Metaloglobus București și Progresul Spartac au remizat sâmbătă, 13 mai, în manșa tur a barajului de menținere în Liga 2. 1-1 s-a terminat jocul organizat de Metaloglobus pe stadionul din Clinceni, cu ambele goluri marcate în prima repriză.
Progresul Spartac a marcat prima, în minutul 34, cu un gol venit la colțul lung după un șut frumos al lui Andrei Grigore din dreapta careului, iar Metaloglobus a egalat într-un moment bun, psihologic, chiar înainte de intrarea la vestiare. Milos Zukanovic a fost faultat în careu de Ionuț Costea, iar Dragoș Huiban a transformat lovitura de pedeapsă în minutul 45+3, cu ceva emoții, fiindcă portarul Ciontoș a sărit pe direcție și a fost aproape să respingă.
Returul are loc peste o săptămână, sâmbătă, de la ora 11:00, la Buftea, pe terenul de iarbă al bazei federației.
Partida de la Clinceni a fost în mare parte una echilibrată, fără multe situații de gol, cea mai mare ocazie în partea secundă având-o Honciu, în minutul 65, când a șutat puternic din fața careului, însă Ciontoș a avut un reflex bun și a fost de nebătut.
Eusebiu Tudor, antrenorul echipei Metaloglobus, a spus, după joc, că era convins că după acest meci tur nu se va decide nimic.
”Eram sigur că rezultatul de astăzi nu poate fi decisiv, numai dacă era o catastrofă. Era clar că este un meci mai lung de 180 de minute, asta le-am și spus jucătorilor. Știam că nu se va decide nimic în meciul ăsta, dar eu mă bucur că echipa noastră a arătat forță, a controlat, cred eu, în mare parte jocul, am avut și ocazii, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm la ocaziile pe care le-am avut. Dar și dacă era să câștigăm tot nu se tranșa nimic din acest joc. Mai avem o săptămână, în care trebuie să ne pregătim foarte bine și să decidem barajul în al doilea joc”, a spus Tudor pentru Liga2.ro.
În sezonul regular, cele două echipe s-au întâlnit tot pe acest stadion din Clinceni, tot cu Metaloglobus gazdă, în runda a 15-a, iar trupa din Pantelimon s-a impus cu scorul de 3-0. Având în vedere faptul că echipa lui Eusebiu Tudor a acumulat mai multe puncte după sezonul regular și play-out, dar și a componenței lotului, unul cu fotbaliști mult mai experimentați cel puțin la acest nivel, Metaloglobus pornea ca mare favorită. Pe teren, diferența nu a fost deloc mare.
”Eu nu aș vedea-o așa. Să nu uităm că eu când am venit aici, în etapa a 8-a, ei aveau 10 puncte înaintea noastră (n.r. – au fost nouă puncte între ele). Deci noi, pe parcursul campionatului, am recuperat foarte – foarte multe puncte față de toate echipele. Deci, practic, am reușit să băgăm cinci echipe sub noi. Chiar aveam trei puncte și peste cei de la Progresul Spartac și dăm un baraj pentru a vedea cine rămâne. Nu, noi am recuperat foarte multe puncte. Într-adevăr, avem mai mulți jucători cu experiență, dar nu asta contează. Și Spartac, într-adevăr, are jucători tineri, dar și ei în primul 11 au folosit tot doi underi, în rest au fost tot seniori”, a declarat Eusebiu Tudor.
Metaloglobus în meciul tur al barajului de menținere în Liga 2 cu Progresul Spartac: Gavrilaș – Goge (Alb. Olaru 75′), Chatziterzoglou, Caramalău (cpt.), Andr. Sava – Liș, Al. Gheorghe, Honciu (Chiorean 80′), Zakir (Rz. Milea 86′) – Huiban (Rob. Neacșu 86′), Zukanovic. Rezerve neutilizate: Nedelcovici – C-tin. Dima, Ad. Sîrbu, Cazan, Ciuciulete.
