Ober Yesid Almanza i-a convins pe orădeni și a fost prezentat. Noul mijlocaș al FC Bihor a jucat ultima dată în Anglia

Andrei PASCU 26 Jul. 2024, 12:52 Liga 2
Ober Yesid Almanza i-a convins pe orădeni și a fost prezentat. Noul mijlocaș al FC Bihor a jucat ultima dată în Anglia

Nou-promovata FC Bihor Oradea a prezentat altă achiziție pentru Liga 2, joi, 25 iulie! Este vorba de aducerea unui fotbalist străin, un columbian, Ober Yesid Almanza (mijlocaș central, 21 de ani), ultima dată la formația engleză Watford U21.

Almanza a fost în probe în primă fază, la echipa din Liga 2, iar acum a primit un contract pe trei ani, până în vara lui 2027. Tânărul a mai evoluat și pe la altă formație din Europa până acum, dar tot la nivel ”under”, la Albacete U19 (Spania).

FC Bihor Oradea, contract pentru argentinianul Ober Yesid Almanza 

De altfel, Watford U21 l-a adus în Europa pe columbian, de la Llaneros FC, în vara lui 2020, iar în timp a fost împrumutat la mai multe echipe din Columbia, Orsomarso SC sau Real Cartagena.

A venit, în această vară, în probe la FC Bihor Oradea, iar acum a primit un contract pe care l-a semnat, fiind prezentat de nou-promovata în Liga 2. A semnat pe trei sezoane și este gata să pună umărul la un prim campionat solid pentru echipă.

Clubul FC Bihor Oradea anunţă transferul jucătorului columbian Almanza Ober.
Născut la 10 mai 2003 în Majagual (Columbia), Almanza Ober Yesid vine la clubul nostru de la Watford, club de care a aparţinut în ultimul an.
Înalt de 1,70 m, Almanza evoluează pe postul de mijlocaş central şi are mai multe selecţii în naţionala U20 a Columbiei.
Almanza Ober a semnat azi cu clubul nostru un contract valabil pentru 3 ani de zile!
Â
FC Bihor îi transmte lui Almanza Ober bun venit şi cât mai multe realizări în echipamentul roş-albastru orădean!”, a transmis FC Bihor Oradea pe site.

Schimbări multe de lot la FC Bihor

Anterior acestei achiziții, FC Bihor i-a mai prezentat în această vară pe Ioan Hora (atacant, ex Crişul Sântandrei), Ionuţ Ban (mijlocaș, ex Crișul Sântandrei), Ioan Filip (mijlocaș, ex FC Botoșani), Andreas Chirițoiu (atacant, ex Progresul Spartac), David Sala (mijlocaș, ex CS Tunari), Albert Stahl (mijlocaș, ex UTA Arad), Deniz Giafer (fundaș, ex CS Tunari), Rodrigo Accinelli (portar, ex Beroe Stara Zagora / Bulgaria), Gelu Gitye (mijlocaș, ex Lotus Băile Felix) și Sebastian Cucu (mijlocaș, ex Lotus Băile Felix).

Zilele trecute, trupa orădeană a anunțat despărțirea și de fundaşul central Csaba Preklet, ”venit în iarnă la echipa noastră şi s-a integrat foarte bine, devenind unul dintre pionii principali din angrenajul defensiv al formaţiei”, după cum l-a descris clubul.

Foto: FC Bihor Oradea

Andrei PASCU 26 Jul. 2024, 12:52 Liga 2
Pe aceeași temă