Gabi Balint: „Nu mai sunt sigur că jucăm cu Oltul, poate se schimbă la noapte programul”

Autori: Cosmin STAICU, Marius ANGHEL Publicat: 17 Apr. 2014, 14:08 Actualizat: 17 Apr. 2014, 14:09 Liga 2
Gabi Balint:  „Nu mai sunt sigur că jucăm cu Oltul, poate se schimbă la noapte programul”

Gabi Balint a comentat ironic, astăzi, la conferința de presă de dinaintea meciului cu FC Olt, schimbarea programului din play-off.

„Nu știu dacă jucăm sigur cu FC Olt, poate se schimbă la noapte programul și trebuie să plecăm în deplasare. Trebuie să ne așteptăm la orice. Ne cam dezavantajează noul program, nici n-am apucat să-l studiez prea bine, îmi făcusem alte planuri, acum trebuie să le anulăm. E anormal să schimbi programul fără să anunți cluburile”, a spus antrenorul liderului Seriei a II-a.

Balint: „Suntem cei mai dezavantajați de punctaj”

Vineri, de la ora 12:00, CS Universitatea întâlnește FC Olt în prima etapă din play-off, iar Gabi Balint speră ca jucătorii săi să demonstreze că sunt favoriți la promovare: „Noi suntem datori orașului, fanilor, să promovăm pe teren, nu ne gândim la alte lucruri. Vom avea de luptat cu mai mulți factori în acest play-off. Mă tem chiar și de arbitraje. Oricum, suntem cei mai dezavantajați de punctaj, fiindcă noi aveam 12 puncte în plus față de locul 2, iar acum avem doar unul. Mă aștept la un meci greu cu FC Olt, fiindcă așa au fost și cele din sezonul regulat, ne-au pus probleme mari, la Slatina am câștigat cu mare noroc” a spus Balint, care are tot lotul valid pentru primul meci din play-off, cu excepția lui Marian Cârjă.

Ferfelea: „Să readucem Craiova în Liga I”

Viorel Ferfelea a comentat și el situația din play-off și meciul cu FC Olt: „Ne așteaptă o partidă dificilă, așa cum vor fi toate jocurile din play-off. Sunt 10 finale din care trebuie să scoatem maximum și să readucem Craiova în Liga I”.

Programul inițial al Universității după tabela Berger de 6:

CS Universitatea Craiova – FC Olt
CS Universitatea Craiova – Gloria Bistrița
ASA Târgu Mureș – CS Universitatea Craiova
CS Universitatea Craiova – Metalul Reșița
CSM Râmnicu Vâlcea – CS Universitatea Craiova
FC Olt – CS Universitatea Craiova
Gloria Bistrița – CS Universitatea Craiova
CS Universitatea Craiova – ASA Târgu Mureș
Metalul Reșița – CS Universitatea Craiova
CS Universitatea Craiova – CSM Râmnicu Vâlcea

Programul modificat după placul FRF:

Articol scris de Cosmin STAICU

Autori: Cosmin STAICU, Marius ANGHEL Publicat: 17 Apr. 2014, 14:08 Actualizat: 17 Apr. 2014, 14:09 Liga 2
Pe aceeași temă