Derby-ul Moldovei din Liga 2, dintre SC Oțelul Galați și Politehnica Iași (scor 1-2), disputat duminică, în prima etapă a play-off-ului, a oferit un moment de panică atât celor de pe teren și aflați în tribune, cât și celor din fața televizoarelor.
În minutul 25, căpitanul Oțelului, Costin Ghiocel, a avut o intrare extrem de dură asupra mijlocașului ieșean Cătălin Itu, cu crampoanele la nivelul feței, iar fotbalistul lui Poli a rămas pentru câteva momente inert pe gazon.
Simțind pericolul, stafful medical a intervenit imediat pe teren, împreună cu medicii de pe ambulanță și i-au acordat primul ajutor lui Cătălin Itu. Acesta și-a revenit după câteva secunde din șoc, dar în adrenalina momentului nu a conștientizat ceea ce i s-a întâmplat și le-a cerut medicilor să-l lase să joace în continuare.
La o zi după meci, Liga2.ro l-a contactat pe Cătălin Itu pentru a afla cum se simte după teribilul incident. Din fericire, starea fotbalistului de 23 de ani al Iașiului este bună. ”Sunt doar un pic avariat, am câteva plăgi și zgârieturi la pomete, la buză și la cap”, a glumit Cătălin Itu, care nu-i poartă pică pentru incident lui Costin Ghiocel și a apreciat gestul acestuia de a-și cere scuze după meci.
Cătălin, cum te simți acum, la o zi după intrarea teribilă a lui Costin Ghiocel?
Mă simt bine, din fericire e totul în regulă acum. Nu e nimic grav, doar câteva zgârieturi, o plagă la nivelul pometelui și una la nivelul buzei. Mai am câteva zgârieturi și pe partea de sus a frunții, și pe partea stânga a capului, dar, din fericire, sunt în regulă acum, nu am probleme grave. Acum mi s-a învinețit un pic ochiul, s-a și umflat puțin, dar nu e atât de grav pe cât credeam. Chiar mă bucur că nu am pățit nimic grav și sunt sănătos. Sunt doar avariat.
Este totul în regulă, vei mai face un ”Computer Tomograf”?
Din ce semne am în momentul de față, nu cred că este nevoie de CT. Nu am dureri la nivelul oaselor, doar umflături și zgârieturi. Dar dacă în zilele următoare se va agrava sau voi simți dureri mai mari, voi face mai multe investigații de genul acesta.
Ce ai simțit în momentul în care ai fost lovit cu talpa în cap, în față?
În momentul loviturii am simțit puțin durere, după care am devenit un pic inconștient, pentru câteva secunde. Eram cu ochii închiși, auzeam câteva voci în jur, dar pe urmă mi-am revenit. Și voiam să continui meciul. Nu știam exact că am o plagă la nivelul feței și îmi doream să continui. În secunda aceea cei care erau mi-au spus să stau liniștit, că nu mai pot juca și mi-au pus și guler cervical. Eu nu… să nu-mi pună gulerul, că vreau să joc. Nu eram conștient de ceea ce s-a întâmplat, de nivelul la care am fost lovit și ce probleme aveam la față. Apoi m-au pus pe targă, m-au dus în ambulanță, dar eu tot le spuneam să mă dea jos, că vreau să joc. Eram în starea aceea de adrenalină.
Ai apucat să vorbești cu Ghiocel? Și-a cerut scuze?
Mi-a trimis mesaj și și-a cerut scuze, a fost un gest frumos din partea lui. Din păcate, așa e la fotbal, se mai întâmplă. E un sport de contact în care există incidente de genul acesta. Se mai întâmplă și la nivel mondial astfel de accidentări. Așa e sportul.
Îi poți pică după această intrare dură?
Deloc! Nu am de ce să-i port pică, se întâmplă. Dacă așa a fost să fie, nu am ce să fac. Important este că am câștigat și mă bucur pentru asta. Chiar dacă sunt lovit și sufăr acum, nu foarte tare, mă bucur că am luat cele trei puncte și am trecut cu bine peste acest hop.
”Aș vrea să îmi prezint scuzele față de Cătălin Itu, a fost o intervenție nefericită și neintenționată din care a avut de suferit un coleg de breaslă. Nu am fost niciodată un jucător violent și cu siguranță nu voi încerca vreodată să pun integritatea unui jucător în pericol”
o parte din scuzele publicele ale lui Costin Ghiocel, fundaș al echipei SC Oțelul Galați, pentru Cătălin Itu
A fost un meci de neuitat pentru tine. Primul gol într-un meci oficial pentru Poli Iași, urmat de acel moment ce putea avea urmări mult mai grave.
