Jucătorii Argeșului vor fi retestați astăzi împotriva COVID-19, după ce au ratat meciul cu CS Mioveni din cauza unul rezultat pozitiv. DSP Argeș i-a permis lui Ionuț Badea să conducă antrenamente

Marius ANGHEL 17 Jul. 2020, 11:53 Liga 2
Jucătorii Argeșului vor fi retestați astăzi împotriva COVID-19, după ce au ratat meciul cu CS Mioveni din cauza unul rezultat pozitiv. DSP Argeș i-a permis lui Ionuț Badea să conducă antrenamente

După ce au ratat meciul de marți cu CS Mioveni, fiindcă unul dintre rezultatele testelor COVID-19 a ieșit pozitiv, iar Federația Română de Fotbal a decis amânarea partidei conform protocolului medical, jucătorii echipei Campionii FC Argeș vor fi supuși astăzi, vineri, unei noi testări împotriva noului coronavirus. Între timp, Ionuț Badea și-a putut antrena elevii, fiindcă Direcția de Sănătate Publică Argeș le-a dat undă verde.

Întreg lotul echipei Campionii FC Argeș va fi supus din nou testării împotriva COVID-19 după ce unul dintre rezultatele analizelor efectuate luni a ieșit pozitiv, ceea ce a dus la amânat meciului cu CS Mioveni. Masorul depistat cu SARS-CoV-2 a a intrat în izolare, iar DSP Argeș a permis echipei să revină între timp la antrenamente. Noua testare are loc astăzi, 17 iulie, iar dacă rezultatele vor ieși negative, atunci echipa din Pitești va putea să desfășoare ultimătoarea partidă din campionat, programată marți, 21 iulie, de la ora 18:30, la București, cu Rapid, în cadrul etapei a 3-a a play-off-ului Ligii 2.

Cristian Gentea: ”Am obţinut acceptul de la DSP Argeş să ne antrenăm şi să refacem testul vineri”

Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului piteștean, Cristian Gentea, a explicat de ce DSP a permis revenirea echipei în timp scurt la pregătire.

”Persoana infectată nu e nici jucător şi nu e nici din staff. Este un angajat din cadrul clubului (n.r. – e vorba despre masorul echipei). S-a făcut ancheta epidemiologică, a fost în contact cu alte două persoane din cadrul clubului, dar nu cu jucători. Este asimptomatic total şi autoizolat acasă. Am obţinut acceptul de la DSP Argeş să ne antrenăm şi să refacem testul vineri. Meciul cu Mioveniul se va juca când FRF va găsi prima dată disponibilă, dar nu înaintea meciului cu Rapid. Nu ne pică absolut deloc bine această amânare a partidei cu CS Mioveni. Ce să facem, a căzut pe noi…”, a declarat Gentea pentru gsp.ro.

Cu un meci în minus desfășurat față de celelalte patru echipe din play-off-ul Ligii 2, CS Mioveni și Campionii FC Argeș ocupă ultimele două poziții din acest turneu de promovare. Argeșul are 20 de puncte și e pe poziția a 6-a, iar Mioveniul are 21 de puncte, tot atâtea câte au și Rapid și Petrolul. Aceste ocupă locurile 3-5. Primele două clasate sunt UTA (26 puncte) și Turris Oltul (24 puncte).

Marius ANGHEL 17 Jul. 2020, 11:53 Liga 2
Pe aceeași temă