Ieșirea lui Gigi Becali din viața FCSB așteaptă confirmări pe care doar timpul le va oferi, dar oricum e vorba de un termen scurt. Dincolo de zona declarativă, primii pași procedurali au fost deja făcuți, Mihai Stoica a anunțat că a acceptat să fie noul președinte al Consiliului de Administrație FCSB.
Becali a setat public prețul de vânzare pentru club: 25 milioane de euro. De aici încolo, dincolo de speculații, un scenariu spectaculos prinde contur în culise, potrivit surselor ProSport: Gigi Becali vinde FCSB și o cumpără doi români care ar pregăti fuziunea cu CSA Steaua!
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, patronii Dedeman, companie de top pe piața de bricolaj, au fost mai mereu curtați să intre în fotbalul românesc și chiar au existat semnale concrete că ar fi dispuși să facă acest pas investițional, spre multiple direcții, de-a lungul timpului.
Oameni de afaceri respectați în mediul de business și cu averi uriașe, frații Pavăl ar fi fost interesați să investească la Viitorul Constanța, clubul lui Gică Hagi, anterior momentului când acesta a devenit Farul. Finalmente, un parteneriat de susținere pentru Academia Hagi s-a semnat.
Ulterior, s-a scris și vorbit inclusiv despre o posibilă acțiune de intervenție la CSA Steaua, pe fondul procesului de transformare a clubului militar într-o entitate cu sprijin financiar din mediul privat, astfel încât echipa să poată promova în SuperLigă. Speculațiile au fost întărite de noul magazin Dedeman deschis în toamna lui 2020 tocmai în spatele stadionului Steaua.
Nu în ultimul rând, în 2020, frații Pavăl au fost legați de proiectul revitalizării fotbalului din Bacău, orașul de care sunt legați în ciuda originii lor sucevene. Pe lângă posibile acțiuni spre refacerea unui club-fanion fiind vorba de investiții estimate la 25 milioane de euro pentru un nou stadion al comunității. ”Sunt ezitări, sunt discuții cu frații Pavăl, dar cred că până la urmă se va face ceva”, declara în mai 2020, la Pro X, fostul fotbalist Florin Lovin, tot băcăuan.
Ei bine, scenariul descinderii fraților Pavăl în fotbalul nostru se pare că acum e mai aproape de realitate ca oricând, potrivit surselor ProSport!
După ce Gigi Becali a anunțat public intenția de a vinde FCSB pentru 25 milioane euro, pe piața de business, dar și în lumea fotbalului au apărut informații pe care ProSport ți le prezintă în exclusivitate, despre un demers concret al fraților Pavăl! Aceștia ar fi dispuși să profite de contextul neașteptat, să cumpere FCSB și să forțeze în termen foarte scurt o fuziune cu CSA Steaua!
Ce ar avea de câștigat frații Pavăl din acest plan de afaceri? Cel puțin trei perspective, luate în calcul în culise și dezvăluite de ProSport:
De ce spunem că e vorba de un plan reaprins în culise? Pentru că intențiile fraților Pavăl vizavi de FCSB și Steaua, precum și toate perspectivele de mai sus, ar exista de mai multă vreme. Acum, doar s-a ivit prilejul! Și se pare că Dan Șucu, patronul Rapidului, nu e străin de marea mutare care se pregătește în fotbalul românesc.
O intervenție publică a lui Dan Șucu de la finalul anului trecut vine să confirme că investitorul din Giulești avea deja semnale clare în direcția prezentată azi de ProSport. Fanatik a publicat o declarație extrem de interesantă a acestuia, pe marginea invitației pe a adresat-o fraților Pavăl de a asista la un meci al Rapidului:
Nu mi-au declarat că vor să se implice în fotbal, dar nu cred că mi-ar fi spus-o oricum. Probabil că ar putea fi printre cei care au așteptat să vadă ce se întâmplă și cu alții… Din punctul meu de vedere, ei, dacă ar decide că ar dori să fie competitori, ar fi extrem de puternici
Aveau oare frații Pavăl informații încă din decembrie despre tendința lui Becali spre vânzarea FCSB, analizau deja mutarea, iar faptul a ajuns la urechile lui Dan Șucu? Iar acestuia din urmă ”i-a scăpat porumbelul”, introducând frații Pavăl în categoria celor care ”așteaptă să vadă ce se întâmplă cu alții”? Totodată, de aici remarca lui Șucu, în continuare, privind scenariul în care frații Pavăl i-ar putea fi rivali în SuperLigă?
Specialiștii globali ai evaluărilor financiare când vine vorba de averi și venituri, cei de la Forbes oferă un top în timp real pentru cei mai bogați oameni de pe Planetă. Interesant, în ierarhia lor actualizată permanent, frații Pavăl sunt prezentați separat, așadar cu cifre distincte, deși proiectul Dedeman, cel mai cunoscut din portofoliul fraților Pavăl, este unul comun.
Cu 1,7 miliarde dolari, Dragoș Pavăl (56 ani) ar fi, la momentul redactării materialului, pe locul 1.734 între cei mai bogați oameni ai lumii azi! În vreme ce fratele său, Adrian (54 ani), cu 1,2 miliarde dolari, pe poziția 2.384. Cumulat, o avere fabuloasă de 2,9 miliarde dolari!
Afacerile celor doi acoperă, dincolo de proiectul Dedeman lansat în 1992 la Bacău, o arie investițională amplă. Sunt implicați în mai multe companii, precum ALRO Slatina, Transelectrica și Electrica, câștigă din imobiliare pe zonele București și Cluj-Napoca, dar îi regăsim și în mai multe business-uri din comerț auto, vinificație, producție materiale de construcții, fonduri de investiții!
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/florin-talpan-reactie-dura-dupa-ce-gigi-becali-a-anuntat-ca-vinde-fcsb-cum-sa-dai-25-de-milioane-de-euro-pentru-o-clona-a-stelei-pentru-o-marca-fake-19644455
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eduard-novak-si-a-schimbat-discursul-are-steaua-de-suferit-19268079
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-esec-cu-gloria-buzau-19267728
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-dincu-lamureste-lucrurile-steaua-sanse-mici-sa-promoveze-19267434