Soarta clubului Poli Iași, la mâna lui Ciprian Paraschiv. ”Dacă nu va fi de bună credință, probabil va marca finalul acestui club”

Narcis POHOAȚĂ 09 Feb. 2023, 12:00 Liga 2
Soarta clubului Poli Iași, la mâna lui Ciprian Paraschiv. ”Dacă nu va fi de bună credință, probabil va marca finalul acestui club”

Dacă pe plan sportiv Politehnica Iași stă bine în acest sezon, fiind în grafic pentru realizarea obiectivului – promovarea în SuperLigă, în plan financiar clubul din Copou atârnă de un fir de ață.

Deși Consiliul Local al Municipiului Iași a aprobat un buget de aproape 2 milioane de euro pentru acest an, clubul ieșean s-ar putea bloca în scurt timp.

Decizia lui Ciprian Paraschiv, decisivă pentru soarta clubului Poli Iași

Gruparea ieșeană a pierdut în urmă cu o săptămână litigiul cu fostul președinte Ciprian Paraschiv, demis în iunie 2021 și va trebui să-i achite acestuia despăgubiri de aproximativ 200.000 de euro. 130.000 înseamnă doar salariul pe perioada iunie 2021 – ianuarie 2023, dar cu taxe, penalități, indexări la rata inflației, suma ajunge undeva la 200.000 de euro.

Oficialii clubului din Copou s-au conformat și caută soluții pentru a achita aceste datorii. Clubul nu poate plăti însă despăgubirile din bani publici, ci doar din surse private. Cum aceștia lipsesc, ieșenii au făcut un apel la Paraschiv să accepte banii în mai multe tranșe, începând din vară. În caz contrar, clubul s-ar bloca.

Mai mult, Mihai Liviu Gavril, unul dintre consilierii locali care au votat bugetul clubului, a declarat chiar că un eventual refuz al fostului președinte de a primi banii în rate ar putea însemna ”finalul clubului”.

”Eu am mai lansat și în cadrul Consiliului Local un apel public la domnul Ciprian Paraschiv, cu care am și colaborat în mandatul domniei sale. Eu nu știu ce este de negociat. Omul a câștigat în instanță niște bani, sunt banii domniei sale și îi va primi. A demonstrat că fost concediat ilegal. Dar totul ține de buna credință a sa. Dacă va fi de bună credință, va accepta să fie plătit în tranșe. Nu-i cerem să renunțe la bani, ci să accepte banii în rate, să-i primească atunci când va avea și clubul o sursă externă de bani. Dacă nu va fi de bună credință, probabil va marca decisiv finalul acestui club. Cam asta este situația pe scurt, restul sunt vorbe. Dar eu spun că domnul Paraschiv ține la acest club și aștept să spună: «Da, accept plata în 3, 4, 5 sau 6 rate»”, a declarat consilierul local Gavril.

Florin Briaur: ”Sunt convins că Ciprian Paraschiv nu dorește răul Politehnicii Iași și va accepta o eșalonare a datoriei”

La rândul său, managerul executiv Florin Briaur a făcut un apel la fostul președinte pentru a da dovadă de înțelegere și să accepte plata datoriei în tranșe.

”Dacă mâine va trebui să dăm banii, nu vom putea să plătim fără a avea o sursă externă. Iar suma din drepturile TV în Liga a 2-a este infimă. Eu sunt încrezător că după discuțiile pe care le voi mai avea cu Ciprian Paraschiv vom găsi cele mai bune soluții pentru a nu bloca activitatea clubului. E limpede că apelăm la Ciprian Paraschiv la o soluție de eșalonare a plăților, pentru că altfel activitatea clubului se va bloca. Nu avem cum să mergem mai departe dacă vor veni popriri pe conturi. Sunt discuții în momentul de față. Noi trebuie să respectăm hotărârile instanțelor de judecată. Și ne vom conforma. Eu am încredere că vom ajunge la o înțelegere, sunt optimist. Sunt convins că Ciprian Paraschiv nu dorește răul Politehnicii Iași și va accepta o eșalonare a datoriei. Și dacă nu dorește răul clubului, cu siguranță va accepta să găsim o soluție de comun acord pentru binele echipei de fotbal Politehnica Iași. Avem de dat undeva la peste 10 la sută din bugetul clubului, ceea ce este enorm”, a declarat Florin Briaur.

