FC Brașov are ca obiectiv promovarea în SuperLiga României în sezonul următor, după ce în actuala stagiune se mulțumește doar cu play-out-ul Ligii 2. A mutat planurile pentru anul fotbalistic care vine formația brașoveană, deja conturând strategia pentru achiziții.
Deși nici nu s-a terminat play-out-ul, FC Brașov și Dan Alexa conturează lista venirilor. De la finalul sezonului regular, fără emoțiile retrogradării, au început să tragă linie peste evenimentele de până acum, să analizeze modul în care au evoluat fotbaliștii și cine va fi păstrat din lot și pentru 2023/2024.
Conform lui Marin Mitran, președintele echipei FC Brașov, antrenorul se gândește să aducă un număr limitat de jucători, trei-patru, dar care să crească valoarea lotului. Nu este clar cine va pleca, dar în mod cert fotbaliștii care vor veni vor lua locul altora, în cazul cărora Dan Alexa s-a hotărât sau urmează să ia decizia finală.
Este de așteptat ca la Brașov să ajungă fotbaliști peste media Ligii 2, conducătorul Marin Mitran punând accentul pe faptul că vor fi jucători cu realizări.
”Ne dorim să câștigăm grupa și să terminăm play-out-ul cu victorii. În această perioadă, pe parcurs, în repriza a doua, mai joacă și alți jucători (n.r. – care nu sunt neapărat de bază), dar ne dorim să câștigăm meci de meci. Vrem să câștigăm play-out-ul, apoi vedem ce facem din vară.
Nu vom face schimbări foarte multe de lot, suntem o echipă omogenă. Vor fi trei-patru schimbări, mai mult nu vom face. Obiectivul va fi unul categoric pentru sezonul următor, promovarea. Avem un lot omogen, prindem trei perioade de transferuri în vară și cred că dacă vom aduce trei-patru jucători de valoare, vom forma un lot solid.
Vom încerca să promovăm în prima divizie la finalul sezonului următor”, a declarat Marin Mitran la Metropola TV.
FC Brașov se poate mulțumi în acest sezon, cel mult, cu câștigarea Grupei B din play-out, acolo unde este lider, cu 40 de puncte, cu două mai mult decât poziția secundă, Concordia Chiajna. Trupa lui Dan Alexa a obținut patru victorii în cele patru meciuri disputate până acum, 3-1 cu Viitorul Pandurii (acasă), 4-1 cu Progresul Spartac (deplasare), 9-0 cu Unirea Constanța (acasă) și 3-0 cu Ripensia (deplasare).
Brașovenii mai au două meciuri în acest sezon, cu Concordia Chiajna, pe teren propriu, și cu CSC Dumbrăița, în deplasare. Confruntarea cu ilfovenii va avea loc sâmbăta care vine și poate decide câștigătoarea Grupei B.
În turul sezonului regular, în etapa a 13-a, la 5 noiembrie 2022, FC Brașov s-a impus în jocul de la Chiajna, scor 1-0.
Foto: Alex Nicodim (Mediafax Foto) și FC Brașov
https://liga2.prosport.ro/seria-1/kirill-kirilenko-a-plecat-de-la-fc-brasov-si-a-debutat-deja-pentru-noua-sa-echipa-din-prima-liga-din-belarus-conducerea-clubului-lucreaza-la-lista-neagra-dar-si-la-prelungirea-contractelor-19268012
https://liga2.prosport.ro/seria-1/reactia-lui-rares-lazar-dupa-accidentarea-urata-din-meciul-cu-ripensia-cand-poate-reveni-pe-teren-jucatorul-echipei-fc-brasov-19267999
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-victorios-cu-brasovul-la-timisoara-pune-degetul-pe-rana-banatului-este-rusinos-ar-trebui-sa-fie-un-moment-zero-19267934
https://liga2.prosport.ro/seria-1/final-trist-in-liga-2-pentru-ripensia-in-fata-propriilor-fani-iulian-muntean-dupa-esecul-drastic-cu-fc-brasov-ma-asteptam-la-mai-multa-concentrare-patronul-nu-stie-ce-vrea-mai-d-19267751
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-accidentari-socante-in-chiar-primul-minut-al-meciului-dintre-ripensia-si-fc-brasov-jucatorii-s-au-dat-cap-in-cap-si-au-ajuns-amandoi-la-spital-19267727