Da, cu siguranță nu voi uita niciodată acest meci. A fost și o atmosferă frumoasă în tribune. Poate un joc un pic diferit de cum ne-am fi dorit, dar mai sunt și meciuri de genul acesta. Eram conștienți de faptul că ei abordează meciul de genul acesta, cu o duritate ridicată, mai simplist, am încercat să ne adaptăm. Din fericire, am reușit, cu puțin sacrificiu din partea colegilor mei și un pic mai mare din partea mea, pentru că am ieșit un pic lovit.
Ai primit multe mesaje după meci?
Da, foarte multe mesaje și pe telefon, și pe pagina clubului. Le mulțumesc frumos tuturor, mă bucur foarte tare că au fost alături de mine și mi-au trimis mesaje și gânduri bune, pentru că aveam nevoie. A fost un incident cu un impact emoțional destul de puternic și mă bucur foarte tare că au fost alături de mine.
Ce au spus părinții tăi?
Au fost speriați și ei, pentru că nu știau situația mea la început. S-au informat între timp prin intermediul staffului, au reușit să afle informații despre starea mea. Apoi, după ce m-au ”reparat”, am reușit să cobor din ambulanță, am luat telefonul și mi-am sunat părinții, le-am spus că sunt bine și s-au liniștit. S-au speriat și ei, normal, văzând imaginile. Și nu doar părinții, am mulți prieteni care mi-au trimis mesaje. A fost puțin șocant, dar e bine că nu este nimic grav.
”Cu toții ne-am speriat la acea fază și am stat cu sufletul la gură până am aflat că totul este în regulă și Cătălin se simte bine. În afară de acele leziuni la față, care sunt destul de complicate, în rest lucrurile sunt sub control. A sunat și tatăl lui la pauză, familia a fost îngrijorată. La pauză ne-am liniștit, iar Cătălin a venit la bancă. Nu îmi explic intrarea lui Ghiocel, un jucător cu experiență, pe care îl știu de mulți ani, de la Brăila. Sunt chestiuni care nu au ce căuta pe terenul de fotbal. Putea să îl mutileze pe viață pe Cătălin, un jucător tânăr, de viitor”
Cornel Șfaițer, președintele Consiliului Director al Politehnicii Iași, despre accidentarea lui Itu
Ai văzut reluarea intrării căpitanului Oțelului?
Da, vă dați seama! Mi-am dat seama că a fost o lovitură puternică, dar nu am o reacție anume acum. Privesc lucrurile normal acum.
Ce le transmiți suporterilor care sunt îngrijorați de starea ta?
Să stea liniștiți, sunt bine. Le mulțumesc tuturor pentru susținere. Și suporterilor le transmit că îi așteptăm în număr și mai mare la stadion, să fie alături de noi, pentru că avem mare nevoie de ei la meciurile din play-off. Fără ei ne va fi foarte greu. Suntem foarte motivați, ne dorim să ne îndeplinim obiectivul, să-i facem fericiți pe toți și să mergem în Liga I. Îmi doresc să câștigăm campionatul, să terminăm pe primul loc și să luăm acel trofeu de campioană pe care toată lumea și-l dorește.
Galerie foto: Sorin Pană (Mediafax Foto)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costin-ghiocel-scuze-dupa-intrarea-asupra-lui-catalin-itu-19264096
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-si-a-luat-un-avans-important-in-clasament-dupa-victoria-de-la-galati-dar-cornel-sfaiter-vrea-concentrare-maxima-pana-la-promovarea-matematica-intrarea-brutala-a-lui-ghiocel-l-a-speriat-19264077
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-a-condus-dar-a-pierdut-partida-cu-poli-iasi-19264068
https://liga2.prosport.ro/seria-1/leo-grozavu-cuvinte-frumoase-despre-sc-otelul-dupa-victoria-obtinuta-de-poli-iasi-la-galati-jos-palaria-pentru-ce-a-facut-dorinel-munteanu-cu-acesti-baieti-19264050
https://liga2.prosport.ro/seria-1/catalin-itu-scos-cu-targa-de-pe-teren-in-partida-sc-otelul-poli-iasi-19263965
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-la-primul-esec-pe-teren-propriu-poli-iasi-castiga-in-superioritate-derby-ul-moldav-si-se-distanteaza-la-7-puncte-fata-de-trupa-lui-dorinel-munteanu-19264021
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-1415-la-galati-cele-doua-echipe-moldovene-incep-play-off-ul-ligii-2-de-pe-locuri-direct-promovabile-19263865