Farul este decimat pentru meciul cu FC Snagov

26 May. 2011, 17:10 Liga 2
Farul este decimat** pentru meciul cu FC Snagov

După portarul Dan Zdrâncă, nici Nicolas Vajou nu va mai putea fi
folosit de Farul în cele trei partide rămase din retur. Stoperului
francez i-a recidivat accidentarea de la picior care l-a ținut pe
tușă timp îndelungat, iar doctorul i-a recomandat să ia repaus
total dacă vrea ca problema să nu se agraveze.

„Vajou s-a resimțit după meciul cu Delta Tulcea. La
antrenamentele premergătoare partidei, nu a avut probleme, dar
efortul din timpul unei dispute oficiale e mult mai mare. Nicolas
ar vrea să joace, însă riscă mult dacă ar face-o”
, a
declarat Gică Butoiu, antrenorul principal al Farului.

Pe lângă Vajou și Zdrâncă, tehnicianul constănțean nu îi va putea
folosi în deplasarea de sâmbătă, de la Snagov, nici pe Barbu,
Pașcovici, Borza, Buzea și Husein, iar Nițescu și Stăncioiu au
șanse reduse să prindă lotul.

Borza revine la pregătire abia săptămâna viitoare. Buzea se
antrenează, dar problema de la claviculă îl va ține și acest meci
pe tușă, Nițescu nu a putut să efectueze ieri decât zece minute de
alergare ușoară (și acelea desculț), în urma unei probleme la
gleznă, iar lui Husein i s-a agravat infecția dentară, jucătorul
nevenind ieri la stadion. Lui Stăncioiu îi naște soția abia mâine,
cu două zile înaintea confruntării de la Snagov, astfel că nici
mijlocașul coordonator al „marinarilor” nu poate să fie prezent la
meci.

Singurul dintre cei accidentați care are șanse să se refacă, după o
lovitură la genunchi, este Ionuț Lupu, decarul Farul antrenându-se
de altfel ieri.

„Cu tot cu tinerii pe care i-am chemat de la juniori
și cu singurul portar pe care-l avem, Răuță, suntem 16 la ora
actuală. Am doar doi fundași centrali, Liviu Ștefan și Patriche,
astfel că am mai chemat un stoper din pepinieră,
Ureche”
, ne-a mai spus Butoiu.

Sursa: Cuget Liber

26 May. 2011, 17:10 Liga 2
Pe aceeași temă