”Socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă” este o vorbă din folclorul românesc care s-a potrivit exact la Arad, acolo unde, duminică seară, UTA nu a putut obține un punct din meciul cu Rapid pentru a sărbători promovarea matematică în Liga 1, iar orașul să revină în elită după o pauză de 12 ani.
La finalul jocului pierdut cu 2-1, după ce la pauză și cu un sfert de oră înainte de final ”Bătrâna Doamnă” era în grafic, o parte dintre cei circa 200 de fani veniți în apropierea stadionului Motorul, într-o curte vecină arenei din Aradul Nou, s-au dat în stambă și au făcut scandal. Unii dintre ei s-au bătut cu antrenorul giuleștenilor, timișoreanul Dan Alexa, alții au alergat amenințător către jucătorii Rapidului, nici impresarul de casă Bogdan Apostu nu a scăpat necriticat, iar spiritele s-au mai calmat abia după ce Laszlo Balint, antrenorul echipei UTA a venit în mijlocul fanilor pentru a le asculta nemulțumirile și a le vorbi.
Nervii suporterilor echipei UTA s-au revărsat și asupra favoriților. Reproșurile au început imediat după meci, când Ciprian Rus și coechipierii săi s-au dus să le mulțumească pentru susținere fanilor aflați pe gardul care învecina stadionul cu service-ul auto de lângă. S-au auzit și vorbe grele din partea fanilor dezamăgiți pentru ratarea sărbătorii promovării, și au existat și câteva replici din partea fotbaliștilor, scrie Sport Arad. Până la urmă, Alexandru Meszar, părintele proiectului UTA, a obținut aplauze timide și dintr-o parte și din cealaltă, însă nervii suporterilor nu s-au potolit.
Jucătorii UTA-ei s-au temut pentru integritatea lor fizică în momentul în care au dorit să plece de la stadion. A fost momentul în care antrenorul Laszlo Balint, însoțit de administratorul sportiv Dorin Stana au ieșit în mijlocul revoltaților.
”Suntem într-o zi mai bună, într-o zi mai puțin bună. Băieții ăștia vor, își doresc, au arătat-o de atâtea ori. E play-off-ul ăsta de tot rahatul. Credeți-mă că este foarte greu să joci în condițiile astea și vedeți și voi că toate echipele au avut probleme în meciurile de acasă. N-a câștigat nicio echipă acasă. Sinteticul ăsta este cel mai păcătos din lume. Nu este o scuză. Eu nu am venit aici să vorbesc cu voi ca să vă prezint scuze. Singurul lucru pe care vi-l cer, și vă rog, este o rugăminte: Aveți încredere în noi. Ne strângem și, eu, ce pot să vă promit… (întrerupt de vocea unui suporter senior care a încrebat de ce n-ați promovat la Arad) Credeți că n-am vrut? Suntem cu toții cu capul jos. Ne dorim cu toții mai mult ca oricât. Și eu sunt cel mai apăsat pentru că nu puteți să vă bucurați voi, nu eu, voi. Singurul lucru pe care vi-l cer este să aveți încredere în noi și sprijiniți-i pe băieții ăștia. Le curge sânge din tălpi, credeți-mă. Sunt cu capul jos în vestiar și nu e vorba că nu au curaj să iasă în fața voastră, pentru că suntem bărbați. Și eu îmi asum. Eu sunt antrenorul lor și eu vin în fața voastră să vă spun că o să luptăm până la ultimul strop de energie. Eu atât pot să vă spun, și credeți-mă că o să ne atingem obiectivul. A fost un an extraordinar de rău pentru toată lumea. Pentru toată lumea a fost un an greu, un an cu obstacole, un an cu greutăți. Credeți-mă că sunt uite așa (arătând cu mâna de sus în jos și invers)… am 200 tensiunea și după aia mi se duce jos, căderi de glicemie, de toate. Dar aveți încredere în noi. Vă rog din suflet, aveți încredere în noi, că o să o scoatem la capăt și o să ne bucurăm la sfârșit”, a spus Laszlo Balint în fața suporterilor, cu gesturi largi, uneori cu stâns din dinți de nervi. După aceea, suporterii l-au aplaudat și i-au scandat numele antrenorului.
