În atenția președintelui Răzvan Burleanu: Austria depunctează liderul, FRF doarme! Cum se respectă protocolul sanitar în alte țări și ce sancțiuni sunt aplicate

Daniel NAZARE 29 May. 2020, 10:10 Liga 2
În atenția președintelui Răzvan Burleanu: Austria depunctează liderul, FRF doarme! Cum se respectă protocolul sanitar în alte țări și ce sancțiuni sunt aplicate

LASK Linz a pierdut poziţia de lider în campionatului de fotbal al Austriei, după ce a primit o penalizare de şase puncte, însoţită de o amendă de 75.000 de euro, pentru încălcarea normelor de securitate sanitară impuse pentru evitarea infectării cu SARS-CoV-2, informează AFP şi EFE. În România, Rapid, echipă din Liga 2, a fost surprinsă încălcând protocolul medical impus de autorități, însă FRF nu ia nicio măsură, adversarele giuleștenilor care au făcut plângere fiind nevoite să se mulțumească doar cu dezamăgirea președintelui Răzvan Burleanu.

Echipa din oraşul austriac Linz, calificată în optimile de finală ale actualei ediţii a competiţiei Europa League, a fost acuzată că a reluat prematur antrenamentele colective, altă ilegalitate făcută de Rapid și rămasă nesancționată.

Cum e în Austria? Legea se respectă

Scandalul a fost declanşat de o înregistrare video realizată în timpul şedinţelor de pregătire, care demonstrează că fotbaliştii de la LASK s-au antrenat în efectiv complet în patru rânduri, într-o perioadă în care erau autorizate doar antrenamente în grupuri de maximum şase jucători.

În urma acestei sancţiuni, LASK Linz a coborât pe poziţia secundă a clasamentului, cedând fotoliul de lider rivalei Red Bull Salzburg, diferenţa dintre cele două formaţii fiind de trei puncte.

Echipa din Linz, antrenată de francezul Valerien Ismael, a anunţat că intenţionează să facă apel împotriva acestei sancţiuni. LASK a depus deja o plângere pentru efracţie, afirmând că o cameră a fost introdusă pe stadionul său, pentru a-i spiona antrenamentele, în lunile aprilie şi mai.

Cum e în România? Fiecare face ce vrea și cum vrea

Rapid a început pregătirea pentru reluarea Ligii 2 sub comanda lui Dan Alexa, însă giuleștenii au încălcat protocolul Ministerului Tineretului și Sportului impus din cauza pandemiei de coronavirus.

Fotbaliștii lui Dan Alexa se pregătesc toți pe același teren, deși regulile sunt clare și pot fi pe același teren maximum patru jucători pentru a respecta distanțarea socială.

Giuleștenii au fost dați de gol de imaginile filmate de Telekom Sport (foto jos) la unul dintre antrenamentele din săptămâna trecută. În imagine se văd 18 persoane înghesuindu-se pe mai puțin de jumătate de teren, deși normele MTS impun să existe grupe de câte patru la o ședință de pregătire.

Cei care au monitorizat dintr-un balcon efectivul rapidist aflat la antrenament au luat în calcul nu doar jucătorii prezenți, dar și masorii, magazinerul și manechinele parte integrantă în ședința de pregătire”, a fost explicația lui Ovidiu Burcă, președintele devenit director general la Rapid după ce locul său a fost luat de antrenorul principal demis Daniel Pancu, pentru ProSport.

Front comun în play-off contra giuleștenilor

Adversarele Rapidului din play-off au protestat imediat după ce au văzut imaginile cu echipa lui Dan Alexa încălcând protocolul medical și au cerut sancțiuni.

Campionii FC Argeș a amenințat chiar că se retrage din competiție, CS Mioveni și Turris Oltul au avut și ele reacții de nemulțumire față de lipsa de fair-play a trupei antrenate de Dan Alexa, iar UTA a propus chiar excluderea din play-off sau depunctarea pentru Rapid.

Conform declarațiilor lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, Rapid va rămâne nesancționată și poate încălca în continuare protocolul.

”Sunt plângeri din partea aproape tuturor cluburilor din Liga a 2-a. Subiectul sancţiunilor este unul discutat cu cluburile de Liga 1 şi Liga a 2-a. Toate cluburile, atât cele din Liga 1, cât şi cele din Liga a 2-a, au susţinut că nu este nevoie să aplicăm sancţiuni pe linie sportivă. Prin urmare, astăzi, Rapid sau orice alt club care ar încălca protocolul medical nu poate fi sancţionat din punct de vedere sportiv. Ci doar de către o instituţie a statului, care ar putea să aplice o amendă contravenţională”, a spus Răzvan Burleanu la TelekomSport.

FCSB s-a antrenat pe timpul stării de urgență

Jucătorii echipei de fotbal FCSB s-au antrenat pe 27 aprilie pe terenurile din cadrul bazei sportive din cartierul bucureștean Berceni în grupuri de câte trei pentru a respecta restricţiile impuse de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus. Fotbaliştii au fost supervizaţi de antrenorul Bogdan Vintilă şi de colegii săi din staff-ul tehnic, menţinând o distanţă sigură unii faţă de ceilalţi. Fotbaliştii s-au pregătit pe cinci terenuri de antrenament. La acel moment, nu era voie să se facă sport, conform unei ordonanțe militare. Antrenorul echipei FCSB, Bogdan Argeș Vintilă a fost chemat la secția de poliție să dea declarații, iar antrenamentele au fost oprite.

Foto: LASK

https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-au-liber-din-partea-frf-sa-incalce-protocolul-medical-reactia-lui-razvan-burleanu-dupa-ce-rapid-nu-a-respectat-conditiile-de-pregatire-iar-adversarele-din-play-off-au-facut-plangeri-19133922

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-rapid-incalca-din-nou-regulile-giulestenii-nu-respecta-protocolul-medical-pentru-antrenamente-19133489

https://liga2.prosport.ro/seria-1/competitiile-sportive-in-romania-se-pot-relua-incepand-cu-1-iunie-masura-bizara-anuntata-de-presedintele-klaus-iohannis-meciurile-de-fotbal-se-joaca-fara-spectatori-spectacolele-in-aer-liber-au-voi-19133916

Daniel NAZARE 29 May. 2020, 10:10 Liga 2
Pe aceeași temă