În așteptarea ședinței extraordinare a Consiliului Local în care se va propune spre aprobare finanțarea clubului Poli Iași, oficialii echipei din Copou continuă să poarte negocieri la sânge cu jucătorii. Una dintre condițiile puse de către consilieri pentru a aproba bugetul a fost ca jucătorii să semneze un act adițional prin care acceptă să renunțe la o parte din banii pe care îi au de încasat, astfel că oficialii încearcă să-i convingă pe fotbaliști să accepte această propunere.
Și să-i facă să înțeleagă că varianta cea mai bună atât pentru jucători, cât și pentru club este cea a semnării actelor adiționale. Jucătorii ar urma să primească jumătate din sumele restante, mai bine decât deloc, în cazul în care clubul ar intra în faliment, iar echipa ar continua în liga secundă, cu o datorie redusă față de jucători și staff.
Cel împuternicit de către club să negocieze cu jucătorii și antrenorii este secretarul general Ovidiu Postolache, unul dintre cei mai vechi oameni din stafful administrativ.
Dacă unii jucători au acceptat fără rețineri propunerea clubului și au renunțat la jumătate din bani sau chiar mai mult în unele cazuri, cu alții se negociază mult mai greu. Din câte se pare, singurul fotbalist al Politehnicii care nu a acceptat până în acest moment să renunțe la nici cea mai mică parte din bani este argentinianul Juan Pablo Passaglia.
Invocând cifrele din sezonul trecut, campionat în care a fost unul dintre cei mai buni și constanți jucători ai echipei, Passaglia i-a anunțat pe conducătorii lui Poli Iași că nu este dispus să cedeze nicio parte din suma pe care o are de primit.
În schimb, mijlocașul sud-american ar fi dispus să-i aștepte pe ieșeni câteva luni până să-și primească banii integral. În stagiunea trecută, în care Poli a retrogradat, Passaglia a fost cel mai bun pasator decisiv, cu 4 assisturi oferite și al doilea în topul marcatorilor, cu 4 goluri în 32 de meciuri.
Negocieri mai dificile se duc în continuare și cu Vega și Zajmovic, alți doi jucători care cu greu se lasă înduplecați să renunțe la bani la finele unui sezon în care Poli a retrogradat de pe ultimul loc.
Până în acest moment, Vega și Zajmovic, doi dintre jucătorii modești din sezonul trecut, par a fi dispuși să renunțe doar la aproximativ un sfert din sumă, însă conducătorii ieșeni speră să-i convingă în următoarele zile pe cei doi să cedeze jumătate din bani.
Trebuie spus că mulți dintre jucători au de încasat, pe lângă salariile pe cel puțin patru luni (martie, aprilie, mai, iunie), ori chiar mai mult, și chiriile sau alte bonusuri stipulate în contracte.
La polul opus, Răzvan Popa și Laurențiu Brănescu sunt doi dintre jucătorii care au dat dovadă de înțelegere și au acceptat fără probleme propunerile clubului.
Deschiși la negocieri au fost și Vanzo sau Mensah, dar și alți jucători, majoritatea acceptând să semneze actele adiționale prin care atestă că renunță la jumătate din sumele restante.
La fel de deschiși au fost și antrenorii sau stafful medical, care au renunțat la jumătate din salarii.
Foto: Politehnica Iași
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cine-detine-cheia-finantarii-clubului-poli-iasi-retragerea-acestuia-din-aga-ar-duce-la-detensionarea-situatiei-din-copou-19187835
https://liga2.prosport.ro/seria-1/leonid-antohi-ne-depunem-mandatul-din-comitetul-director-daca-proiectul-de-finantare-va-fi-aprobat-in-consiliul-local-soarta-clubului-poli-iasi-amanata-dupa-o-decizie-de-ultim-mom-19187133
https://liga2.prosport.ro/seria-1/emotii-pentru-poli-iasi-finantarea-echipei-a-primit-aviz-negativ-in-comisia-pentru-sport-nu-ni-s-a-prezentat-nicio-garantie-ca-cele-cerute-de-noi-vor-fi-indeplinite-19187033