FC Bihor Oradea s-a reunit cu 29 de jucători și a anunțat primele două achiziții. Nou-promovata a adus un atacant campion al României

Andrei PASCU 25 Jun. 2024, 16:35 Liga 2
FC Bihor Oradea s-a reunit cu 29 de jucători și a anunțat primele două achiziții. Nou-promovata a adus un atacant campion al României

FC Bihor Oradea, nou-promovată în Liga 2, s-a reunit marți, 25 iunie, la Stadionul ”Iuliu Bodola”, pe care a jucat în Liga 3 și pe care va disputa și de acum înainte confruntările de pe teren propriu. La reunire au fost prezenți 29 de jucători, printre care și două noutăți!

Orădenii vor încerca să se salveze de la retrogradare în stagiunea 2024/ 2025 a Ligii 2, prima după promovare.

FC Bihor Oradea s-a reunit cu 29 de jucători. A făcut două achiziții

Au fost și câțiva absenți motivați, după cum a comunicat FC Bihor Oradea, echipă care va avea prima ședință de pregătire miercuri, 26 iunie. Referitor la noutățile din lot, cu nou-promovata au semnat Ioan Hora (atacant, 35 de ani, ex CS Crişul Sântandrei) și Ionuţ Ban (mijocaș, 27 de ani, ex CS Crișul Sântandrei).

Ioan Hora are un palmares impresionant, evoluând pentru formații precum UTA, FCSB, Gaz Metan Mediaș, Pandurii, ASA Târgu Mureș sau CFR Cluj. Referitor la trofeele pe care le-a cucerit în carieră, are și un titlu de campion al României cu CFR Cluj (sezonul 2011-2012), două Cupe ale Turciei cu Konyaspor și Akhisarspor, o Cupă a României cu FCSB (sezonul 2019-2020), o Supercupă a României cu CFR Cluj (sezonul 2010-2011).

Sezonul trecut a fost sub contract cu două echipe, cu Lotul Băile Felix și CS Crișul Sântandrei, după ce timp de un an evoluase la FC Hermannstadt.

A fost un target pentru mine. Am zis că nu mă las de fotbal până nu îmbrac și culorile orașului meu. Mă bucur că am ajuns la FC Bihor și sper să pot ajuta, nu doar să rămânem în Liga 2, ci să putem ataca promovarea mai sus pe viitor.

Lucrurile trebuie luate pas cu pas, noi ca și grup trebuie să conștientizăm că suntem acum în Liga 2 și sezonul ăsta principalul obiectiv este menținerea. Va fi un campionat greu pentru noi mai ales că suntem nou promovată.

Dacă suntem concentrați sută la sută, dornici de muncă, cu siguranță vor veni și rezultatele. Important e ca din 3 august să fim cu toții în vână pentru că e nevoie de fiecare jucător. Cred mult în acest proiect și mi se pare foarte interesant, mai ales că cunosc din oamenii care conduc acum FC Bihor și cred în ceea ce vor ei să facă”, a declarat Ioan Hora pentru Bihor Online.

FC Bihor Oradea începe antrenamentele miercuri, 26 iunie

În ceea ce îl privește pe Ban, în cazul său este o revenire, pentru că plecase de la FC Bihor Oradea în luna februarie a acestui an. S-a întors, iată, după nici jumătate de an, conducerea și stafful tehnic considerând că e nevoie de el în Liga 2.

Lotul pe care FC Bihor Oradea l-a avut la reunire, marți, când jucătorii au făcut cunoștință cu antrenorul Gustavo Aragolaza și au ieșit să ia masa în oraș: Mihai Pînzariu, Radu Bob, Eduard Nergheş şi Alexandru  Cherman – portari; Krisztian Gagy, Andrei Gal, Tamas Paublusztig, Csaba Preklet, Alex Băican, Loren Ioviţă, Ricardo Farcaş, Sergiu Bactăr, Răzvan Săutiuţ, George Cherman, Alexandru Popa, Răzvan Gunie, Florin Chitaş, Vadim Calugher, Andrei Cherman, Raul Ardelean, Ionuţ Ban, Denis Cociuba, Mihai Gîdea, Andrei Moga, Sergiu Jurj, Marius Hosu, Ioan Hora, Patrcik Andraş şi Andrei Hosu – jucători de câmp.

Au lipsit motivat: Alexandru Stoian, Călin Jurj, Andrei Vînău, Bogdan Vasile şi Sergiu Ciocan.

Cantonament în Ungaria pentru FC Bihor Oradea

În comunicatul în care a anunțat reunirea, FC Bihor Oradea a comunicat și cum va fi efectuată pregătirea de vară. Până la 7 iulie, nou-promovata se va antrena pe plan local, iar ulterior va urma un cantonament de câteva zile în Ungaria.

În perioada următoare, FC Bihor Oradea va anunța și meciurile amicale pe care le va disputa în această vară, până la prima etapă a Ligii 2.

În vederea pregătirii următorului sezon competiţional, cel care va regăsi echipa FC Bihor Oradea pe cea de-a doua scenă a fotbalului românesc, jucătorii formaţiei „roş-albastre” s-au reunit marţi la Stadionul „Iuliu Bodola”. A fost doar reunirea, pentru că antrenamentele le vor începe de miercuri.

Cu acest prilej, componenţii lotului au făcut cunoştinţă cu noul director tehnic al clubului, argentinianul Gustavo Aragolaza, cel care va conduce şedinţele lor de pregătire.

La reunirea din vestiarul echipei a fost prezent şi preşedintele clubului George Tătar, dar şi alţi membrii ai conducerii clubului. După mesajul pentru noul sezon transmis de conducerea clubului jucătorilor, au urmat câteva declaraţii de presă, care au fost acordate pe gazonul Stadionului Iuliu Bodola, după care întreaga echipă s-a îmbarcat şi a plecat pentru a lua masa împreună.

Pregătirea efectivă va începe de miercuri şi va conţine câte două antrenamente pe zi. Acestea vor avea loc pe plan local, până pe data de 7 iulie, când echipa FC Bihor va pleca într-un cantonament de opt zile în Ungaria, la Balmazújváros.

La reunirea lotului de marţi au fost prezenţi 29 de fotbalişti, marea majoritate a componenţilor lotului din sezonul anterior, alţi jucători care au revenit după împrumut, dar şi două noutăţi, Ioan Hora şi Ionuţ Ban. (…)”, a transmis FC Bihor Oradea.

Foto și video: FC Bihor Oradea

Andrei PASCU 25 Jun. 2024, 16:35 Liga 2
Pe aceeași temă