SCM Gloria Buzău a anunțat la rândul ei momentul în care se reunește pentru prima dată în 2021. Formația lui Ilie Stan trece la treabă odată cu ziua de 11 ianuarie. Au fost deja puse la punct și cantonamentul premergător reluării Ligii a 2-a, dar și câteva partide amicale.
Astfel, în agenda echipei, pe 12 ianuarie va avea loc vizita medicală, după care vor urma câteva zile de antrenamente. Primul test pe care îl au jucătorii Buzăului constă într-un amical cu CSM Râmnicu Sărat, ce se va disputa pe 16 ianuarie.
În perioada 18-29 ianuarie, SCM Gloria Buzău va organiza și cantonamentul, locația fiind Monteoru. Acolo vor avea loc alte două meciuri amicale, potrivit SCM Gloria Buzău, în compania echipelor SC Oțelul și Astra 2.
Următoarelele partide de verificare în care Ilie Stan își va testa jucătorii au fost programate ulterior cantonamentului. Astfel, buzoienii vor mai disputa amicale cu Dacia Unirea Brăila (4 februarie), Foresta Suceava (6 februarie), CS Afumați (10 februarie). Mai e de stabilit un amical pentru ziua de 12 februarie, dar deocamdată Ilie Stan și stafful său nu au găsit încă o echipă disponibilă.
”Sper să fie o perioadă bună, care să ne ajute, pentru că avem nevoie de o formă cât mai bună. Cel mai important lucru este să fim sănătoşi. Pentru că dacă suntem sănătoşi, şi respectăm ceea ce ne-am propus ca program de pregătire, şi rezultatele vor fi cele scontate”, a declarat Ilie Stan, cu privire la reluarea pregătirilor și la cantonament.
Ilie Stan a vorbit și pe seama situației sportive a echipei. Despre rezultatele și evoluția din prima parte a campionatului, dar și despre planurile pe care le are pentru reluarea Ligii a 2-a.
”2020 a fost, într-adevăr, un an foarte greu. De altfel, nu numai în sport, toate domeniile de activitate au fost afectate. Împreună cu jucătorii, cu echipa tehnică şi cea administrativă am reuşit să încheiem prima parte a campionatului cu bine, fără să amânăm jocuri, fără să ne confruntăm cu probleme de regulament, condiţionat de pandemie, iar acum pot spune că suntem într-o situaţie destul de bună, în ceea ce priveşte poziţia în clasament.
Locul pe care îl ocupăm, după primele 15 etape, la două puncte de play-off, ne mulţumeşte, dacă ţinem cont că nu am putut, din cauza pandemiei, să facem o pregătire centralizată mai mult de o săptămână. Acum vrem să gestionăm foarte bine perioada care urmează şi să pregătim cum se poate mai bine primul meci, cel din deplasare cu ASU Poli Timişoara, pentru că este foarte important pentru noi”, a mai spus Ilie Stan.
SCM Gloria Buzău este la mijlocul clasamentului, pe locul 11. În 14 partide a acumulat 21 de puncte, grație a cinci victorii, șase egaluri și trei înfrângeri. În ultimele șase runde din Liga 2, formația lui Ilie Stan a obținut numai rezultate pozitive, trei victorii și trei rezultate de egalitate.
La reluarea campionatului, mai are programate șase meciuri cu: ASU Poli (deplasare), Rapid (acasă), Unirea Slobozia (acasă), Metaloglobus (deplasare), Pandurii (acasă), Turrris Oltul (deplasare).
Foto: Răzvan Păsărică și Cătălin Ciupureanu/ Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ilie-stan-inca-socat-dupa-dezvaluirile-prosport-despre-jucatorul-parior-din-echipa-sa-nu-am-intalnit-asa-ceva-in-viata-mea-care-mai-e-situatia-lui-marius-ionita-19163994
https://liga2.prosport.ro/seria-1/suma-fabuloasa-pariata-in-ultimele-doua-luni-de-jucatorul-buzaului-dat-de-gol-de-iubita-inselata-o-sa-fii-cea-mai-fericita-ca-nu-mai-joc-fotbal-exclusiv-19163488
https://liga2.prosport.ro/seria-1/scm-gloria-buzau-a-suspendat-provizoriu-contractul-cu-marius-ionita-dupa-ce-au-aparut-informatii-ca-ar-fi-jucat-la-pariuri-chiar-si-pe-propria-echipa-clubul-a-demarat-o-ancheta-interna-ne-19163438