Atât Metaloglobus, cât și Progresul Spartac, echipe care în mare parte și din acest sezon și-au desfășurat meciurile de acasă pe teren sintetic, au optat acum să joace la baraj pe gazon natural. Bucureștenii din cartierul Pantelimon au preferat Clinceniul, iar cei din cartierul Progresul au ales baza FRF de la Buftea în retur, dar terenul de iarbă.
La meciul tur a fost o asistență modestă de spectatori. Au fost circa 150 de persoane în tribune, mai multe dintre ele la peluză, acolo unde au avut acces fanii Progresului Spartac. Aceștia din urmă au format și o mică galerie, care a asigurat fondul sonor pe durata partidei.
Eusebiu Tudor nu s-a simțit ca la un meci disputat în deplasare, din motivele expuse mai sus. ”Nu ne-am simțit, pentru că 100 de oameni nu pot pune presiune pe tine. Sunt jucători care au evoluat în situații de presiune mult mai mare. Dar sunt o echipă frumoasă, cu entuziasm și trebuie respectați cei care au venit în tribune. Bravo lor!”, a comentat, pentru Liga2.ro, antrenorul Metaloglobusului.
Eusebiu Tudor a vorbit și despre acest paradox creat de două echipe din București care au ales să joace meciurile decisive pentru rămânerea în Liga 2 pe stadioane din Ilfov. Antrenorul este mulțumit de faptul că se va juca pe teren natural, inclusiv returul.
”E foarte bine. Pe mine mă bucură că și ei au ales ca meciul retur să se dispute tot pe un teren de iarbă, pentru că și eu am pledat tot campionatul să jucăm pe iarbă. Când am putut să mutăm jocurile, le-am mutat. Și noi am jucat meciuri acasă cu ei, cu Dinamo, tot aici. Preferăm terenurile de iarbă. E foarte bine că se joacă și cred că era foarte bine să se joace amândouă meciurile la Buftea. Din păcate, terenul nostru, sintetic, nu ne avantaja să jucăm pe el și nici ei nu au o bază unde să își desfășoare meciurile. Dar e important că am găsit o bază bună aici și la Buftea va fi tot un teren bun”, a spus Eusebiu Tudor, a cărui echipă ar putea să se mute cu meciurile de acasă din următorul sezon, în cazul în care va rămâne în Liga 2, la Clinceni sau Buftea, pentru a juca pe teren de iarbă naturală. Stadionul Metaloglobus este dotat cu gazon sintetic.
În sezonul regular, Progresul Spartac, a cărei stadion din Intrarea Vrabiei nu a fost omologat pentru Liga 2, și-a disputat jocurile de acasă la Clinceni și apoi la Buftea, dar pe terenul sintetic al bazei federației. Pentru acest retur a optat pentru terenul cu iarnă naturală.
Meciul retur dintre Progresul Spartac și Metaloglobus va avea loc sâmbăta următoare, 20 mai, de la ora 11:00, la baza federației de la Buftea. Eusebiu Tudor se gândește inclusiv la lovituri de departajare, pe care le va repeta în această săptămână de pregătire.
”Ne gândim la tot pentru al doilea meci. Pregătim absolut totul. Le-am spus jucătorilor că este un meci de 180 de minute. Indiferent de rezultatul de astăzi nu se decidea nimic, chiar dacă se câștiga cu 2-0, 3-0, tot se juca, pentru că sunt încă 90 de minute în care se poate întâmpla multe. Important este că suntem în joc, am simțit și adversarul acum, îl cunoaștem și mai bine și am încredere că putem trece de acest baraj, că putem rămâne în Liga 2”, a mai spus Eusebiu Tudor pentru Liga2.ro.
Metaloglobus a încheiat sezonul regular și play-out-ul Ligii 2 cu 32 de puncte, pe locul 5 în Grupa A. Progresul Spartac a terminat sezonul cu 29 de puncte, pe locul 5 în Grupa B.
Foto: Silvian Bădulescu / ProSport
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-remiza-cu-metaloglobus-in-turul-barajului-19270710
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-si-progresul-spartac-au-remizat-in-turul-barajului-19270695
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mansa-tur-a-barajului-de-mentinere-in-liga-2-metaloglobus-progresul-spartac-se-joaca-de-la-ora-1100-la-clinceni-19270611