”Lanterna roșie” Pandurii insistă cu ”înghețarea” sezonului de Liga 2. Călin Cojocaru: ”Riscăm să stricăm și campionatul următor.” Gorjenii au scăpat de două ori și de retrogradarea din Liga 1

Mircea OGLINDOIU 08 Apr. 2020, 20:22 Liga 2
”Lanterna roșie” Pandurii insistă cu ”înghețarea” sezonului de Liga 2. Călin Cojocaru: ”Riscăm să stricăm și campionatul următor.” Gorjenii au scăpat de două ori și de retrogradarea din Liga 1

Fără șanse să mai evite retrogradarea pe teren, Pandurii Târgu Jiu speră ca actualul sezon de Liga 2 să nu se mai reia și astfel nicio echipă să nu mai retrogradeze. Totodată, antrenorul gorjenilor, Călin Cojocaru, crede că echipele care ocupă locurile fruntașe ar trebui lăsate să promoveze. Și principalul creditoral clubului oltean, Marin Condescu, declarase același lucru, dar mai și propusese ca din sezonul viitor Liga 2 să aibă două serii.

În prezent, Pandurii se află pe ultimul loc în Liga 2, la 16 puncte sub linia care asigură menținerea în eșalonul secund. ”Sunt convins că sezonul acesta s-a încheiat! E imposibil să se mai joace. Pericolul cel mare încă nu a venit, nu am trecut peste el. Toată lumea vrea să revină la antrenamente, însă există riscul să apară noi cazuri de infectați. Apar noi decese în fiecare zi, e foarte greu să te mai gândești la fotbal și, din cauza acestor lucruri, cred că este foarte greu să mai reluăm sezonul în curs. După părerea mea, ar trebui să începem un nou campionat, iar echipele de pe primele locuri să promoveze. E clar că pe noi ne avantajează, dar nu trebuie să retrogradeze nimeni. Cel mai bine ar fi să începem un campionat de la zero, decât să încercăm să-l încheiem pe acesta și să-l stricăm și pe cel care urmează”, a declarat Cojocaru, citat de gorjeanul.ro.

Călin Cojocaru: ”Decât să distrugi doi ani competiționali, mai bine renunți la unul”

Antrenorul a mai spus că jucătorii au nevoie de o perioadă foarte mare de reacomodare la efort, iar un program comprimat nu i-ar avantaja. „Nu mi se par scenarii realiste cu reluarea campionatului în iulie, pentru că programul va fi foarte aglomerat și, la situația economică care o să fie, este foarte greu să joci din trei în trei zile. Cei din campionatele tari poate sunt obișnuiți să facă asta, dar pentru noi o să fie un calvar. Până în data de 20 mai este imposibil să revenim la antrenamente, pentru că este stare de urgență. Cel mai devreme, am putea relua pregătirea la începutul lunii iunie, iar campionatul ar putea reveni în luna iulie. Totuși, îmi e greu să cred că se va întâmpla acest lucru, cu toate că FIFA și UEFA ar dori să se continue campionatele. Am văzut că i-au mustrat pe belgieni fiindcă s-au grăbit să închidă competițiile, dar sunt convins că și ei o să-și schimbe optica. Decât să distrugi doi ani competiționali, mai bine renunți la unul”, a precizat Cojocaru.

Săptămâna viitoare, președintele României, Klaus Iohannis, va prelungi starea de urgență cu încă 30 de zile, astfel că reluarea competițiilor sportive cel puțin la 1 mai devine imposibilă.

Aflat acasă, la Timișoara, antrenorul echipei gorjene a mai spus că ține legătura cu elevii săi: ”Vorbesc cu jucătorii, fiecare se pregătește cum poate. Vă dați seama că este foarte greu, pentru că unii stau la bloc. Toți încearcă să se mențină în formă, dar, trebuie să fim realiști, nu putem începe campionatul fără minimum patru-cinci săptămâni de pregătire.”

Pandurii are antecedente din prima ligă

În Liga 1, Pandurii a evitat în două rânduri retrogradarea, deși picase în urma rezultatelor obținute pe teren.

Prima data s-a întâmplat în 2006, când Sportul Studențesc, deși încheiase campionatul pe locul 4, nu a primit licența și a fost retrogradată. Locul “studenților” a fost luat de “panduri”, aflați primii sub linia care asigura menținerea în Liga 1. Pandurii promovaseră de un an pe prima scenă.

A doua oară s-a întâmplat în 2010, când Internațional Curtea de Argeș, care încheiase Liga 1 pe locul 14, din 18 competitoare, a anunțat că nu se mai înscrie în noul sezon. O fost practic o înțelegere între cele două cluburi, soldat și cu transferul celor mai buni jucători de la argeșeni, printre care Vlad Chiricheș, Mihai Pintilii, Marius Popa, Claudiu Voiculeț, Ousmane Viera, Gabi Matei, Ciprian Brata, Alexandru Ciucur sau Alexandru Vlad.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/marin-condescu-nu-crede-ca-se-va-mai-relua-campionatul-ligii-2-si-propune-o-varianta-noua-pentru-sezonul-viitor-doar-asa-s-ar-reduce-costurile-economia-va-fi-la-pamant-liga-1-s-ar-19129343

https://liga2.prosport.ro/seria-1/reluarea-campionatelor-de-fotbal-la-16-mai-e-imposibila-klaus-iohannis-a-anuntat-ca-starea-de-urgenta-in-romania-va-fi-prelungita-cu-inca-30-de-zile-19129446

Mircea OGLINDOIU 08 Apr. 2020, 20:22 Liga 2
Pe aceeași temă