Partida dintre Universitatea Cluj și Steaua e așteptată cu mare interes de fanii celor două echipe. Confruntarea, ce va avea loc joi, de la ora 19:00, în format live-text pe Liga2.ro, a trezit în număr mare interesul suporterilor ”studenților”. Cu câteva zile înaintea jocului, s-a vândut un număr important de bilete.
Luni seară, cu trei zile până la derby-ul de pe Cluj Arena, se vânduseră peste 7.000 de bilete, potrivit Sportul Clujean. Astfel, sunt șanse ca întâlnirea să se joace, poate, cu peste 50 la sută din capacitatea totală a stadionului din Cluj, adică peste 15.000. Cluj Arena dispune de puțin peste 30.000 de locuri și niciodată nu a organizat un meci cu casa închisă!
În medie, la meciurile importante de pe teren propriu din acest sezon, Universitatea Cluj a avut 5.000 de spectatori în tribune.
Pe lângă rivalitatea dintre cele două echipe, ele sunt și la distanță de numai trei puncte în play-off-ul Ligii 2. Universitatea Cluj e pe poziția a 3-a, cu 44 de puncte, în timp ce Steaua e pe poziția imediat următoare, pe 4, cu 41 de puncte.
Ardelenii nu au reușit să câștige până acum în play-off, în cele două etape disputate, făcând două rezultate de egalitate (0-0 cu Petrolul și 2-2 cu Unirea Slobozia). Steaua are, înaintea întâlnirii din Ardeal, un egal (2-2 cu Concordia Chiajna) și un succes (2-1 cu Petrolul).
În sezonul regular, în Ghencea, în etapa a 14-a, Universitatea Cluj s-a impus cu 1-0, prin golul lui Albert Hofman.
Impresiile lui Erik Lincar și Daniel Oprița, după confruntările din runda a 2-a a play-off-ului, despre partida ”U” Cluj – Steaua, de joi:
Erik Lincar: ”Jucăm acasă cu o echipă foarte bună, cu jucători cu experiență, care au jucat la Liga 1. Nu va fi un meci deloc ușor. Sperăm să fim impulsionați de public, mai ales că jucăm acasă și știm că lumea va veni în număr mare la meci. După cum spuneam, va fi important să obținem cele trei puncte. Jocurile de acasă sunt foarte importante”.
Daniel Oprița: ”U Cluj poate e cea mai bună echipă din play-off la ce transferuri a făcut, dar noi suntem o echipă omogenă, suntem un grup bun. Ne-am bătut pentru orice balon și am învins o echipă precum Petrolul”.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cum-pregateste-poli-iasi-finala-din-play-out-cu-metaloglobus-moldovenii-pot-scapa-aproape-definitiv-de-emotiile-retrogradarii-daca-vor-castiga-meciul-din-deplasare-cu-echipa-fratil-19225959
https://liga2.prosport.ro/seria-1/de-asteptarile-lui-limoniu-s-a-ales-praful-fc-brasov-tremura-si-pentru-locul-de-baraj-de-mentinere-in-liga-2-19225951
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gaz-metan-medias-prima-retrogradata-matematic-din-liga-1-ce-se-intampla-in-cazul-in-care-echipa-din-judetul-sibiu-nu-se-inscrie-in-noul-sezon-de-liga-2-19225944
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-spera-pana-in-ultima-clipa-ca-va-putea-promova-in-liga-1-la-finalul-acestui-sezon-george-ogararu-avem-datoria-de-a-lupta-pentru-promovare-pe-toate-caile-legea-aceasta-este-discutabi-19225937