FINAL FC Ploiești – Dinamo II 4-2

17 May. 2009, 12:59 Liga 2

FC Ploiești nu își permitea să piardă nici un punct astăzi în partida cu Dinamo II. Meciul pierdut ieri de Delta Tulcea la Suceava, îi făceau pe prahoveni mari favoriți la promovare. În teren lucrurile nu păreau să fie departe de așteptările de înainte de joc, prahovenii aruncându-se în atac încă din primul minut. Doar lipsa inspirației a jucătorilor gazdelor a făcut ca tabela să rămână nemodificată. Surpriza a venit însă în minutul 28, când după o degajare ratată a lui Iatan, Lekic a interceptat o minge și a deschis scorul. Imediat după această fază ploieștenii au revenit în atac și golul nu putea să întârzie. Oprsal, în minutul 31, Mihalache, în minutul 41, Gafița în minutul 61 și Păun șase minute mai târziu au făcut ca scorul să devină 4-1. Doar Mendy a mai avut o tresărire de orgoliu și după ce a fost găsit foarte bine singur în centrul careului, a redus din diferență în minutul 82. Scor final 4-2 pentru FC Ploiești și prahovenii se instalează în poziția secundă a clasamentului, care îi face mari favoriți pentru promovarea în prima ligă.

Cei doi antrenori au trimis la începutul jocului echipele:

 

FC Ploiești:

Iatan – Mihalache, Rohat, Oprsal, Crăciun – Păun, V. Gheorghe, Seto, Gafița – Damaschin, Lemnaru

Rezerve: G. Popa, Neagu, Cataramă, V. Sandu, Păduraru, Codreanu, Paulinho

Antrenor: Ion Moldovan

Dinamo II

A. Vlad – Bușcă, Nițu, Soare, Nae – Predescu, Dragalina, Bucșă , Moise, Mendy, Lekic

Rezerve: Oprea, Florea, Coandă, Corcoveanu, Kuzmanovic, Pavăl

Antrenor: Cornel Țălnar

 

Vezi aici evoluția jocului FC Ploiești – Dinamo II
 

Min. 1: A Început meciul

 

Min. 2: Seto șutează periculos cu exteriorul din afara careului, dar mingea nu nimerește spațiul porții.

 

Min. 5: Primul corner al partidei este executat de dinamovșiti, dar fără să creeze pericol la poarta ploieștenilor.

 

Min. 8: Ploieștenii se aruncă spre poarta apărată de Vlad, dar nici Mihalache, nici Lemnaru nu reușesc să înscrie

 

Min. 12: Păun centrează foarte bine până la Lemnaru, dar excelenta sa lovitură cu capul este respinsă foarte bine de Vlad.

 

Min. 20: După un început în care FC Ploiești s-a aruncat asupra porții dinamoviste, jocul s-a mai liniștit, dar tot gazdele sunt cele care dețin inițiativa.


Min. 22: Arbitrul le oferă jucătorilor o pauză de hidratare.

 

Min. 23: Lemnaru primește o minge în fața porții goale, dar chiar dacă se aruncă după minge nu reușește să o introducă în poartă.

 

Min. 25: Damaschin șutează periculos de la distanță, dar mingea nu nimerește spațiul porții

 

Min 28:  GOOOOO Dinamo II! Lekic profită de degajarea greșită a lui Iatan, recuperează mingea, îl driblează pe acesta și înscrie în poarta goală.

 

Min 31: GOOOOL Ploiești!  După un corner executat foarte bine de pe partea stângă, Oprsal trimite balonul în poartă din patru metri.


Min. 35: Păun centrează foarte bine în fața porții, dar Crăciun nu reușește să o ajungă și ploieștenii irosesc o nouă ocazie bună

 

Min. 41: GOOOOOL Ploiești! Mihalache aduce gazdele în avantaj, după ce înscrie cu capul după ce Vlad a fost din nou depășit de o centrare venită de pe partea stângă.

 

Min. 43: Prima schimbare la Dinamo II. Locul accidentatului Lekic este luat de moldoveanul Pavăl.

 

Min. 45: Centralul pune capăt primei reprize.

 

Min. 46: A îneput partea a doua jocului.

 

Min. 48: Păun recuperează foarte bine o minge la 18 metri de poarta lui Vlad, pătrunde în careu, dar șutul său este respins foarte bine de portarul dinamovist.

 

Min. 53: Prima schimbare și la gazde. Iese Damaschin și intră Cataramă.

 

Min. 54: Gafița trimite un șut-centrare din careu în fața porții, dar mingea trece destingherită prin fața buturilor dinamoviste fără ca vre-un jucător să o deranjeze.


Min. 57: Pavăl execută o foarfecă foarte frumoasă după ce a preluat o minge venită dintr-o centrare de pe partea dreaptă, dar mingea trece peste poartă.

 

Min. 58: A doua schimbare la Dinamo II. Intră Corcoveanu și iese Moise.

 

Min. 60: Oprsal pătrunde foarte bine în careu și este faultat. Arbitrul arată punctul cu var de la 11 m.

 

Min. 61: GOOOL Ploiești! Gafița înscrie fără probleme și majorează avantajul Ploieștiului.

 

Min. 63: Gafița primește o pasă cu călcâiul de la Păun în colțul careului, șutează, dar Vlad reține mingea.

 

Min. 67: GOOOL FC Ploiești ! Păun scapă din marcaj și îl învinge lejer pe Vlad. 4-1

 

Min. 75: G. Păun pătrunde foarte bine în careu pe partea stângă, șutează pe jos, dar Vlad respinge mingea în ultimul moment.

 

Min. 76: Păun este în formă maximă. Șutează din afara careului din voleu și din păcate pentru el, mingea lovește transversala.

 

Min. 77: Ultima schimbare la Dinamo: Iese Soare și intră Coandă.

 

Min. 82: GOOOOL Dinamo II! Mendy primește este găsit excelent în centrul careului singur singurel și îl învinge fără probleme pe Iatan. FC Ploiești.

 

Min. 85: A doua schimbare la Ploiești. Iese Gafița și intră Păduraru.

 

Min. 87: Ultima schimbare și la gazde. Locul lui Rohat este luat de Neagu

 

Min. 88: Georgian Păun pătrunde din nou foarte bine, șutează de la aproximativ 16 metri, dar șutul lui lovește bara din dreapta a porții apărate de nefericitul Vlad.

 

Min. 90: De la margine au fost arătate trei minute de prelungire.

 

Min. 90+3: Fluier final. FC Ploiești – Dinamo II 4-2

 

17 May. 2009, 12:59 Liga 2
Pe aceeași temă