SPECIAL | Viața de după fotbal! Un fost jucător la Corvinul, FC Argeș, Reșița, Buzău sau Slatina este șofer de autobuz în Germania. ”Am fost răsfățat de viață și nu știam cum este să fi «om de rând». Am ajuns și chiar îmi place”

Se spune că fotbaliștii au două vieți!

Prima se încheie în momentul când se retrag din activitate. Atunci începe a doua viață. O viață care pe mulți îi sperie. Unii eșuează și ajung să trăiască drame, cei mai norocoși rămân să activeze în fotbal, iar alții o iau de la zero, în meserii în care nu ți-i puteai imagina când îi vedeai pe terenul de fotbal.

Este cazul lui Raul Marincău.

Orice fan al fotbalului din România și-l amintește. Obișnuia să fie cel mai înalt om de pe teren. Un fundaș impunător, greu de depășit, care a făcut carieră în tricoul echipelor FC Argeș, Gloria Bistrița, UTA, ”U” Cluj, Gloria Buzău și alte echipe. A bifat peste 70 de meciuri în prima ligă din România și a jucat în naționala de tineret.

Raul Marincău, fost fotbalist în România, s-a mutat de aproape zece ani în Germania și duce o viață de ”om de rând”!

La 10 după retragere, Raul Marincău s-a reinventat. Astăzi, impozantul fundaș central din Liga 1 sau Liga 2 este șofer de autobuz! Îl găsești pe traseul transportului public din Wiesbaden, un oraș aflat aproape de Frankfurt. S-a mutat în Germania în 2016, imediat după retragere și se declară încântat de noua viață, cea de ”om de rând”.

A avut curajul să o ia de la zero, într-o țară unde lumea nu-i cunoștea cariera de sportiv și unde totul era diferit. ”Mi-a oferit Dumnezeu șansa să mă pot și umili, să devin un om de rând și să văd cum e acest lucru. Am fost răsfățat de viață și nu știam cum este să fi «om de rând», să zic așa. Am ajuns și chiar îmi place”, spune, astăzi, fostul fundaș central.

Pare un om credincios și realist. ”Nu este deloc o rușine să muncești”, afirmă Marincău, extrem de împăcat cu ce a realizat, de când este în Germania.

Exemplul lui poate fi o lecție despre cum să nu trăiești blocat în trecut și să te adaptezi realității.

”Astăzi, Raul Marincău merge la muncă. Sunt șofer de autobuz în Wiesbaden”

Ce face astăzi Raul Marincău?
Astăzi, Raul Marincău merge și muncește, ”cu drag și spor pentru al nostru viitor” (râde). Merg la muncă. Mi-am schimbat astăzi tura, ca să pot să merg la meci să îl urmăresc pe Emanuel (n.r. – fiul său). Am posibilitatea asta și mă bucur. Lucrez și sâmbata și duminica. Lucrez într-un sistem de 6 zile, cu două zile pauză.

Ce lucrezi?
Sunt șofer de autobuz în Wiesbaden. Șofer pe transportul în comun.

O reconversie profesională drastică. 
La prima vedere așa pare. Eu am venit aici cu ceva palpabil: o diplomă de facultate. Am făcut facultatea de educație fizică și sport și aveam licența de antrenor UEFA B. La momentul sosirii noastre aici nu știam decât unele cuvinte în limba germană. Și acesta este primul pas pe care oricine vine trebuie să-l facă. Trebuie să înveți limba, să te poți integra în societate. M-am înscris la cursuri, exact ca la o școală, cu 4 ore în fiecare zi. În acea perioadă am început să muncesc, cu jumătate de normă, într-un depozit de curierat. Sortam pachete. Sigur că nevoia de bani o are toată lumea, dar aveam și foarte mult timp liber, după cursurile de germană și așa am hotărât să încep să muncesc.

