Gloria, ultimul bal în Colentina

03 Jun. 2011, 16:01 Liga 2
Gloria,** ultimul bal în Colentina

Cu obiectivul îndeplinit, Gloria Buzău vrea să încheie această
ediție de campionat cu o victorie. Formația din Crâng va juca în
deplasare cu Juventus București, care a luat drumul Ligii a III-a.
Partida se va disputa mâine, iar antrenorul buzoienilor Mișu
Ciobanu se arată optimist privind obținerea celor trei puncte puse
la bătaie.

Jucătorii Gloriei sunt deciși să facă un joc cât mai bun pentru a
demonstra că ar fi meritat să ocupe un alt loc în clasament.
„Aș vrea o victorie și spun că ne stă la îndemână. Acum
ramâne ca jucătorii să se capaciteze pentru a face un joc solid,
deoarece, chiar dacă este retrogradată, Juventus București mizează
pe mâna jucătorilor tineri care vor să se afirme. Sincer, nu vreau
să avem o pată în finalul campionatului. Nu merităm asta, țin
foarte mult la echipă și sper că vor face abstracție de probleme și
câteva ieșiri în decor și vor găsi concentrarea necesară pentru a
câștiga meciul”
, a declarat Mișu Ciobanu.

Partida Juventus București – Gloria Buzău, programată sâmbătă,
în cadrul ultimei etape, va începe la ora 11.00 și va fi arbitrată
de o brigadă din Capitală avându-l la centru pe Marius Marodin,
ajutat la cele două linii de Vlad Bârleanu și Andrei Simoniș.

Ungureanu a încasat
7.200 RON în aprilie și mai

„Nu am mai luat bani de patru luni”.
Asta declara săptămâna trecută atacantul Gloriei Buzău, Bogdan
Ungureanu. Jucătorul chiar a ținut să completeze „să nu
ai bani nici pentru o napolitană este foarte rău”
.
Evident că aceste afirmații au deranjat conducerea clubului care
ieri, prin vocea președintelui Dan Tulpan, l-a contrazis pe
fotbalistul respectiv. Și asta chiar în prezența lui.

Oficialul grupării din Crâng a făcut publice sumele încasate de
Ungureanu în ultima perioadă, conform dispozițiilor de plată.
Astfel, atacantul Gloriei a băgat în buzunar în lunile aprilie și
mai 7.200 RON! Bani cu care jucătorul ar fi putut da o fugă până în
Elveția pentru a-și cumpăra en-gros cele mai bune napolitane așa
cum glumeau unii.

„Toți ne-am lovit de problema banilor, dar eu am avut o
anumită atitudine și nu am scos în evidență lucrurile negative de
la club. Așa trebuia să procedeze și el (n.r.-Ungureanu), însă unii
suportă mai greu situația și reacționează nepotrivit. Nu vreau să
facem subiecte de presă cu problemele echipei”
, a
punctat antrenorul Mișu Ciobanu.

Articol scris de Adi
Soare

03 Jun. 2011, 16:01 Liga 2
Pe aceeași temă