Datoriile vechi, către foști angajați ai clubului, continuă să le dea mari bătăi de cap oficialilor Politehnicii Iași.
Într-o perioadă în care clubul din Copou încearcă să reducă pe cât posibil cheltuielile, conducerea Iașiului a primit o lovitură pe nepusă masă. Poli a pierdut un proces mai vechi cu fostul director sportiv Tibor Selymes, iar oficialii ieșeni sunt nevoiți să-i plătească acestuia din urmă în cel mai scurt timp suma de 20.000 de euro.
Potrivit oficialilor ieșeni, Selymes trebuie să primească de la clubul ieșean suma de 102.000 de lei.
”Din păcate, suferim în continuare din cauza datoriilor vechi pe care le are clubul. Acum suntem obligați să îi plătim peste 100.000 de lei lui Tibi Selymes, drepturi restante neachitate încă de pe timpul lui Horia Szabo. E foarte greu să construim o echipă nouă la Iași, cu jucători valoroși, din moment ce avem de plată datorii extrem de mari din anii anteriori”, a declarat, pentru Liga2.ro, managerul general Florin Briaur.
Tibor Selymes a ajuns la Poli Iași în vara anului 2018, în funcția de director sportiv, adus de fostul director general Horia Sabo. Echipa acestuia din urmă, din care au mai făcut parte directorul sportiv Tibor Selymes, PR-ul Aurelian Simion și directorul comercial Laurențiu Sabo, a fost îndepărtată de la club în toamna aceluiași an de către conducerea de atunci, în speță președintele Adrian Ambrosie și Comitetul Director condus de Leonid Antohi.
De atunci, cei îndepărtați de la club au intentat mai multe procese clubului ieșean, multe dintre ele fiind încă în derulare.
Între timp, Poli Iași a retrogradat în Liga 2, are o nouă conducere, însă clubul răspunde pentru deciziile luate în trecut.
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/poli-iasi-a-castigat-procesul-cu-horia-sabo-19208038
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-ultimei-etape-inainte-de-a-treia-pauza-pe-care-echipele-din-liga-2-o-primesc-in-2021-pe-perioada-meciurilor-nationalelor-u-revine-pe-cluj-arena-fc-hermannstadt-steaua-e-19208524
https://liga2.prosport.ro/seria-1/secretul-ascensiunii-lui-robert-asavoaei-mijlocasul-ofensiv-al-politehnicii-iasi-a-marcat-un-gol-si-a-oferit-doua-pase-decisive-in-ultimele-trei-meciuri-19208502
https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-multumit-de-faptul-ca-elevii-sai-si-au-schimbat-atitudinea-i-am-vazut-implicati-concentrati-in-ce-situatie-isi-vede-antrenorul-echipa-vulnerabila-19208417
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/primarul-mihai-chirica-scrisoare-deschisa-catre-potentialii-investitori-la-poli-iasi-jucaria-mea-19166763