”Toți fotbaliștii și antrenorii care au retrogradat au fost înțelegători”

Oficialul ieșean i-a dat ca exemplu pe toți fotbaliștii și antrenorii care au activat în Copou în sezonul retrogradării. Cu excepția argentinianului Juan Pablo Passaglia, toți jucătorii și antrenorii au renunțat la o sumă de bani. Iar sud-americanul, la rândul său, a așteptat un an pentru a-și primi drepturile.

”Până să pierdem litigiul cu Ciprian Paraschiv, nu mai aveam nicio datorie la foști jucători, antrenori sau oficiali. Vreau să subliniez faptul că toți jucătorii care au retrogradat cu echipa în Liga a 2-a, cu o singură excepție, au renunțat la anumite sume de bani. Și unii la sume destul de mari. Oamenii au înțeles că echipa a retrogradat și din cauza lor. Doar Passaglia nu a vrut să renunțe, dar a dat la rândul său dovadă de înțelegere și ne-a oferit un răgaz de un an pentru a-i da banii. În rest, Și Daniel Pancu, și Nicolo Napoli, și Andrei Cristea, Doru Popadiuc și alți jucători au renunțat la diferite sume de bani. Și am apreciat gestul lor. Repet, nu cerem să renunțe la bani, ci doar să accepte plata în mai multe tranșe”, a completat Florin Briaur, care a vorbit și despre posibila revenire a lui Ciprian Paraschiv în fruntea clubului: ”Important este ca Poli să revină în SuperLigă, nu cine conduce clubul. Echipa contează, nu funcțiile sau oamenii. De aceea aș vrea să ne canalizăm energiile spre promovarea echipei în aceste trei luni de zile.”

”Fără banii privați de la Cornel Șfaițer, era foarte complicat să continuăm”

Managerul executiv al Politehnicii Iași a subliniat că fără ajutorul financiar al președintelui Cornel Șfaițer, clubul risca să intre în colaps. În ciuda ajutorului substanțial primit de la Consiliul Local.

”Încă mai sunt de achitat datorii din urmă. Dar nu ne plângem, ne-am asumat un proiect și credem în el. Dar vreau să înțeleagă lumea că indiferent de câți bani luăm de la bugetul local, datoriile din urmă nu le putem achita cu aceste sume. Am spus-o și în Consiliul Local, fără Cornel Șfaițer cred că era foarte complicat ca acest club să mai reziste. Cu tot ajutorul primit de la Consiliul Local. Fără banii privați veniți de la Cornel Șfaițer era foarte complicat”, a conchis Briaur.

Ciprian Paraschiv nu dorește să ofere declarații despre acest subiect până când nu vine decizia de la Tribunalul care i-a dat câștig de cauză în procesul cu Poli Iași.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-iasi-a-castigat-primul-amical-din-antalya-cu-sarbii-de-la-jedinstvo-ub-alexandru-mogos-a-marcat-din-nou-19259944

https://liga2.prosport.ro/seria-1/tabela-noua-de-marcaj-pe-stadionul-emil-alexandrescu-din-copou-speram-ca-in-play-off-sa-o-avem-au-loc-si-alte-lucrari-de-modernizare-pentru-a-se-crea-con-19259824

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vot-cu-emotii-dupa-discutii-aprinse-consilierii-locali-au-votat-bugetul-pentru-poli-iasi-dar-au-facut-apel-la-fostul-presedinte-ciprian-paraschiv-sa-nu-blocheze-activitatea-clubului-19259528

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lovitura-dura-pentru-poli-iasi-din-partea-tribunalului-bucuresti-fostul-presedinte-ciprian-paraschiv-a-castigat-procesul-cu-clubul-din-copou-are-de-primit-20-de-salarii-si-trebuie-reangajat-19259409

Narcis POHOAȚĂ 09 Feb. 2023, 12:00 Liga 2
Pe aceeași temă