La fel cum s-a întâmplat și luna trecută, după despărțirea de Adrian Bogoi (46 de ani), Pandurii Târgu Jiu i-a găsit rapid înlocuitor lui Tiberiu Bălan (38 de ani), antrenor care a demisionat după doar trei meciuri. Astfel, în urmă cu puțin timp, oficialii echipei gorjene s-au înțeles cu Călin Cojocaru (40 de ani).
Noul antrenor al echipei Pandurii a stat ultima dată pe banca tehnică a CSM Lugoj, formație pe care a pregătit-o în primăvară, dar cu care a retrogradat din Liga 3 și apoi și-a încetat contractul. E adevărat însă că echipa din Lugoj se afla deja într-o situație critică, în momentul în care Cojocaru a preluat-o.
Anterior, Călin Cojocaru a mai pregătit ACS Poli Timișoara (Liga 2), de care s-a despărțit pe 13 decembrie 2018, după doar șapte meciuri în care a condus-o. În eșalonul trei, tânărul tehnician le-a mai condus pe Millenium Giarmata, unde și-a și terminat cariera de jucător și Național Sebiș. La aceasta din urmă a fost antrenor cu atribuții de conducător o bună bucată de timp, lucrând printre alții cu Gabriel Oiță sau Daniel Unguru, jucători care se află acum în lotul echipei Pandurii.
„Ne-am înțeles cu domnul Călin Cojocaru. Obiectivul va fi salvarea echipei de la retrogradare, iar vara viitoare vom prelungi probabil contractul. Dânsul are un avantaj că mai știe câțiva dintre actualii jucători de la Pandurii. Sper să fie bine”, a declarat, în exclusivitate pentru Liga2.ro, Marin Condescu, principalul creditor al clubului Pandurii.
Călin Cojocaru va debuta sâmbătă, în deplasarea de la Rapid, pe banca echipei gorjene. Pandurii nu va evolua în intermediara de la mijlocul acestei săptămâni, fiindcă adversara pe care ar fi trebuit să o întâlnească, Daco-Getica București, s-a retras între timp din Liga 2.
În prima parte a turului, între etapele 1-13, Pandurii a fost pregătită de Adrian Bogoi, iar între rundele 14-16 de Tiberiu Bălan.
În 2019, Pandurii Târgu Jiu mai are meciuri cu Rapid (d), Concordia Chiajna (a), Turris-Oltul Turnu Măgurele (a) și ASU Politehnica Timișoara (d).
După 16 etape, Pandurii ocupă ultimul loc, 19, cu doar 7 puncte.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU