Ianis Zicu, mândru de evoluția și victoria Farului cu Concordia Chiajna: ”Jucătorii sunt cadoul meu de un an și două luni”

Răzvan STÎNGĂ 24 Oct. 2020, 15:38 Liga 2

Unul dintre cele mai interesante meciuri din etapa a 9-a din Liga 2 s-a jucat între Concordia Chiajna și Farul, din care câștigători au ieșit constănțenii. Echipa lui Ianis Zicu s-a impus cu 2-1, printr-un gol marcat pe finalul confruntării. Antrenorul ”marinarilor” a declarat la interviuri că jucătorii au făcut partida perfectă și că au reacționat așa cum le-a cerut.

  • Toate golurile au fost marcate în partea a doua. Farul a deschis scorul în minutul 60, prin Florin Bălan, dar s-a văzut egalată peste 11 minute, după reușita lui Florin Borța. Cele trei puncte au fost obținute de Farul grație golului marcat de Andrei Banyoi, din minutul 89.

Ianis Zicu: ”Am câștigat această partidă și toate gândurile noastre sunt la restanța de miercuri, de la Pandurii” 

Ianis Zicu le-a atras atenția elevilor săi, după cum a declarat, că victoria era foarte importantă în contextul clasării pe un loc cât mai sus. Era nevoie de cele trei puncte, pentru ca Farul să nu piardă contactul cu formațiile situate în acest moment pe locurile care asigură la finalul sezonului regular accederea în play-off-ul campionatului și lupta pentru o poziție promovabilă.

”Pentru mine, ei sunt cadoul meu, de un an și două luni. Sunt sută la sută dedicați acestei meserii, vreau să le mulțumesc pentru modul în care au arătat astăzi. Eram cu toții conștienți de importanța partidei, jucam cu un adversar foarte bun, cu jucători care au trecut prin prima ligă. Aveam nevoie de această victorie. Am întâlnit un adversar care era sub noi în clasament cu un punct și avea un meci în plus disputat. Am câștigat această partidă și toate gândurile noastre sunt la restanța de miercuri, de la Pandurii, unde trebuie să mergem și să legăm victoriile, pentru a fi în primele șase echipe”, a spus Ianis Zicu la microfonul DigiSport.

Florin Bălan se bucură alături de Ianis Zicu după un gol marcat în meciul dintre Concordia Chiajna și Farul Constanța

Farul, la al doilea meci consecutiv în care nu a completat foaia de joc: a avut numai cinci rezerve 

Ianis Zicu s-a temut puțin, înaintea meciului cu Concordia Chiajna, de faptul că are cinci indisponibili, dintre care trei fotbaliști accidentați și doi suspendați. Antrenorul a vorbit cu cei care au făcut parte din lot, după cum a recunoscut după meci, și a reușit să îi motiveze și să se întoarcă la Constanța cu cele trei puncte.

”Lotul nu este foarte mare. Am 22 de jucători, dintre care patru portari. Au fost trei jucători accidentați și doi suspendați. Așa cum le-am zis și înainte de meci, nu numărul de jucători contează, ci inima pe care ei o au și modul în care se antrenează pentru lucrurile astea se văd la meci. Altfel, nu poți să te prezinți la meci, dacă nu te antrenezi cum trebuie”, a mai punctat Ianis Zicu.

Farul a avut doar cinci jucători de rezervă atât la meciul cu Concordia Chiajna, cât și la cea precedentă, cu Axiopolis, din Cupa României.

  • Echipa Farului din partida de la Chiajna: Dur-Bozoancă – Băjan, M. Leca, V. Lică, D. Panait – Al. Stoica (Carabela 78′), Antoche (cpt.), Bîrnoi, Fl. Bălan (Rob. Silaghi 90+1′) – Măzărache (Hordouan 90+3′) – Banyoi
    Rezerve neutilizate: Fara – Șt. Rus

Ianis Zicu are gânduri mari și pentru Cupa României: ”O să întâlnim un adversar de Liga 1, lucru pe care Farul nu l-a mai trăit de mulți ani”  

A fost scos în evidență, de către Ianis Zicu, și faptul că a fost o oarecare stare de obosează pentru jucătorii săi, dat fiind faptul că Farul a jucat, cu trei zile înaintea partidei de la Chiajna, în Cupa României. Constănțenii au evoluat în compania celor de la Axiopolis Cernavodă, de care au trecut la penalty-uri, după 0-0 în 90 de minute și 1-1 după 120 de minute.

”După acea partidă, le-am mulțumit jucătorilor mei, pentru că îmi crează experiență, mă ajută să trec prin toate momentele acestei meserii. Nu mă calificasem într-un meci de cupă după penalty-uri. Mă bucur că am făcut-o și mergem înainte în Cupa României. O să întâlnim un adversar de Liga 1, lucru pe care Farul nu l-a mai trăit de mulți ani”, a încheiat Zicu.

Ianis Zicu este felicitat de către George Galamaz și Daniel Florea după meciul dintre Concordia Chiajna și Farul Constanța.

Farul a acumulat 13 puncte după victoria cu Concordia Chiajna 

Succesul de la Chiajna a urcat-o pe Farul, pentru moment, pe locul 10 în Liga 2, cu 13 puncte. În opt partide, echipa lui Zicu a adunat patru victorii, un egal și trei înfrângeri.

Pentru Farul urmează restanța din etapa a 7-a, cu Pandurii, de la Târgu Jiu. Confruntarea este programată miercuri, 28 octombrie, de la ora 15:00.

Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-9-sase-meciuri-se-disputa-de-la-ora-1100-metaloglobus-poate-urca-pe-locul-1-cu-o-victorie-obtinuta-cu-ciucul-partida-de-la-buzau-a-picat-rapid-sta-19153909

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ianis-zicu-sarbatorit-in-vestiarul-farului-inaintea-meciului-cu-concordia-chiajna-antrenorul-a-vorbit-despre-jocul-cu-ilfovenii-va-fi-o-partida-unde-intensitatea-va-atinge-cote-foarte-inal-19153887

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/marinarii-au-fost-aproape-sa-fie-eliminati-din-nou-din-cupa-romaniei-de-axiopolis-loviturile-de-departajare-au-salvat-farul-de-la-o-rusine-19153714

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 24 Oct. 2020, 15:38 Liga 2
Pe aceeași temă