FCM Bacău nu va tăia 50% din contracte

24 Dec. 2009, 11:58 Liga 2
FCM Bacău nu va tăia** 50% din contracte

Decizia Comitetului Executiv al FRF de a permite cluburilor sa
reducă, unilateral, contractele jucătorilor cu până la 50% continuă
să faca vâlvă. Președintele FCM Bacău, Relu Damian consideră
hotarârea cu dus și întors: „Ca președinte, o văd în
interesul cluburilor, ca fost impresar, nu mi se pare chiar
OK”
.

De ajutor

Damian a detaliat: „Tinând cont de criza financiară,
măsura ajută cluburilor. E foarte greu într-o perioadă ca aceasta
să poți acoperi un contract de o sută de mii de euro sau chiar mai
mult. Pe de altă parte, cluburile au partea lor de vină pentru că
s-au bătut între ele pentru a ajunge la astfel de angajamente
financiare”.

50%, prea mult

După președintele Relu Damian, a vorbit fostul agent FIFA Relu
Damian: „Cred că procentajul de 50 la sută e prea mare.
Deja există o portiță prin care se putea lua 25 la sută din
contractul unui fotbalist. în plus, când se semnează un angajament,
e de presupus ca ambele părți să-l respecte”
.

Aviz turbulenților!

Damian spune că această măsură nu va fi aplicată și la FCM Bacău.
Cel puțin pentru moment. „Pe viitor, însă, orice este
posibil. Oricum, dacă vom pune în practica această decizie, ea îi
va afecta doar pe jucării care nu dau randament sau se fac vinovați
de abateri disciplinare”
, a precizat oficialul
„galben-albaștrilor”.

Sursa: desteptarea.ro

24 Dec. 2009, 11:58 Liga 2
Pe aceeași temă