SCM Gloria Buzău intră de mâine, 26 ianuarie, în a doua săptămână a cantonamentului pe care îl efectuează la Sărata Monteoru. Antrenorul Ilie Stan a tras primele concluzii după zilele petrecute până acum în stagiul din cunoscuta stațiune din Buzău, iar clubul a anunțat un prim amical pe care îl va juca echipa.
Ilie Stan, după o săptămână de cantonament la Monteoru
Ilie Stan este convins că SCM Gloria Buzău va arăta aşa cum își dorește el la startul ultimelor etape rămase din sezonul regular al Ligii 2, primele jocuri oficiale din 2021. Antrenorul este cunoscut pentru faptul că pune accent în special pe pregătirea fizică, în stagiul de la Sărata Monteoru echipa efectuând câte două antrenamente zilnice, dintre care unul în sala de forţă, iar apoi recuperare.
”Sunt un antrenor care insistă pe pregătirea fizică. Condiţia fizică, coroborată cu calitatea jucătorului, face ca lucrurile să meargă perfect. Veţi vedea rezultate de pe urma unei astfel de combinaţii la meciuri.
A fost o săptămână în care i-am solicitat mai mult decât de obicei pe băieţi şi chiar au răspuns bine la ceea ce le-am cerut. Au răspuns nu sută la sută, ci o sută douăzeci la sută şi asta nu face decât să mă bucure.
Este o perioadă grea, din care trebuie să scoatem maximum. Acesta este rostul unui cantonament, iar într-o astfel de perioadă rolul meu este să le creez condiţii de pregătire cât mai bune. Repet, sunt foarte mulţumit de atitudinea băieţilor şi implicarea acestora. Urmează antrenamentele specifice pregătirii tehnico-tactice şi meciuri de verificare”, a spus Ilie Stan, citat de site-ul oficial al SCM Gloria Buzău, unde nici până acum, după aproape o săptămână, directorul Ion Cazan nu a revenit cu un comunicat în care să anunțe că echipa nu se mai retrage din campionatul Ligii 2.
SCM Gloria Buzău are, începând cu cantonamentul de la Sărata Monteoru, un nou preparator fizic, în persoana turcului Yuksel Yeşilova. Acesta îi ia locul lui Robert Panduru, ”furat” de FK Csikszereda, echipă care de ieri se află în Turcia, în Antalya.
Amicale cu SC Oțelul și Astra 2 pentru SCM Gloria Buzău
Marți, 26 ianuarie, SCM Gloria Buzău va disputa primul meci amical din acest cantonament, al doilea din 2021, după ce pe 16 ianuarie câștiga cu 3-1 (1-1) partida test din deplasare cu echipa de Liga 3 CSM Râmnicu Sărat (locul 4 Seria 2). Pentru buzoieni marcau Iulian Roșu (25), Andronic (47) și Cristian Ciobanu (80).
De această dată, adversar îi va fi SC Oțelul Galați, a doua clasată din Seria a 2-a a Ligii 3. Partida va avea loc la Galați, de la ora 11:30. Ulterior, vineri, joacă împotriva Astrei 2 (locul 6 în Seria a 5-a a Ligii 3).
”Echipa noastră îşi va întrerupe marți perioada de pregătire montană, însă doar pentru o zi, când se va deplasa la Galaţi, pentru confruntarea amicală cu Oţelul, partidă programată pentru ora 11:30.
Elevii lui Ilie Stan vor reveni la Monteoru, unde vor sta până vineri, 29 ianuarie 2021, în ultima zi urmând să dispute un alt meci amical, în compania celor de la Astra 2, ora şi locaţia nefiind încă stabilite”, a transmis SCM Gloria Buzău.
Foto: SCM Gloria Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-l-a-facut-pe-constantin-toma-primarul-buzaului-sa-revina-asupra-deciziei-retragerii-echipei-scm-gloria-din-liga-2-telefonul-primit-de-la-un-angajat-al-frf-19166138
https://liga2.prosport.ro/seria-1/90-de-straini-in-prima-parte-a-ligii-2-petrolul-a-utilizat-cei-mai-multi-doua-echipe-n-au-avut-niciunul-56-sunt-debutanti-29-au-marcat-19166324
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-scm-gloria-buzau-nu-a-revenit-asupra-anuntului-retragerii-din-liga-2-dar-continua-cantonamentul-preparatorul-turc-yuksel-yesilova-care-l-a-numit-hot-pe-gica-hagi-s-a-alat-19165964
https://liga2.prosport.ro/liga-3/doi-atacanti-din-liga-2-primele-achizitii-ale-stelei-in-2021-dragos-huiban-si-philippe-nsiah-au-fost-prezentati-pe-noul-stadion-din-ghencea-19165916