Fotbaliștii de la SCM Argeșul Pitești vor să continue parcursul bun din ultima perioadă și să urce în partea superioară a clasamentului. Echipa pregătită de Adrian Dulcea vrea să plece neînvinsă din deplasarea de vineri, de la Titu, echipă antrenată de piteșteanul Adrian Neaga.
Principalul alb-violeților este convins că nu va avea parte de un meci ușor, având în vedere valoarea adversarului, care oÂcupă locul 4 în clasament, cu 11 puncte adunate în 6 etape. „Ne așteaptă o partidă foarte dificilă, împotriva unei echipe care trece printr-o perioadă foarte bună, probabil cea mai bună din ultimul timp. O echipă care până acum are cea mai bună apărare din aÂceastă serie. Pe lângă asta, survin și problemele de efectiv pe care le avem. Va fi cel mai greu meci de până acum. Sperăm ca la ora jocului de vineri să găsim formula cea mai bună pentru a ne întoarce cu punct sau puncte de la Titu. Nu vreau să pun foarte tare accentul pe un punct câștigat, pentru că mi-aș dori să mă întorc cu puncte. Și ceilalți băieți din lot s-au pregătit foarte, foarte bine. Eu sunt mulțumit de felul în care se antrenează și sper ca cei care îi vor înlocui să facă un meci foarte bun și să dea tricoul de titular cât mai greu. E clar că există un capital mai mare de încredere în momentul acesta, dar trebuie să avem foarte mare grijă, pentru că suntem o echipă foarte tânără. În general la vârsta aceasta, o vicÂtorie la Liga a treia li se pare o realizare extrem de importantă, ceea ce nu e. Trebuie să avem grijă de la o săptămână la alta, pentru că obiectivul nostru nu esÂte acela de a câștiga un simplu joc de Liga a treia, ci de a crește jucători cu moral și cu o ambiție extrem de mare pentru a ajunge jucători de nivel ridicat. E foarte important ca ei să gestioneze bine aceste momente, iar la fiecare joc să fie extrem de bine preÂgătiți pentru următoarea partidă”, a spus Dulcea, înaintea aÂcestui joc.
Obiective pe termen lung
Tehnicianul grupării din Trivale nu se mulțumește doar cu un rezultat bun în această deplasare: „Obiectivele noastre nu sunt pe teren lung. Primul obiectiv esÂte acest joc de la Titu, după care vom lua lucrurile treptat. În funcție de ce ne va oferi fiecare moment, vom vedea ce vom putea reÂaliza pe viitor. E clar că îmi doresc foarte tare să menținem linia pe care am început-o de patru săptămâni încoace, în sensul că suntem o echipă care nu a mai pierdut. Vom face tot posibilul ca prima înfrângere să vină cât mai târziu posibil”.
Merge pe mâna tricolorilor
Dulcea a vorbit și despre confruntarea dintre România și Ungaria de sâmbătă, de la ora 19, din preliminariile Campionatului European: „Sper din tot sufletul să câștigăm. Suntem cu un moral foarte bun după partida câștigată în Grecia. Aportul publicului, care cu siguranță va fi foarte numeros, ne va duce spre victorie. Suntem în stare să facem o partidă bună și să luăm toate punctele care vor conta foarte mult în economia clasamentului”.
Alături de familia Ziguli
Antrenorul SCM a transmis și un mesaj de susținere pentru familia Ziguli: „Vreau să îmi exprim și eu regretul vizavi de cele întâmplate ieri cu domnul George Ziguli. Eu personal și clubul SCM Argeș Pitești suntem alături de familia îndoliată și de tot ce înseamnă baschetul argeșean, pentru că prin pierderea domnului Ziguli cu siguranță baschetul piteștean a suferit o grea lovitură. Ne pare foarte rău că s-a întâmplat acest lucru”.
Marincău: „Mergem să câștigăm”
Și secundul Raul Marincău este convins că jucătorii de la SCM Pitești pot obține un rezultat bun în confruntarea de la Titu: „Așa cum a spus și Adi, este un meci dificil, însă am toată încrederea în coleg, având în vedere că eÂvoluția echipei a fost în creștere. Două înfrângeri în primele două etape, două egaluri în următoarele două și două victorii în ultimele două este bilanțul pe care îl avem după șase etape. Se vede un plus de încredere în joÂcul echipei. Avem o posesie desÂtul de bună. Acest lucru ne dă încredere că putem să aÂbordăm jocul cu Titu indiferent de valoarea echipei adverse cu un plus de moral și cu gândul victoriei. Vrem să câștigăm acest meci, pentru că avem potențialul necesar”.
Dumitrache: „Să facem un joc bun!”
Fundașul Alexandru Dumitrache este conștient de dificultatea acestui meci, însă nu se speÂrie de valoarea adversarului, care ocupă un loc destul de bun în clasament: „Suntem conștienți că ne așteaptă un meci foarte greu, deoarece avem doi jucători suspendați, dar noi suntem foarte concentrați. Sperăm să faÂcem un joc bun și să luăm toaÂte puncÂtele. Consider că cei de la Titu pornesc cu prima șanÂsă, având în vedere locul ocupat în clasament. Din punctul meu de vedere însă, loÂcul din clasament nu arată valoaÂrea echipei. Și ei sunt într-o forÂÂmă foarte buÂnă. Au reușit să câștige câteva meÂciuri, dar și noi am ajuns să câștigăm două meciuri consecutive și să urcăm uÂșor-ușor în clasament. Sperăm ca la ora meciului să fim pregătiți să câștigăm”.
Sursa: Curierul zilei