Diploma din România nu te-a ajutat?
În timp ce învățam limba, am conștientizat că nu mă ajută diploma, pentru că aici sunt alte reguli. Ca să fi profesor de sport trebuie să predai două materii. Profesorul de sport predă și engleză, de exemplu. Așa că a fost caz închis. Ca să ajung în sistemul de învățământ trebuia să învăț altă materie, să dau alte examene și asta însemna ani. Și eu am venit aici cu familia. Sunt stâlpul financiar al familiei și a trebuit să mă adaptez. Am reușit între timp să prind o slujbă cu normă întreagă. Am lucrat într-o fabrică de produs cabluri de toate felurile, inclusiv pentru mașini.

”În Germania contează foarte mult diploma. Mi-am făcut prieteni prin intermediul fotbalului”

Ai încercat și în fotbalul de acolo?
Am mers și să joc fotbal într-un sat, unde stăteam noi. Apoi m-a văzut cineva și m-am transferat la o altă echipă și am câștigat ceva bănuți care m-au ajutat mult la vremea respectivă. Dar mi-am făcut prieteni prin intermediul fotbalului și așa am găsit această slujbă cu normă întreagă. După ce am reușit să învăț mai bine limba, am preluat o echipă de copii. Însă nu am stat mult, pentru că la final de săptămână aveam jocuri și atunci aveau și băieții mei meciuri. Și am renunțat la asta pentru a fi alături de ei, pentru că era important acest lucru.

Și cum ai ajuns la actuala meserie?
Cu timpul mi-am însușit mai bine limba și am decis să fac o școlarizare, să am o diplomă. În Germania contează foarte mult diploma. Când prezinți o diplomă, ai șansa să primești un post bun și sigur. Am făcut școala de șoferi profesioniști, cu examenele aferente și așa am ajuns.

Și îți place?
Îmi place foarte mult să conduc. Avem condiții foarte bune, este o firmă foarte mare. Este firma de stat, care s-a privatizat.

”Făcusem o școală de fotbal, însă nu a mers. Nevoia familiei mele era mult mai mare, din punct de vedere financiar”

Zeci de meciuri în Liga 1. Multe echipe la care ai evoluat. Cum de ai luat decizia să te muți în Germania?
Mama mea era aici și eu am fost încântat încă din perioada când jucam fotbal și mi-am dorit să joc în Germania. Am avut și ceva contacte cu unele cluburi. Chiar am luat o probă de joc în 2001, la Saarbrucken, care era în liga a doua. Nu s-a realizat transferul din cauza conducerii clubului Corvinului. Nu vreau să spun mai mult.

• Originar din Deva, Raul Paul Marincău, fundaș central înalt de aproape 2 metri, a evoluat în cariera sa pentru LPS Hunedoara, Jiul Petroșani, Corvinul Hunedoara, Uralan Elista (Rusia), FC Argeș Pitești, FCM Reșița, UTA Arad, Universitatea Cluj, Gloria Buzău, Victoria Brănești, Delta Tulcea, FC Olt Slatina, SCM Argeșul Pitești (actuala CFC Argeș), FV Flonheim, TSV Gau-Odernheim și SV Erbach (ultimele trei din Germania).

Dar știai că o luai de la zero. În România erai cunoscut, acolo nu te știa nimeni.
Categoric. Am fost conștient, dar am avut un entuziasm foarte mare.

În România n-ai fi putut continua în fotbal?
N-am fost un jucător ”wow”, astfel încât să mă ia o echipă din Bundesliga. Am terminat cu cariera sportivă și am fost antrenor o perioadă, făcusem o școală de fotbal, cu Dan Didiță. Am format grupele, am pus bazele, însă am remarcat ușor că nu merge. Iar nevoia familiei mele era mult mai mare, din punct de vedere financiar. Cât am fost fotbalist am reușit să acopăr aceste nevoi, fără probleme, dar cu patru copii nu era chiar așa ușor. Mama, fiind aici, ne-a tot spus să mergem, că sunt alte perspective, în special pentru copii. Așa că am dat credit acestei oferte în vara lui 2016. Mama mea ne-a ajutat foarte mult, în primii doi ani de la venirea noastră aici. Am reușit să strângem bani și să ne mutăm la Mainz, când Emanuel trebuia să schimbe școala. Aici sistemul de învățământ este diferit. Mergi la liceu, practic, din clasa a 5-a. Și, numai bine, clubul de fotbal este într-o colaborare cu o școală din Mainz unde direcționează jucătorii care sunt la club. Este un om de legătură, care tot timpul îi scuză pe jucători, anunță profesorii când trebuie să plece și așa mai departe. Școala fiind un obiectiv obligatoriu în Germania. Și Poliția te urmărește ca părinte, dacă copilul lipsește de la școală.

