 44 de ori, având și numeroase prezențe în cupele europene (Europa League 31 meciuri – 8 goluri, UEFA Champions League 3 meciuri – 2 goluri).

 

În afara României, Fatai a evoluat pentru cluburi importante din Europa, precum Club Brugge, Sparta Praga sau Dinamo Minsk. De asemenea, vârful este și fost internațional de tineret al reprezentativei Nigeriei. Bine ai venit și mult succes, Kehinde Fatai!”, sună prezentarea pe care SC Oțelul i-o face lui Kehinde Fatai.

”Este un jucător foarte experimentat, care cred că se pliază pe stilul nostru de joc, având o viteză foarte bună”
Dorinel Munteanu, despre noua achiziție a clubului din Galați, Kehinde Fatai

Kehinde Fatai, printre cei trei jucători ai Astrei suspendați pentru dopaj

Kehinde Fatai este unul dintre cei trei jucători care au evoluat la Astra, alături de Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă, și care au fost suspendați pentru dopaj.

În septembrie 2020, jucătorii Astrei Kehinde Fatai, Takayuki Seto şi Alexandru Ioniţă au urmat un tratament intravenos cu vitamine şi minerale la o clinică privată din Bucureşti, care a postat în scop publicitar imagini cu ei pe reţelele de socializare. Imaginile au ajuns rapid în atenția presei, iar Agenţia Naţională Antidoping (ANAD) s-a autosesizat şi a deschis o anchetă, cei trei fiind suspendați provizoriu la acel moment.

Tipul de tratament făcut de cei trei jucători devine unul interzis de Agenţia Mondială Antidoping (WADA) dacă prin perfuzie este introdusă în corpul unui sportiv o cantitate mai mare de 100 de mililitri la 12 ore şi există suspiciuni că acea cantitate a fost depăşită.

În ianuarie 2021, Alexandru Ioniţă ar fi recunoscut în faţa comisiei ANAD că a efectuat un tratament considerat dopaj de WADA, alături de Fatai şi Seto, pentru a obține o sancțiune mai blândă, însă apoi și-a schimbat declarația. În aprilie 2021, ANAD a decis ca Takayuki Seto să primească opt luni de suspendare, în timp ce Alexandru Ioniţă şi Kehinde Fatai au fost suspendaţi câte un an. Sancţiunile au fost valabile din momentul suspendării provizorii a celor trei, astfel că aceștia au revenit de ceva timp în activitate și joacă din nou, acum la alte echipe.

După mult timp, în ianuarie 2022, FRF s-a decis să reclame și clubul Astra, profitând de un articol din ”Regulamentul disciplinar”, pentru a fi și ea sancționată ca urmare a acțiunilor personale ale jucătorilor Fatai, Seto și Ioniță, iar Comisia de Disciplină și Etică a FRF a executat. Clubul campion al României în 2016, atunci aflat în Liga 2, a fost sancționat cu 6 puncte și penalitat sportiv cu 20.000 de lei.

Jucătorii Oțelului și-au ales numerele cu care vor evolua în partea a doua a sezonului

Altfel, SC Oțelul a anunțat în această săptămână că jucătorii lui Dorinel Munteanu și-au ales numerele cu care vor evolua pe tricou în partea secundă a stagiunii 2022-2023 a Ligii 2.

Iată lista completă a numerelor:

Gabriel NEDELEA (fundaș) – 3
Rareș SCOCÎLCĂ (mijlocaș) – 6
George CÎRJAN (atacant) – 7
Ionuț NEAGU (mijlocaș) – 8
Andreas CHIRIȚOIU (atacant) – 9
Alin NICA (mijlocaș) – 11
Darius PAHARNICU (portar) – 12
Cosmin DUR-BOZOANCĂ (portar) – 13
Andrei RUS (fundaș) – 14
Francois YABRE (fundaș) – 15
Costin GHIOCEL (fundaș) – 16
Mario MITOI (mijlocaș) – 17
Ștefan FARCAȘ (fundaș) – 18
Răzvan GOROVEI (mijlocaș) – 19
Antonio CRUCERU (mijlocaș) – 20
Laurențiu MAXIM (mijlocaș) – 21
Dan PANAIT (fundaș) – 22
Vasile JARDAN (mijlocaș) – 23
Ricardo KIP (mijlocaș) – 24
Denis BORDUN (mijlocaș) – 25
Mihai ADĂSCĂLIȚEI (mijlocaș) – 26
Cristian CIOBANU (mijlocaș) – 27
Iliya DIMITROV (atacant) – 29
Juri CISOTTI (mijlocaș) – 30
Diego ZIVULIC (mijlocaș) – 31
Cristian SĂRGHI (fundaș) – 33
Octavian URSU (mijlocaș) – 77
Rareș POP (portar) – 99

Despre noua achiziție Kehinde Fatai, SC Oțelul nu a anunțat ce număr va purta.

Staff: Dorinel MUNTEANU (manager tehnic/antrenor principal), Sorin HARAGA (antrenor secund), Cătălin IORGA (antrenor secund), Iulian OLTEANU (antrenor portari), Constantin CRĂCIUN (maseur), Liviu TUNARIU (kinetoterapeut), Alexandru POPA (fizioterapeut), Bogdan BĂNEȘANU (medic).

SC Oțelul Galați va disputa sâmbătă, 25 februarie, de la ora 12:00, în deplasare la CSM Slatina, primul meci oficial din 2023, în cadrul etapei a 17-a a Ligii 2.

Foto: SC Oțelul Galați

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-fara-gol-marcat-si-in-partida-cu-metalul-buzau-19260620

https://liga2.prosport.ro/seria-1/prima-etapa-de-liga-2-din-2023-incepe-la-buzau-dinamo-programata-sa-joace-luni-desi-meciul-ei-are-sanse-sa-nu-se-dispute-19260616

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-a-mai-renuntat-la-doi-jucatori-19260471

Marius ANGHEL 23 Feb. 2023, 13:45 Liga 2
Pe aceeași temă