Și în dialogul cu jurnaliștii, ce a avut loc tot în afara arenei, Laszlo Balint și-a manifestat, oarecum, înțelegerea față de ultrașii arădeni.
”Nu e cazul să facem din țânțar armăsar. Suporterii arădeni ne-au încurajat mereu și e normal să aibă așteptări de la noi. Era normal ca la acest meci, în condițiile în care aveam două rezultate din trei, ei să spere la mai mult, dar i-am rugat să aibă încredere în noi pentru că noi am adus această echipă pe primul loc, noi am reușit să facem destule meciuri bune. E adevărat că acum nu trecem prin cea mai fastă perioadă a nostră, dar ne vom aduna și într-un final ne vom atinge obiectivul. Supărarea noastră este că nu am reușit să le oferim această satisfacție, această bucurie. Toată lumea se pregătea de sărbătoare, dar vedeți și dumneavoastră cum este acest play-off… Nu am reușit să câștigăm niciun punct și suntem supărați”, a spus antrenorul echipei UTA.
La fel ca la meciul cu Petrolul, încheiat la egalitate, scor 1-1, UTA a fost încurajată de suporteri și la întâlnirea cu Rapid. Fanii au sta într-o curte de lângă stadion, unde se află un service auto, și au cânta de acolo pentru favoriți pe întreaga durată a jocului.
Arădenii au făcut cu schimbul, s-au urcat pe gardul vecin și au putut urmări meciul cu Rapid. La final, chiar dacă UTA a pierdut, suporterii au aprins fumigenele pregătite pentru momentul de sărbătoare dacă echipa ar fi obținut un punct și ar fi reușit să promoveze matematic în Liga 1.
https://www.facebook.com/TVAradOfficial/videos/1020145141766448/
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-rapid-meciul-care-ii-poate-promova-pe-aradeni-si-pe-bucuresteni-i-ar-putea-lasa-in-liga-2-partida-din-etapa-a-4-a-a-play-off-ului-se-joaca-duminica-de-la-1700-laszlo-balint-si-a-con-19140897
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-rapid-meciul-care-ii-poate-promova-pe-aradeni-si-pe-bucuresteni-i-ar-putea-lasa-in-liga-2-partida-din-etapa-a-4-a-a-play-off-ului-se-joaca-duminica-de-la-1700-laszlo-balint-si-a-con-19140897
https://liga2.prosport.ro/seria-1/incidente-la-arad-dupa-meciul-uta-rapid-dan-alexa-s-a-batut-cu-cativa-fani-ai-echipei-pe-care-giulestenii-au-invins-o-doar-nu-era-sa-stau-sa-iau-bataie-exclusiv-19141045
https://liga2.prosport.ro/seria-1/batrana-doamna-obosita-de-farmecul-vietii-uta-va-trebui-sa-sufere-pana-in-ultima-etapa-a-play-off-ului-din-liga-2-pentru-a-reveni-in-liga-1-meciul-cu-rapid-unul-19141085
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-s-a-declarat-inspirat-la-finalul-meciului-cu-uta-trecerea-lui-sefer-in-zona-centrala-a-facut-diferenta-antrenorul-i-a-felicitat-pe-aradeni-a-explicat-de-ce-rapid-a-merit-19141077
https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-e-la-al-doilea-esec-din-play-off-dar-florin-ilie-nu-dezarmeaza-luam-cele-trei-puncte-cu-arges-si-sarbatorim-alaturi-de-fani-care-a-fost-strategia-cu-rapid-19141046
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-pancu-e-incantat-de-ultimele-45-de-minute-din-meciul-cu-uta-ne-aducem-aminte-ca-suntem-rapid-asa-presedintele-giulestenilor-vrea-victorie-in-ultima-etapa-iar-soarta-sa-i-su-19141017