”Nu este deloc o rușine să muncești și asta ar trebui să fie o deviză peste tot”

Ești fotbalist, joci în Liga 1 și imediat ești nevoit să îți cauți de muncă și viața ți se schimbă total. Cum a fost această schimbare?
Începutul a fost foarte greu. Mi-a oferit Dumnezeu șansa să mă pot și umili, să devin un om de rând și să văd cum e acest lucru. Am fost răsfățat de viață și nu știam cum este să fi ”om de rând”, să zic așa. Am ajuns și chiar îmi place. Mă simt bine să fiu ca majoritatea oamenilor și nu am nici un complex. Nu mă gândesc că eu am fost un fotbalist care a jucat în naționale și Liga 1 și acum sunt un om obișnuit.

Poate că unii foști fotbaliști ar gândi așa.
Părerea mea… Nu judec pe nimeni, dar cred că este mentalitatea românească. ”Cum să mă umilesc?” Aici, în Germania, omul este respectat cât timp muncește. Indiferent de naționalitate, religie, culoare pielii… Faci parte din ”lanțul” ăsta al societății care merge foarte bine, dacă muncești. Și ești respectat. Nu este deloc o rușine să muncești și asta ar trebui să fie o deviză peste tot. Mai vorbesc cu prieteni din România. Sunt mulți jucători care au căderi psihice, probleme în a supraviețui când termină fotbalul. Mulți au ajuns fără casă, despărțiți sau au probleme cu alcoolul. Eu n-am avut am nici o problemă să-mi schimb viața.

• Marincău a jucat în prima ligă pentru Jiul Petroșani, FC Argeș, UTA și Victoria Brănești. Cea mai lungă perioadă petrecută la o echipă în cariera sa a fost cea de la FC Argeș, pentru care a jucat între 2002 și 2007.

”Ca să ne ridicăm, am tras destul de tare. Dar am reușit să ajungem la o normalitate”

Nu ți-a fost greu să te adaptezi la un program de muncă, după ce ai făcut doar fotbal, toată viața?
Unul dintre talanții pe care Dumnezeu mi i-a dat a fost puterea de a munci. De muncă nu am fugit niciodată, nici ca fotbalist și, ca să ne ridicăm, am tras destul de tare. Având patru copii, soția trebuia să rămână acasă, să aibă grijă de ei. Cel mai mic avea 9 luni când am plecat. Dar am reușit să ajungem la o normalitate, slavă Domnului.

Pentru că fotbaliștii încep o viață nouă când se retrag și mulți nu știu ce să facă în noua lor viață.
Per Mertesacker scria, în biografia lui, despre jucătorii care sunt în academia lui Arsenal. El era antrenor acolo. Spunea că trăiesc într-o lume falsă. Că există doar antrenamente, cantonamente și ședințe ce țin de pregătirea unui jucător. Ei nu știu ce se întâmplă în afară. Nu știu cum se gestionează banii, cum se trăiește în afara fotbalului. Tocmai de asta cred că este un șoc. Ești obișnuit cu sume colosale pentru un om de rând și când te retragi intervine acest șoc. Pentru cine nu are un sfătuitor este greu să accepte că trebuie să faci ceva mai departe, ca să îndeplinești rolul de soț, de tată, de membru al societății.

Tu ai avut acest sfătuitor?
Îmi place să cred că Dumnezeu m-a călăuzit pretutindeni și chiar dacă am luat și decizii greșite am învățat din ele și n-au fost capitale. Și acum pot eu să-i îndrum pe copii. Pot să le dau un sfat.

Foto: Sport Pictures