FK Miercurea Ciuc nu are un start de sezon promițător, detaliu scos în evidență chiar și de antrenorul Robert Ilyeș. ”Principalul” și conducerea în continuare lucrează la întărirea lotului, iar recent, marți, 22 august, formația din Liga 2 a făcut publică aducerea unui alt fotbalist maghiar.
Benjamin Babati, extremă în vârstă de 27 de ani, a semnat cu FK Miercurea Ciuc și, probabil, va fi în lot încă din runda următoare de Liga 2, a 4-a, cu CSM Reșița, pe teren propriu.
Ultima dată, noua achiziție a FK Miercurea Ciuc a evoluat în Ungaria, la Mezokovesd, contractul semnat acum fiind primul în afara țării natale. În anii trecuți, la nivel profesionist, Benjamin Babati a mai jucat pentru ETO FC Gyor și Zalaegerszeg.
Sezonul trecut, în liga secundă maghiară, jucătorul de bandă dreaptă a prins 18 meciuri și a marcat de trei ori. A prins două dueluri și în Cupa Ungariei.
”Am început pregătirile cu Mezokovesd, dar, între timp, am primit o întrebare de la FK Miercurea Ciuc. Întotdeauna mi-am dorit să încerc o experiență în străinătate. Am fost mânat de curiozitate, să văd cum va fi. Îmi plac provocările, așa că a trebuit să le accept.
Am fost interesat de proiect, am auzit despre FK Miercurea Ciuc lucruri bune. Obiectivul meu principal, ca și al echipei, este să intrăm în primele șase echipe, în play-off. Am venit să ajut la asta! Slavă Domnului, am deja experiență în promovări, aș vrea să realizez asta și aici.
Vreau să marchez și să ofer pase decisive, dar nu contează cine marchează, să câștige echipa! Dacă la finalul campionatului am 8-10 goluri și câteva pase decisive, cred că voi fi mulțumit.
Sunt rapid, centrul meu de greutate este jos. Deși sunt scund, jocul meu de cap nu este slab. N-aș spune că este punctul meu forte, dar nici eu nu sunt dezavantajat de asta”, a spus noul jucător al FK Miercurea Ciuc, conform site-ului clubului din Liga 2.
Rămasă cu 3 puncte după primele trei etape ale Ligii 2, FK Miercurea Ciuc ocupă în acest moment locul 12 în clasament, dar mai poate pica până la finalul rundei a 3-a.
În etapa următoare, a 4-a, echipa lui Robert Ilyes va juca pe teren propriu, sâmbătă, cu CSM Reșița, formație care a reușit, rămasă fără antrenorul principal cu care a promovat, prima victorie și primele puncte în acest sezon, după 2-1 acasă cu CSC Dumbrăvița.
În Liga 2, FK Miercurea Ciuc are două eșecuri și o victorie. A cedat în duelurile cu Concordia Chiajna (acasă, 0-3) și Corvinul Hunedoara (deplasare, 0-2) și a învins Progresul Spartac (acasă, 3-0).
”Pentru meciul următor trebuie să ne revenim cât mai repede și să ne schimbăm atitudinea. Cu atitudinea asta nu cred că putem juca în viitor.
Din toate punct de vedere, Corvinul este o echipă solidă, se vede că au jucat împreună până acum, se vede o relație de joc și au meritat victoria din toate punctele de vedere”, a declarat Robert Ilyeș după partida din weekendul trecut, cu Corvinul Hunedoara.
Foto: FK Miercurea Ciuc
https://liga2.prosport.ro/seria-1/david-croitoru-s-a-despartit-rapid-de-csc-dumbravita-19281408
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-are-patru-victorii-consecutive-in-primele-cinci-jocuri-19281404
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-primele-concluzii-dupa-ce-a-inceput-treaba-la-chindia-19281394
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-prepelita-reactie-inainte-de-chindia-gloria-buzau-19281390
https://liga2.prosport.ro/seria-1/marea-unire-de-sub-tampa-fc-brasov-si-sr-brasov-si-au-anuntat-proiectul-comun-un-oras-o-echipa-ce-se-intampla-cu-clubul-retrogradat-din-liga-2-planul-pentru-noul-sezon-de-liga-3-19281374