Gata cu finanțările de la Consilul Județean pentru CF Brăila. Președintele Viorel Mortu nu vrea să dea niciun leu pentru echipa de fotbal

Marius ANGHEL 16 May. 2015, 19:07 Liga 2

Acesta a fost ultimul răspuns dat în mod public de către președintele interimar al Consiliului Județean Brăila, Viorel Mortu, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare. Cu toate acestea, PSD-istul susține că are de gând ca în viitorul foarte apropiat să organizeze o întâlnire cu afaceriștii brăileni pentru salvarea CF Brăila. La rândul său, primarul Aurel Simionescu a declarat recent că, din punctul său de vedere, consilierii județeni ar trebui să vină cu un plan concret în privința acestei probleme și să mai reflecteze dacă vor finanța sau nu echipa.

Președintele interimar al Consiliului Județean Brăila, Viorel Mortu (foto mic), a afirmat că nu va da niciun leu pentru echipa de fotbal, deoarece s-ar afla în ilegalitate. Acesta a subliniat în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a mini-parlamentului județean că legea nu îi permite să finanțeze CF Brăila, pentru că ar însemna să dea bani de la buget unei societăți comerciale private. Cu toate acestea, contactat vineri de redactorii „Obiectiv – Vocea Brăilei„, ca urmare a apelului făcut de conducerea echipei, Viorel Mortu a afirmat că va încerca să convoace în această lună o întâlnire ce va avea ca temă „Salvarea echipei CF Brăila”, unde să participe posibili investitori.

„Zilele viitoare vom convoca o întâlnire cu toți oamenii de afaceri din Brăila care vor să sprijine fotbalul. La nivel declarativ se pare că vor veni foarte mulți. Vom vedea ce se va întâmpla în urma acestei convocări urmate de dezbateri și implicări. Dorința mea ar fi ca toți cei care vor să dea un leu pentru fotbal să o facă, astfel încât să putem oferi brăilenilor spectacol sportiv de bună calitate”, a declarat președintele interimar al CJ Brăila, fără a mai face alte comentarii pe subiect.

Simionescu: „Dacă hotărârea definitivă a CJ rămâne «Nu», atunci probabil că se va ajunge la desființare”

Și primarul Aurel Simionescu a avut un comentariu recent în legătură cu apelul lansat de conducerea echipei CF Brăila, afirmând că din punctul său de vedere consilierii județeni ar trebui să reanalizeze situația. Acesta a precizat că CLM Brăila a decis să sprijine financiar echipa în zona de copii și juniori, însă este conștient că există o anumită reticență din partea consilierilor județeni atunci când vine vorba despre fotbal.

„Până la urmă este decizia CJ în legătură cu a sprijini sau nu acest sport. Eu cred că trebuie un demers din partea domnilor consilieri care consideră că trebuie sprijinit fotbalul, să pună din nou în dezbaterea Consiliului și dacă se hotărăște bine, dacă nu, asta e. Eu le-am spus dumnealor să vină cu mai multe variante de lucru. Pentru că dacă ne angrenăm la o chestiune o facem împreună. Nu se poate angrena numai municipalitatea în povestea asta. În altă ordine de idei, noi am dat în lucru, e în procedură, să începem un proiect pentru reabilitarea stadionului. Indiferent unde, cum și în ce fel, stadionul trebuie să capete o altă dimensiune. Nu s-a mai intrat pe el la modul serios de foarte mulți ani”, a declarat Simionescu.

Tot la capitolul fotbal, edilul șef a ținut să reitereze ideea că sponsorizarea unei echipe profesioniste trebuie să vină din zona privată, în timp ce administrația poate colabora pentru a sprijini echipele de copii și juniori. „Va trebui să mai discutăm o dată și la Consiliul Județean ca să avem o hotărâre. Până la urmă, o hotărâre bună sau rea este mai bună decât lipsa unei hotărâri. Dacă hotărârea de la nivel județean va fi una favorabilă, să spunem, atunci eu cred că lucrurile se vor așeza pe un palier, nu știu dacă foarte mulțumitor, dar se vor așeza. Dacă hotărârea definitivă a CJ rămâne «Nu» atunci probabil că se va ajunge la desființare”, a conchis sursa citată.

Tensiuni la cea mai recentă ședință CJ pe tema fotbalului

Trebuie precizat că în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CJ, întrebat de consilierul județean PNL Marian Sârbu cum are de gând să rezolve problema echipei de fotbal a Brăilei, președintele interimar, Viorel Mortu, a indicat că singurul lucru pe care îl poate face este să sprijine copiii și juniorii.

Intervenția liberalului a dat naștere, la vremea respectivă, unui lung șir de discuții, în prezența reprezentanților echipei CF Brăila, care s-au aflat în sală. „E o problemă foarte delicată. Conform Legii Sportului noi nu avem voie să finanțăm la nivel de echipă mare. Vă rog să vă aplecați în egală măsură asupra a ceea ce cer oamenii și pe lege. Să le coroborați și apoi să vină decizia dumneavoastră. O spuneți ușor sentimental și suspinați pe umerii nu știu cui. E frumos, tentant, dar când mergem pe lege, vă înfiorați. Vă invit la acest echilibru între decizie și observarea legii. Conform legii în vigoare, nu putem finanța, echipa de fotbal având o structură anume. Dar mi-am permis să iau angajamentul să finanțăm echipele de copii și tineret. E legal, cred că e firesc. Adică o parte din cheltuielile clubului ar fi suportate de noi în zona aceasta, urmând ca echipa mare să trăiască pe alt picior. De patron. E un răspuns corect, un răspuns legal. (… ) Este cât se poate de limpede: nu avem voie să finanțăm echipe care au patroni!”, a replicat Viorel Mortu.

La rândul său, secretarul județului Nicu Filote a ținut să sublinieze că atât timp cât este vorba despre o societate comercială, legea exclude o sponsorizare din bani publici. „Eu am discutat cu o parte din domnii care reprezintă această societate și le-am spus ce au de făcut. Sunt două variante: se transformă într-o asociație sportivă, care este nonprofit și poate să beneficieze de finanțare, dar mi-au spus că nu fac asta deoarece retrogradează. O altă variantă, așa cum a spus și domnul vicepreședinte, este cea legată de organizarea unor activități pentru copii, pe care le putem face pe fondurile pe care le avem noi cu Legea 69, a Sportului și cu Legea 350 (n.r. privind amenajarea teritoriului și urbanismul)”, a afirmat Filote.

De partea cealaltă, reprezentanții clubului au dorit să atragă atenția că fără o echipă de seniori toate sumele alocate către copii și juniori nu reprezintă altceva decât „bani aruncați în vânt”, menționând că foarte mulți dintre aceștia vor pleca în cele din urmă către alte echipe din țară.

CITEȘTE și: Apel disperat al conducătorilor de la CF Brăila! „Din vară nu se știe dacă vom mai putea continua”. Reacția primarului Simionescu

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 16 May. 2015, 19:07 Liga 2
Pe aceeași temă