CSM Olimpia Satu Mare e într-o continuă căutare de noi jucători.
Înaintea meciului din etapa a 4-a a Ligii 2, sătmărenii l-au luat sub formă de împrumut pe Mihai Kereki, dar au anunțat și despărțirea de Radu Suciu, jucător pe care l-au achiziționat în această vară și pe care l-au folosit în primele trei partide din această ediție de campionat!
Următorul adversar al echipei antrenată de Alexandru Pelici este FC Bihor, chiar clubul de unde a fost împrumutat Kereki!
Mihai Kereki a fost pus pe lista neagră de Erik Lincar în această vară, în condițiile în care nu a fost luat în cantonament și nu a fost folosit în niciuna dintre cele cinci partide oficiale din acest sezon, trei în campionat și două în Cupa României.
Fundașul central născut la Cluj-Napoca a semnat vara trecută cu FC Bihor, după un sezon petrecut la Steaua. Puțin a evoluat în campionat atât pentru bucureșteni (16 jocuri, în jurul a 1000 de minute, și 1 gol), cât și pentru orădeni (12 jocuri, în jurul a 800 de minute), dar sătmărenii transmit că și-au întărit lotul prin împrumutul lui.
”Echipa de fotbal a CSM Olimpiei Satu Mare și-a întărit lotul prin transferul unui fundaș central experimentat. Conducerea clubului sătmărean a ajuns la un acord cu FC Bihor Oradea, astfel că, în sezonul 2026–2027, Mihai Radu Kereki va evolua la Satu Mare sub formă de împrumut.
În vârstă de 29 de ani, născut la Cluj-Napoca și având o înălțime de 1,91 metri, Kereki a fost format la academia CFR Cluj. Și-a început cariera de senior în 2015, la Unirea Jucu, în Liga 3. Ulterior, fundașul a mai evoluat pentru CSM Deva, Unirea Dej, CFR Cluj II, Comuna Recea și Steaua București.
Din 2021, Kereki a evoluat constant în Liga 2, unde a petrecut trei sezoane la Unirea Dej, urmate de câte un sezon la Steaua și FC Bihor. În eșalonul secund a bifat în total 83 de partide și a marcat cinci goluri. La FC Bihor s-a transferat la începutul sezonului precedent.
Clubul îi urează bun venit lui Mihai Radu Kereki la CSM Olimpia și îi dorește un sezon cât mai bun, fără accidentări, în tricoul formației sătmărene”, a transmis CSM Olimpia.
În această vară, formația din Satu Mare i-a mai anunțat ca nou-veniți și pe Amir Jorza, Denis Golda, Cornel Ardei, Levente Bara, Ionuț Pop, Sergiu Jurj, Marian Drăghiceanu, Eduard Dănilă, Vlad Lambru, Vlad Muțiu, Luca Grecu, Eduard Ardeiu, Constantin Trip, Rareș Corodan, Dănuț Ciorcaș, Mateo Berinde, Luca Feher și Jose Elo. Acesta din urmă a fost declarat liber de contract în această săptămână și legitimat de CSM Olimpia, astfel că poate fi folosit contra FC Bihor. Clubul anunțase cooptarea lui Jose Elo din data de 7 august.
Au fost readuși Mickael Panos, Matei Marin, care plecase la AFC ASA Târgu Mureș, cât și Marius Hosu. Acesta, relegitimat din 10 august, nu poate fi folosit timp de două luni de la startul sezonului, precum Cătălin Oanea și Alin Văsălie, după ce au fost suspendați și amendați cu câte 10.000 lei de către Comisia de Disciplină și Etică a FRF fiindcă au fost descoperiți cu conturi active la case de pariuri.
Pe lista de achiziții au mai fost și Konstantin Ivanov, una dintre primele achiziții ale echipei în această vară, plecat chiar înainte de primul meci din Liga 2, dar și, mai nou, Raul Suciu.
Suciu, fundaș central adus de la Jiul Petroșani, a fost integralist cu Dumbrăvița, utilizat în prima repriză contra Reșița și până în minutul 66 în partida cu Cetatea Suceava.
”În același timp, CSM Olimpia a ajuns la un acord pentru încetarea pe cale amiabilă a colaborării cu Raul Suciu, fundaș care s-a alăturat formației sătmărene în această vară. Suciu a fost titular în toate cele trei partide disputate de CSM Olimpia în actualul sezon de Liga 2: a evoluat pe toată durata meciului de la Dumbrăvița, în timp ce în partidele cu Reșița și Suceava a fost înlocuit la pauză, respectiv în minutul 66.
Conducerea CSM Olimpiei îi mulțumește lui Raul Suciu pentru munca depusă și pentru contribuția sa la echipă în perioada petrecută la Satu Mare și îi dorește mult succes în continuarea carierei”, a mai comunicat CSM Olimpia.
Sâmbătă, de la ora 11:00, CSM Olimpia joacă acasă contra FC Bihor, în etapa a 4-a a Ligii 2. Sătmărenii sunt pe locul 19, cu 1 punct și golaveraj 1-5, în timp ce orădenii ocupă locul 16, cu 2 puncte și 2-4 golaveraj.
”CSM Olimpia Satu Mare are parte sâmbătă de un duel dificil, dar în același timp atractiv, în etapa a patra a Ligii 2. Sătmărenii primesc pe Stadionul Olimpia–Daniel Prodan vizita formației FC Bihor Oradea, una dintre echipele de top ale sezonului trecut”, au notat sătmărenii în avancronica jocului.
Dacă FC Bihor a jucat la mijlocul acestei săptămâni și a obținut calificarea în grupele Cupei României după ce a eliminat prim-divizionara Farul, CSM Olimpia a avut timp doar să pregătească partida cu orădenii, în condițiile în care trupa lui Alexandru Pelici a desconsiderat competiția KO săptămâna trecută, trimițând juniorii contra rivalei Minaur Baia Mare și fiind umilită.
”Ultima săptămână a fost una importantă pentru formația sătmăreană, care a avut posibilitatea să se pregătească o săptămână pentru următoarea partidă de campionat. Alexandru Pelici și stafful său tehnic a putut lucra mai mult la organizarea și omogenizarea echipei, iar jucătorii au avut timp să pregătească în detaliu confruntarea cu FC Bihor.
Misiunea CSM Olimpiei nu va fi deloc ușoară, însă un joc solid și un rezultat pozitiv împotriva formației orădene ar putea reprezenta un important punct de cotitură pentru echipa sătmăreană. Olimpia speră să profite de avantajul terenului propriu și de sprijinul suporterilor pentru a obține primele puncte în fața propriilor fani.
Partida de sâmbătă reprezintă, totodată, o nouă oportunitate pentru CSM Olimpia de a demonstra că, în ciuda condițiilor în care lotul a fost construit într-un timp foarte scurt, poate ține piept unor adversari cu experiență și cu un nivel competițional superior”, au mai transmis sătmărenii în avancronica partidei cu FC Bihor.
Foto: CSM Olimpia Satu Mare