![FCU Craiova, învinsă pe ”Tărâmul Leilor” de CSM Slatina! Pentru echipa lui Claudiu Niculescu a marcat și jucătorul luat iarna aceasta chiar de la formația lui Valentin David](https://media.prosport.ro/WHURv7SqY4nRbxTMwhqW3LLYo2M=/340x191/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fclaudiu-balan-fcu-craiova-csm-slatina-1024x576.jpg)
Partida dintre Chindia Târgoviște și CS Mioveni (scor 0-2) a oferit o fază care putea duce la anularea unui gol, a reușitei a doua a oaspeților. ”Asistentul” Cosmin Vițelaru a semnalizat offside la pasa lui Daniel Toma pentru Cătălin Gogor, însă ”centralul” Horia Mladinovici a validat reușita.
Momentul a avut loc în minutul 39, iar decizia a fost luată după o discuție între Vițelaru și Mladinovici.
”Asistenții” partidei, Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea) și Cosmin Vițelaru (Vaslui), din lotul arbitrilor de Liga 2, au avut câteva faze în care au luat decizii greșite, semnalizând offside când nu era cazul. Unul dintre episoade putea duce la anularea eronată a golului marcat de Daniel Toma, însă Horia Mladinovici a intervenit foarte bine.
Delegat la acest meci deși face parte din lotul arbitrilor din SuperLiga României, Mladinovici a gestionat perfect faza golului din minutul 39. Concret, Cătălin Gogor a pasat pe jos, de la aproximativ 40 de metri, pentru italianul Davide Massaro, care nu a putut să intercepteze balonul și l-a depășit.
Atent, Daniel Toma a continuat faza, a văzut că italianul nu a intrat la posesie, a scăpat de marcajul fundașului, l-a driblat pe portarul Dorian Răilean și a marcat. ”Asistentul” Cosmin Vițelaru a ridicat fanionul și a semnalizat offside, considerând că Davide Massaro a deviat balonul pentru colegul său. Reluările au arătat că peninsularul nu a atins mingea, dar și că, presupunând că ar fi făcut-o, Toma era tot în joc, el fiind cu câțiva centimetri în spatele fundașului care îl marca pe Massaro.
Situația a fost gestionată excelentă de ”centralul” Horia Mladinovici, care a avut o poziționare foarte bună. Astfel, după ce a văzut că ”asistentul” a ridicat fanionul, a mers să discute cu el și argumentele acestuia nu l-au convins că nu se poate împotrivi și să dicteze, până la urmă, validarea golului.
Mladinovici a trecut peste decizia lui Cosmin Vițelaru și a arătat centrul terenului, moment în care tabela se schimba în 2-0.
Ilie Dumitrescu, fostul atacant al ”Generației de Aur”, a lăudat decizia lui Horia Mladonovici, care a fost atent la meci și a luat o hotărâre importantă, dar corectă în contextul celor întâmplate.
Fostul fotbalist a făcut o paralelă cu ceea ce se întâmplă în SuperLigă, unde deciziile întoarse sunt dictate doar după analiza VAR.
”Mladinovici a făcut diferența aici, mi-a plăcut reacția lui. Senzațional! Să treci peste asistent, fantastic. Eu n-am mai văzut așa ceva, în ultima perioadă. Doar cu VAR. A fost aproape de fază și și-a dat seama”, a spus Ilie Dumitrescu pentru Digi Sport.
Foto print: Digi Sport
https://liga2.prosport.ro/seria-1/constantin-schumacher-reactie-dupa-chindia-targoviste-cs-mioveni-19292439
https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-lui-vasile-miriuta-dupa-chindia-targoviste-cs-mioveni-19292429
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-joaca-la-slatina-in-etapa-a-13-a-a-ligii-2-19292411
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-si-cs-mioveni-deschid-etapa-a-13-a-de-liga-2-19292319