Sosit la Târgu Jiu în luna noiembrie a anului trecut, ca înlocuitor al lui Tiberiu Bălan, care a rezistat doar trei meciuri ca antrenor principal și a demisionat după tot atâtea eșecuri, Călin Cojocaru încă n-a obținut vreo victorie pe banca tehnică a clubului Pandurii. Mai mult, în ultimele două jocuri, echipa sa a încasat nu mai puțin de nouă goluri!
Antrenorul orginar din Timișoara a pus rezultatele negative pe seama faptului că, în toată această perioadă, fie că vorbim de pauza competițională de iarnă sau de vară, el s-a ocupat și de probleme administrative la club, implicându-se direct în obținerea certificării pentru Liga 2 de către Pandurii.
Săptămâna trecută, antrenorul gorjenilor din perioada 2017-2019, Adrian Bogoi, a acuzat faptul că Pandurii i-a falsificat semnătura pe actul de stingere a restanțelor financiare, act pe care gorjenii l-au prezentat ulterior la FRF și astfel au obținut certificarea pentru actualul sezon, la apel, după ce inițial li se refuzase participarea în Liga 2.
”După aspectul rezultatelor, antrenorul e vinovat tot timpul și e normal acest lucru, dar, având în vedere circumstanțele și ce mai are de făcut antrenorul la Pandurii, nu cred că antrenorul poate să aibă vreo vină, fiindcă el se ocupă și de alte aspecte pentru ca acest club să funcționeze și să mai existe. Dacă m-aș fi ocupat efectiv de pregătirea echipei și aș fi avut la dispoziție tot lotul, alta ar fi fost situația. Chiar dacă nu am venit la Târgu Jiu cu un CV impresionant și nu am antrenat echipe mari, nici mie, ca nimănui de altfel, nu-i place să piardă, și nu mă refer la un scor de 4-0, ci nici măcar cu 1-0”, a declarat Călin Cojocaru, pentru Radio Accent.
Totodată, antrenorul dă, în continuare, vina pe faptul că Pandurii n-a putut să legitimeze toți jucătorii aduși în vară și spune că echipa sa pică psihic după ce încasează primul gol.
”Încă nu am legitimat toți jucătorii, plus că mai avem nevoie de unul-doi jucători cu experiență. Trebuie să-l recuperăm și pe Prince Buaben (n.r – mijlocașul de 32 de ani, fost la Falkirk, Hearts, Watford sau Dundee, s-a accidentat grav în minutul 10 al partidei de la Rapid, din prima etapă a actualului sezon). Am înțeles că în două săptămâni va fi apt. Noi jucăm bine până să primim primul gol, după care picăm psihic, iar acest lucru se datorează faptului că avem un lot foarte tânăr. Și la începutul meciului de la Chiajna ne-am creat câteva ocazii de gol”, a completat Cojocaru.
Născut pe 5 aprilie 1979, Călin Cojocaru a debutat pe banca tehnică a echipei gorjene în date de 16 noiembrie 2019, când Pandurii a fost învinsă, în Regie, de Rapid, cu scorul de 4-0. A urmat remiza de la Târgu Jiu, cu Concordia Chiajna (0-0), după care au venit înfrângeri pe linie, cu Turris Oltul Turnu Măgurele (0-1), ASU Politehnica Timișoara (0-1), CSM Reșița (1-4), Viitorul Pandurii (0-4) și Campionii FC Argeș (0-4), după care campionatul s-a întrerupt din cauza izbucnirii pandemiei cauzate de apariția COVID-19.
La sfârșitul lunii trecute a început noul sezon, dar Pandurii a continut pe aceeași linie: 1-2 cu Rapid, 0-5 cu Turris Oltul Turnu Măgurele și 0-4 cu Concordia Chiajna. În prima etapă ar fi trebui să joace cu Metaloglobus, însă n-a făcut deplasarea la București, fiindcă a avut jucători infectați cu noul coronavirus. Situația acelui meci încă nu a fost decisă de FRF.
Înainte de antreneze Pandurii, Cojocaru a pregătit ACS Poli Timișoara, CSM Lugoj, Național Sebiș sau Millenium Giarmata.
În actuala stagiune, de altfel ca și în precedenta încheiată prematur, Pandurii ocupă ultimul loc.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/record-negativ-inregistrat-de-pandurii-s-a-facut-un-an-de-la-ultima-victorie-in-liga-2-ultimele-probleme-administrative-afecteaza-echipa-19148856
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-la-resita-e-un-prim-episod-din-derby-urile-banatului-la-mioveni-si-constanta-sunt-partide-puternice-19148567