Ionuț Lupescu a cerut Comisiei Juridice să solicite casei de
pariuri informații suplimentare despre fotbaliștii care au jucat la
pariuri meciul Dunărea Giurgiu – Dinamo II.
Scandalul legat de faptul că unii jucători de la Dunărea Giurgiu au
pariat pe meciul lor cu Dinamo II, în Liga a II-a, nu se va încheia
fără urmări. FRF deschide o anchetă!
ProSport a scris ieri că suspiciunile au pornit chiar de la
președintele Dunării Giurgiu, iar unul dintre directorii casei de
pariuri Public Bet, cea care a blocat prima meciul, a confirmat
incidentul.
Președintele FRF, Mircea Sandu, nu a rămas indiferent și a declarat
că federația va declanșa o anchetă. Ceea ce s-a și întâmplat.
Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a solicitat Comisiei
Juridice a FRF să se implice în acest caz. „I-am
împuternicit pe specialiștii din Comisia Juridică să preia ancheta.
Primul pas e trimiterea unei adrese oficiale din partea FRF, prin
care se va solicita casei de pariuri respective să ne comunice
conturile și numele celor care au mizat pe acel meci, pentru a
vedea dacă e vorba de jucătorii implicați în acea
partidă”, a declarat ieri Ionuț Lupescu pentru
ProSport.
În funcție de informațiile care vor fi culese de la casa de
pariuri, FRF va lua măsurile necesare în plan sportiv, dar
incidentul nu se va opri aici, pentru că, în măsura în care se
confirmă oficial, el capătă și o latură penală, care va trebui
anchetată de procurori.
Articol scris de Andrei
Nourescu
Foto: Jurnal Giurgiuvean