Eugen Neagoe nu uită! L-a taxat dur pe Zoltan Szondi, președintele Ciucului: ”«Latră» pentru a atrage atenția în altă parte”

Andrei PASCU 25 Apr. 2024, 20:07 Liga 2
Eugen Neagoe nu uită! L-a taxat dur pe Zoltan Szondi, președintele Ciucului: ”«Latră» pentru a atrage atenția în altă parte”

Eugen Neagoe nu a uitat să plătească o poliță după ce a fost adus în discuție de președintele echipei FK Miercurea Ciuc, Zoltan Szondi, când acesta din urmă a făcut referire la toate nedreptățile care i se întâmplă clubului pe care îl reprezintă.

Antrenorul celor de la Campionii FC Argeș a reacționat înaintea partidei din etapa a 5-a a play-out-ului Ligii 2, contra Unirea Dej, când a precizat că Szondi ”«latră» pentru a atrage atenția în altă parte”.

Eugen Neagoe i-a răspuns lui Zoltan Szondi!

Eugen Neagoe a plecat de la erorile de arbitraj apărute în confruntările din acest sezon, din punctul său de vedere, remarcând și etapa trecută din Liga 2, contra CSM Reșița, în meciul cedat de CFC Argeș cu 0-1, în urma unui penalti dictat pe finalul întâlnirii.

Chiar dacă a recunoscut că lovitura de pedeapsă a fost acordată corect, a precizat că echipei sale i s-a anulat eronat un gol valabil, dar nici nu a beneficiat de două lovituri de pedeapsă.

Neagoe a catalogat prestația ”centralului” Marius Daniel Bădoiu (Craiova) ca fiind una nereușită.

Antrenorul echipei CFC Argeș, ieșire după precizările președintelui de la FK Miercurea Ciuc: ”Cum se face că, săracii, sunt așa defavorizați în permanență, că echipele au ceva cu ei?!”

Apoi, Eugen Neagoe s-a luat și de ieșirile dese ale lui Zoltan Szondi, care tot reproșează presupuse erori împotriva echipei sale, dar și că ar fi tot fotbalul românesc împotriva FK Miercurea Ciuc, după cum a reacționat într-un comunicat de presă în care a și mințit foarte mult!

O remarcă a antrenorului a venit cu privire la arbitrul central Vlad Baban (Iaşi), care a oficializat jocul dintre FK Miercurea Ciuc și Campionii FC Argeș (scor 2-1, etapa a 16-a a sezonului regular), în urma căruia Eugen Neagoe declara că oficialul a luat decizii greșite de arbitraj, dar apoi revenea și avea o altfel de atitudine, probabil după ce revedea fazele considerate controversate.

În plus, Baban nu a mai primit decât o delegare de atunci în Liga 2, partida dintre FK Miercurea Ciuc și CFC Argeș având loc la 26 februarie! A fost trimis la un meci din divizia secundă abia la 7 aprilie, într-un duel dintre Unirea Slobozia și FK Miercurea Ciuc, din play-off (scor 2-0), la finalul căruia Szondi a criticat prestația acestuia și a asistenților.

”Centralul” Vlad Baban, delegat în Liga 2 la o lună de la partida FK Miercurea Ciuc – CFC Argeș

Neagoe a lăsat de înțeles că i s-a părut ciudată delegarea lui Baban la două meciuri ale FK Miercurea Ciuc, la rând, în condițiile în care a fost, se pare, pedepsit pentru prestația din partida dintre FK Miercurea Ciuc și CFC Argeș, nefiind delegat timp de mai bine de o lună la alt joc din Liga 2.

În intervalul în care nu a primit partidă în divizia secundă, ”centralului” i s-a încredințat un meci din prima ligă de fotbal feminin și câte un duel în campionatul U19 și Liga 3.

”(…) a fost acel penalti contra noastră (n.r. – în jocul cu CSM Reșița), în ultimul minut, care din punctul meu de vedere a fost acordat corect, dar până atunci cred că acel băiat, Bădoiu sau cum îl cheamă, nu știu… Bădoiu, de la Craiova, nu a luat deciziile cele mai bune!

Am avut penalti clar în repriza a doua, cred că a fost și în prima repriză, după un corner, la Balaur, dar am avut gol valabil în repriza a doua, când nu a fost offside și am pierdut jocul.

Nu doar din vina noastră am pierdut. Ok, până la urmă rămâne rezultatul, dar e deranjant și nu cred că le face cinste acelor oameni care procedează astfel. Mă rog, nu era nici un meci capital, nici pentru noi, nici pentru cei de la Reșița și cred că trebuia să fie un arbitraj echidistant.

După deciziile pe care le-a luat în joc, nu cred că a procedat de maniera aceasta, dar asta e situația, ne-am obișnuit, nu e primul meci în care suferim și din cauza arbitrajelor. Știți bine ce s-a întâmplat la mai multe jocuri, așa că… degeaba se plângeau cei de la Miercurea Ciuc, domnul de la Miercurea Ciuc, că nu știu ce am vorbit eu după meci… a fost realitatea!

Acel băiat a fost… Baban sau cum îl cheamă, de la Iași, a fost oprit de la delegări, apoi, primul meci pe care l-a arbitrat a fost Slobozia cu Miercurea Ciuc. Și plângea… ieri am văzut un joc în care cei de la Șelimbăr au vrut să scoată echipa de le teren. Cum se face că, săracii, sunt așa defavorizați în permanență, că echipele au ceva cu ei?!

Dar, asta e situația, trebuia să «latre» și respectivul domn, ca să atragă atenția în altă parte”, a fost reacția lui Eugen Neagoe cu privire la anumite decizii de arbitraj, dar și față de președintele echipei FK Miercurea Ciuc.

Conferința de presă susținută de Eugen Neagoe:

Foto: Campionii FC Argeș și FK Miercurea Ciuc
Video: Campionii FC Argeș

https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-pe-terenul-unirii-dej-in-etapa-5-din-play-out-19313546

https://liga2.prosport.ro/multimedia/adrian-mihalcea-la-prima-promovare-ca-antrenor-19313543

https://liga2.prosport.ro/seria-1/flavius-stoican-si-csm-resita-in-negocieri-cu-cativa-jucatori-19313541

https://liga2.prosport.ro/seria-1/selimbarul-se-considera-dezavantajata-de-arbitri-la-meciul-cu-fk-miercurea-ciuc-19313535

https://liga2.prosport.ro/seria-1/george-monea-contesta-arbitrajul-din-meciul-selimbar-miercurea-ciuc-2-2-19313481

Andrei PASCU 25 Apr. 2024, 20:07 Liga 2
Pe aceeași temă